Despre pocăință în viziunea părintelui Rafail Noica

I. Viaţa şi drumul spre Ortodoxie

În 1942 se naşte viitorul Părinte Rafail Noica. Fiu al marelui filosof român, Constantin Noica şi al unei mame de origine engleză, botezată anglicană, tânărul va primi în familie doar o educaţie creştină minimă, dar în respect faţă de cele sfinte.

Ajuns în Anglia la vârsta de doar 13 ani, el pierde contactul cu Biserica Ortodoxă (în Anglia la acea dată neexistând Biserica Ortodoxă Română) şi fiind dus de mama sa, frecventează biserica anglicană. Dar aici nu se simte împlinit sufleteşte, percepe atmosfera ca fiind sărăcăcioasă, plictisitoare.

Astfel îşi începe periplul duhovnicesc, căutarea unor răspunsuri la întrebări existenţiale, de sens al vieţii. Va trece pe rând pe la penticostali, congregaţionalişti, Armata Salvării, baptişti şi altele. În călătoria sa prin protestantism, el se va poticni în special în textele scripturistice referitoare la Sfânta Euharistie.

Într-un final, prin conjuncturi ale vieţii, dar şi printr-o chemare lăuntrică, este atras către Ortodoxie. Providenţial, îl va întâlni pe Părintele Sofronie Saharov, duhovnic al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul, din Essex, Anglia.

Revenirea la Ortodoxie s-a întâmplat în anul 1961, iar în anul 1965 Părintele Rafail este tuns în monahism la mănăstirea Essex de către părintele Sofronie, călugăria fiind „răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie” . Pribegiile protestante le socoteşte ca pe o lucrare a lui Dumnezeu cu el pentru că „dacă n-aş fi trăit Ortodoxia ca un convertit, poate că n-aş fi putut niciodată să o văd în frumuseţea ei strălucitoare, drept singurul adevăr al istoriei” .

Se întoarce în România în 1993 după 38 de ani, pentru o scurtă vizită, iar din 1993 s-a stabilit într-o sihăstrie din Munţii Apuseni.

În ceea ce priveşte cuvântul public al Părintelui, acesta se grupează în două cărţi: „Celălalt Noica” şi „Cultura Duhului”, câteva articole şi o serie însemnată de conferinţe, traduceri.

II. Abordare teologică generală

Ca fiu duhovnicesc al Arhimandritului Sofronie Saharov si „nepot” duhovnicesc al Sfântului Siluan, abordarea teologică la Părintele Rafail se înscrie în linia predecesorilor săi.

Această teologie împărtăşită de Părintele Rafail exprimă simplitate. O simplitate dată de trăirea esenţialului vieţii creştine. Exprimă prospeţime, prin faptul că vorbeşte despre un Hristos trăit lăuntric şi nu întâlnit doar conceptual, intelectual.

Simplitatea abordării teologice a Părintelui Rafail relevă însă bogăţia inestimabilă a eficienţei duhovniceşti.

Asemenea Sfântului Siluan şi Parintelui Sofronie, şi Părintele Rafail ne spune că eficacitatea gestului teologic ţine de reuşita întâlnirii cu harul dumnezeiesc. Călăuza omului este deci harul lui Hristos prin învăţătura lăuntrică dată în om de Duhul Sfânt. Numai prin Duhul Sfânt omul Îl poate înţelege şi cunoaşte pe Dumnezeu.

Arhimandritul Sofronie spune că fiecare om este o căutare. Părintele Rafail Noica, continuând, afirmă că fiecare om este, deopotrivă, o mântuire. Cu fiecare om se naşte o cale unică de a-L câștiga pe Dumnezeu, cale dată de unicitatea fiecărei persoane, de unicitatea experienţelor sale concrete.

Teologia conturată de Sfântul Siluan – Arhimandritul Sofronie – Părintele Rafail arată înţelegere faţă de căutările, zbaterile fiecărui suflet în parte, faţă de căderi şi neputinţe, care se transformă ele însele într-o şcoală duhovnicească, în măsura în care sunt trăite cu Hristos şi nu ascunzându-ne, minţindu-ne.

Fiecare om este un potenţial sfânt, Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Dumnezeu este faţă de noi asemenea unui părinte faţă de copiii săi: pe fiecare îl iubeşte, fiecare ocupă locul lui unic, fiecare în parte este inestimabil, de neînlocuit. Iar ceea ce Dumnezeu ne doreşte este ceea ce doreşte orice părinte: să creştem, să ne împlinim.

Această abordare mută accentul de pe cunoaşterea raţională (greoaie, inaccesibilă, complexă, dar deseori fără o temelie reală), pe cunoaşterea existenţială (simplificată, mergând la esenţe, eficientă, unică, vie). Ca urmare, limbajul devine unul simplu şi accesibil, dar viu şi plin de substanţă.