Particularitățile copiilor dotați

Particularitatile copiilor dotati

1.Introducere

Cine sunt acesti copii superdotati? Exista ei cu adevarat? Daca da, cum pot fi ei identificati? Sunt ei superiori celorlalti doar la matematica, fizica sau literatura? Nevoile lor sunt aceleasi ca si ale celorlalti copii? Sunt ei niste inadaptati? Sau sunt neglijati? Sistemul scolar actual este in masura sa le permita dezvoltarea acestor capacitati deosebite? Exista posibilitatea realizarii unor programe educative speciale pentru ei? Dar oare scoala este cea care trebuie sa se ocupe de realizarea acestor programe educative? Nu sunt ei deja privilegiati de natura? Care trebuie sa fie rolul si mai ales ce trebuie sa faca un profesor in fata unui asemenea copil?

Intrebarile sunt mult mai numeroase insa raspunsurile sunt dificile. Este suficient sa se atinga situatia copiilor supradotati intr-o discutie pentru a se declansa o polemica. Si aceasta pentru ca, departe de a fi de interes strict stiintific sau didactic, problema supradotarii in scoala are prfunde implicatii personale, familiale, filosofice, morale si chiar politice.

2.Definitie

Prima problema care apare este chiar definitia. Cand putem spune ca un copil este supradotat? Cea mai veche definitie este cea a unui faimos psiholog american, Lewis Terman. Luand drept criteriu rezultatele obtinute la unul dintre testele de inteligenta, scala Stanford-Binet, el ii numeste pe copiii ce obtin un coeficient de inteligenta (QI) de peste 130 “copii dotati”, peste 140 ii considera “copii superdotati”, iar pentru cei cu un QI de peste 170 foloseste termenul de “geniu”. Terman isi sustinea definitiile prin argumentul ca acest sistem este practic, util, permitand o evaluare rapida, obiectiva si standardizata. Terman inagura astfel una dintre directiile ulterioare in cercetarile si interventiile privind copii dotati: folosirea testelor de inteligenta. Chiar si astazi in multe tari din lume, depistarea copiilor cu potential ridicat se face in principal prin teste de inteligenta. Este important de retinut ca, in ciuda valorii certe, in momentul luarii unei decizii care ar putea afecta viitorul unui elev, nu mai pot fi utilizate drept criterii unice.

Remy Chauvin a preferat sa aleaga alte criterii de clasificare a copiilor dotati astfel ca a utilizat termenii “talentat” si “creativ” pentru asta. Se stie foarte bine ca americanii ii numeau pe copiii performanti la toate materiile “dotati(gifted)” iar pe cei cu rezultate deosebite la un numar mai mic de discipline “talentati”. In opinia lui Chauvin creativ inseamna individ original, imaginativ, non-conformist.

Exista o diferenta clara intre copilul dotat intelectual si cel inalt creativ. Notiunile de inteligenta si creativitate au fost adesea suprapuse, chiar si partial, dar studiile au demonstrat ca legatura dintre ele este foarte slaba. Corelatia dintre rezultatele la testele de inteligenta si rezultatele la probele de craetivitate este foarte redusa ceea ce exclude orice forma de detrminism altfel sus pot exista copii foarte inteligenti si mai putin creativi si invers. De fapt dilema este rezolvata atunci cand analizam mai bine gandirea umana. Astfel Guilford ofera un model in care gandirea are doua forme: convergenta si divergenta. El sustine ca testele de inteligenta se focalizeeaza asupra modurilor de gandire convergenta, in timp ce creativitatea se bazeaza pe gandirea divergenta. Din perspectiva supradotarii aceasta duce la concluzia ca simpla evaluare prin testele de inteligenta curente promite o componenta semnificativa pentru predictia performantei viitoare a copiilor dotati, si anume gandirea creativa. Pentru evaluarea acesteia exista insa instrumente psihologice specifice. Unii cercetatori considera coeficientul de inteligenta drept un factor determinant pentru definirea “supradotarii”, in timp ce altii il considera un factor discriminator si inutil. Unii dintre acestia, de orientare marxista afirma ca testele de inteligenta sunt reflectarea structurilor socio-economice ambiante, critica supravegherea indivizilor dotati de catre “clasa dominanta” recomandand abolirea conceptului de inteligenta si inlocuirea lui cu o notiune mai descriptiva.

Feldman a propus ca definitie a conceptului de dotare “capacitatea de a aduce o contributie semnificativa in orice domeniu valorizat social.” In acest sens, sprijinindu-se pe genetica si neurologie, Howard Gardner a oferit elementele unei solutii si propune o teorie privind existenta a sapte sfere distincte ale competentei, dezvoltate dupa legi si traiectorii proprii. Acestea vizeaza domeniile lingvistic, muzical, logico-matematic, spatio-vizual, kinestezic, social si intrapersonal. In mod surprinzator, notiunea de supradotat este printre putinele concepte psihologice care, pe langa o definire stintifica, beneficiaza si de una juridica. Astfel, congresul american a votat o lege privind educatia copiilor “supradotati si talentati” folosind urmatoarea definitie: