Obiceiurile de iarnă - sărbătorile de Paști

Ignatul este divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sf. Ignatie Teofanul ( 20 decembrie ) din calendarul orthodox, sinonim cu Ignatul Porcilor – in zorii zilei de Ignat se taie porcul de Craciun – si cu Inatoarea. Potrivit calendarului popular, Inatoarea, reprezentare mitica a panteonului romanesc, pedepseste femeile care sunt surprinse lucrand in ziua de Ignat. Animalul sacrificat in acesta zi este subtituit al zeului care moare si renaste. Impreuna cu timpul, la solstitiul de iarna. In antichitate, porcul a fost symbol al vegetatiei, primavera, apoi sacrificial lui s-a transferat in iarna.

Colindatul este un scenario compus din texte ceremonial , formule magice, dansuri, gesture, interpretat in casa, pe ulite, de o ceata sacra. In calendarul popular, acest fenomen apare sub diferite denumiri zonale in solstitiul de iarna. “ Steaua, Plugusorul, Sorcova “. Colindele transmit urari de sanatate, rod bogat, implinirea dorintelor in noul an. Colindatul este cea mai raspandita traditie a romanilor. Cand persoanele colindate nu primesc colindatorii, inched usile sau nu ofera daruri, efectele magice sunt opuse, ei incalcand regulile acestui obicei.

Craciun este un zeu solar, de origine indo-european, specific teritoriilor locuite de geto-daci, identificat cu zeul roman Saturn si cu zeul Iranian Mithra. Timp de peste un mileniu, crestinii sarbatoreau Anul Nou in ziua de Craciun. In legatura cu Mos Craciun au circulat multe legend. Prin tot ce face, Craciun se opune sau impiedica nasterea pruncului crestin Iisus, deoarece venire ape lume a acestuia inseamna moartea Mosului. Sarbatorile de Craciun dureaza, in sens restrains, trei zile ( 25-28 decembrie ), sau, in sens larg, 19 zile ( 20 decembrie – 7 ianuarie ).

Pomul de Craciun este un brad impodobit, subtitut al zeului adorat in ipostaza fitiforma, care moare si renaste la sfarsit de an, in preajma solstitiului de iarna, sinonim cu Butucul de Craciun. Impodobirea bradului si asteptarea de catre copii a “Mosului “, numit in sud-estul Europei, Craciun, care vine cu daruri multe, este un obicei occidental care a patruns de la oras la sat, incepand cu din a duoa jumate a sec XIX- lea. Pomul de Craciun s-a suprapus peste un mai vechi obicei al incinerarii Butucului in noaptea de Craciun, simbolizand moartea si renasterea divinitatii si a anului la solstitiul de iarna, Obiceiul a fost atestat la romani, aromani, letoni si sarbo-croati.

Craciunul – Nasterea Domnului ( 25 decembrie )

Dumnezeu , vazand ca neamul omenesc este asuprit de diavol, s-s milostivit si l-a trimis pe Arhanghelul Gavril as vesteasca Fecioara Maria nasterea, prin puterea Duhului Sfant, a Fiului lui Dumnezeu, facut om, Iisus Hristos . Fiul lui Dumnezeu s-a nascut intr-o pestera din Betleem si a fost pus, ifasat, de catre Nascatoarea de Dumnezeu, in ieslea dobitoacelor. La romani, sarbatoarea Nasterii Domnului se sprijina pe un fond stravechi, legat de cultul solstitiului de iarna, al lui Craciun, personaj mitic dacic, dar si pe datinile romane legate de zilele Soarelui Invingator si Saturnalii. Pentru ca acum, la sfarsit de decembrie, este ziua cea mai mica a anului, Soarele trebuie ajutat, prin tit felul de elemente magice, sa nu moara. In vechiul mit al coibanului Zeu–Mos se introduce elemente crestine si astfel se contureaza povestea ciobanului Craciun. Craciunul este marcat printr-o masa bogata, din care nu trebuie sa lipseasca colacii, cornurile, fructele, pestele, dulciurile si, bineinteles, bautura. Tot ce se pune pe masa are o trimitere clara la ocupatiile traditionale romanesti. De pe masa nu pot lipsii nucile si ouale, care au o simbolistica mai complexa, cu trimitere la rezistenta in timp, la samanta care nu se pierde. Sarbatorile de iarna, incepute de Craciun odata cu Nasterea lui Iisus, se incheie abia la Boboteaza cand in lumea satului au loc alte petreceri unde, intr-un cadru special, sunt prezentate comunitatii viitoarele cupluri si astfel viata isi reia ciclul firesc, odata cu renasterea naturii.

Colindele

Incepand cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pana la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. In orase intalnim colindatori odata cu lasarea serii si pana in miez de noapte. Cu traista dupa gat, cu bata in mana si caciula pe urechi, colindatorii merg din casa in casa si striga la ferestrele luminate.

Steaua

De la Craciun si pana la Boboteaza copiii umbla cu steaua, un obicei vechi ce se intalneste la toate popoarele crestine. Acest obicei vrea sa amintesca steaua care a vestit nasterea lui Iisus si i-a calauzit pe cei trei magi. Cantecele despre stea provin din surse diferite : unele di n literatura bizantina ortodoxa, altele din literaturi medievale a Bisericii Catolice, cateva din literatura de nuanta Calvina si multe din ele, chiar din traditiile locale. Micul cor al stelarilor, care intra in casa in zilele Craciunului, canta versuri religioase despre nasterea lui Iisus.

Vicleimul

In unele locuri in noaptea de Craciun putem intalni si cantarea religioasa cunoscuta sub numele de Vicleim sau Irozii, la care participa copiii. Aceasta drama religioasa ne infatiseaza misterul Nasterii Domnului in toate fazele sale. Personajele dramei sunt Irod si ceata sa de Vicleim, un ofiter si soldati imbracati in portul ostasilor romani, trei crai sau magi : Melchior, Baltazar si Gaspar, un cioban, un prunc si in unele parti o paiata. Vechi de tot, teatrul papusilor a fost o petrecere placuta chiar in palatele domnitorilor tarii.