Magie, vrăji și farmece - generalități

I. DESPRE MAGIE

Magia a reprezentat dintotdeauna un subiect atractiv și ispititor pentru oameni, deoarece la prima vedere reprezenta o modalitate simplă și eficientă prin intermediul căreia ei considerau că puteau avea acces la diferite informații din viitor, la conversații cu spiritele și puteau beneficia de vindecări miraculoase sau chiar puteau face rău unei persoane. Indiferent de scopul urmărit, magia le putea sta la dispoziție sub toate formele ei. ”Magia (care este supranumită și vrăjitorie) reprezintă o practică mistică prin intermediul căreia practicantul (vrăjitorul) reușește să manipuleze forțele supranaturale (atât ale binelui cât și ale răului) pentru a obține diferite lucruri.”

De-a lungul istoriei fenomenul magiei a evoluat atat de mult încât a câștigat numeroși adepți, fie că vorbim despre vrăjitori sau doar despre simpli clienți care veneau la cei inițiați pentru a-și satisface diferite nevoi sau dorințe. Din capul locului, putem clasifica magia în două categorii principale: magia albă și în antiteza celei dintâi, magia neagră. Între cele două putem identifica diferențe nu doar în denumire ci mai degrabă în sensul pe care îl capătă și în efectul acestora. Astfel, dacă magia neagră reprezintă acel tip de magie care se folosește de așa zisele forțe ale răului pentru a vătăma o persoană, magia albă are rol tămăduitor, ba chiar în unele practici are rolul de a anula efectele celei dintâi, de a neutraliza acele forțe malefice, și în fine, de a reda liniștea persoanei asupra căreia s-au făcut vrăjile. Indiferent de scopul acesteia sau de efectul pe care îl are asupra omului, puterea ei vine de la diavol, așadar mirajul ”magiei albe” este la fel de păgubitor pentru suflet asemenea magiei negre.

Magia se împarte în mai multe așa-zise ramuri, printre care amintim : Hermetismul, Magia Albă, Magia Neagră, Spiritismul, Numerologia, Parapsihologia, Magia Naturii, Comunicarea cu Îngerii/ Demonii, Științele divinatorii, etc.

În ceea ce privește dezvoltarea ei și adaptarea la o anumită cultură, acest aspect este vast și este influențat de zona în care s-a practicat și de spiritualitatea oamenilor de acolo. Practic este vorba de creativitatea acestora pe de o parte și mai apoi de importanța care este dată acestor practici . Astfel, dacă în occident s-a ridiculizat și cu timpul s-a ajuns la excluderea acesteia de noua generație (știm ca vrăjitoarele erau arse pe rug de Biserica Catolică), în zona orientală magia este privită altfel, fiind practicată în continuare și dată mai departe generațiilor viitoare prin intermediul tradiției. Spațiul carpato-danubiano-pontic are tradiții păgâne, așa cum le numește biserica, încă din vremea dacilor care au fost transmise mai departe prin intermediul tradiției (descântecul, credința în semnele bune și semnele rele, magia neagră, astrologia, etc.) și mai apoi diverse practici și ritualuri care au fost asumate în timp, de la diversele popoare care și-au lăsat influența pe teritoriul nostru. Indiferent de proveniența acestora, cert este faptul că teritoriul țării noastre nu este lipsit de astfel de practici, oamenii găsind în ele ”soluții” pentru diverse probleme, de la dragoste, sănătate, la blestem și moarte.

II. PROBLEMA VRĂJITOTIEI ÎN TEXTELE SFINTEI SCRIPTURI

În ceea ce privește atitudinea oamenilor față de magie, totul se concretizează în două direcții. Cei care practicau și care se foloseau de efectele magiei, și cei care ascultau de cuvintele proorocilor și Sfinților Apostoli, și se fereau de aceste practici care duceau la pieirea sufletului.

a. Vechiul Testament

Nu poate nimeni să aproximeze perioada în care a apărut vrăjitoria și nici să stabilească exact demersurile pe care le-a avut de-a lungul timpului, însă Sfânta Scriptură ne oferă informații despre această practică în cartea Vechiului Testament, drept pentru care putem afirma faptul că această practică a existat din cele mai vechi timpuri.

Un prim exemplu poate fi momentul în care Moise a avut un conflict cu vrajitorii egiptului, atunci când Moise a prefăcut toiagul său în șarpe, asemenea făcând și magii egipteni la porunca lui Faraon. Momentul culminant este atunci când toiagul lui Moise care luase chip de șarpe, inghite pe ceilalți șerpi. De aici putem deduce faptul că vrăjitoria este de la diavol și că puterea acesteia este limitată, astfel încât puterea dumnezeiască o copleșește, neutralizand-o. ”S-au dus deci Moise și Aaron la Faraon și la slujitorii lui și au făcut cum le poruncise Domnul: a aruncat Aaron toiagul său înaintea lui Faraon și înaintea slujitorilor lui și s-a făcut șarpe. Atunci a chemat și Faraon pe înțelepții Egiptului și pe vrăjitori și au făcut și vrăjitorii Egiptenilor asemenea lucru cu vrăjile lor: Fiecare din ei și-a aruncat toiagul și s-a făcut șarpe. Dar toiagul lui Aaron a înghițit toiegele lor.”( Ieșire 7, 10-12).