Maternitatea Mariei - intersecția hristologiei și mariologiei

Scriitorii bisericesti din primele două secole au subliniat maternitatea reală a Fecioarei Maria, importantă pentru hristologie. Importantă era, de asemenea, Fecioara Maria, înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere. Această îngemănare a calităţilor, unică şi nemaiîntâlnită, de maică şi fecioară în acelaşi timp, a fost subliniată în scrierile creştine din primele secole. Viziunea creştină a Mariei a fost una de Maică-Fecioară, un echilibru în conţinutul dogmatic al revelaţiei.

O dată cu apariţia ereziilor, în rândul creştinilor, vor apărea extreme care vor nega un aspect sau altul, afectând nu numai hristologia, dar şi imaginea Mariei. O primă tendinţă erotică, de nuanţă iudaică, apărută la sfârşitul secolului I, a accentuat maternitatea reală a Mariei sacrificând, în schimb, misterul fecioriei sale. Paradoxal, gnosticismul, apărut cam în aceeasi perioadă de timp, admitea fecioria Mariei, dar suprima maternitatea sa umană.

Ereticii Cerint şi Carpocrat, provenind din secte iudeo-creştine ebionite, au puncte de vedere comune, în ciuda evidentelor diferenţe care îi separă. Ebioniţii erau evrei, probabil proveniţi din mediul essenienilor sau având strânse legături cu aceştia, convertiţi apoi la creştinism, atraşi de ideia mesianică. În comentariul său la “Epistola către Galateni” a Sfântului Pavel, Fericitul Ieronim afirma despre ebioniţi următoarele: “ (sunt-n. n.) jumătate creştini, jumătate iudei”.

Ebioniţii îl considerau pe Iisus drept cel mai mare profet, negând divinitatea Sa. Secta ebioniţilor, apărută la sfârşitul secolului I, se va dizolva la începutul secolului al IV-lea, odată cu apariţia unei erezii ce avea să le înlocuiască pe cele de dinainte, arianismul. Pentru a vedea doctrina ebioniţilor şi ideile lor despre naşterea lui Hristos din Fecioara Maria, vom apela la mărturiile scriitorilor creştini contemporani cu ei, care au scris împotriva lor şi au consemnat chiar fragmente din scrierile lor.

Informaţii importante despre ebioniţi şi despre traducerea Vechiului Testament de către Symacchus, care era ebionit, avem de la istoricul bisericesc Eusebiu de Cezareea, în lucrarea sa “Istoria bisericească”:

“ în legătură cu cei care au făcut aceste traduceri ale Bibliei, trebuie să ştim ca unul dintre ei, Symacchus, era ebionit. Erezia numită a ebioniţilor susţine că Hristos e fiul natural al lui Iosif şi al Mariei, că a fost simplu om ”

Aceste amănunte preţioase furnizate de Eusebiu ne permit să vedem poziţia ebioniţilor faţă de hristologie. Ebioniţii negau firea divină a Mântuitorului, acest lucru afectând şi învăţătura despre Fecioara Maria, căreia nu I se acordă aceeaşi cinstire ca şi în Biserica creştină. Prin negarea firii divine şi a naşterii şi conceperii miraculoase a lui Hristos, ebioniţii negau şi maternitatea feciorelnică a Mariei. Sfântul Irineu îi aşează pe ebioniţi alături de Cerint şi Carpocrat: “ opiniile ebioniţilor faţă de respectul datorat Domnului sunt aceleaşi cu ale lui Cerint şi Carpocrat”.

Ebionitii Îl considerau pe Iisus ca fiind fiul natural al Mariei şi al lui Iosif, având aceleaşi calităţi cu ale celorlalţi oameni. Aceleaşi idei vor fi preluate şi de ereticii Cerint şi Carpocrat. După Irineu, ebioniţii n-au înţeles minunea extraordinară a conceperii Mântuitorului, prin participarea Sfântului Duh. Negând maternitatea feciorelnică a Mariei, ebioniţii au interpretat greşit şi profeţia de la Isaia VII, 14, mai ales prin traducerile tendenţioase ale lui Teodotion şi Aquila:

“ Şi nu cum zic unii care se găsesc sa interpreteze astfel Scriptura: cum ca, o tinerică(tânără) va lua în pântece şi va da naştere unui fiu (traducerea şi interpretarea ebionită-n. n.); după lui interpretarea lui Teodotion din Efes şi a lui Aquila din Pont, ambii iudei prozeliţi. Încrezându-se în ei, ebioniţii afirmă ca(Maria-n. n) a fost lăsată grea de către Iosif”.

Afirmaţia lui Irineu concordă cu aceea a Sfântului Iustin Martirul, din lucrarea acestuia “Dialog cu iudeul Trifon”:

“Căci sunt unii, o! Prieteni, chiar din neamul nostru (creştini-n. n.), care mărturisindu-L că este Hristos, declară că a fost un om dintre oameni”. Sfântul Iustin se referă la iudeo-creştinii care credeau în Hristos ca şi Mesia, dar nu admiteau firea Sa divină şi naşterea din Fecioara Maria în chip miraculos.

Tertullian scrie şi el împotriva ebioniţilor, în lucrarea “Despre întruparea lui Hristos”:

“Poterit haec opinion ebioni convenire, qui nudum hominem et tantum ex semine David, id est non et Dei Filium, constituit Iesum (Poate să le convină ebioniţilor această opinie, ca un om gol şi născut din sămânţa lui David, adică Iisus, să nu fie Fiul lui Dumnezeu”).