Panteonul Hindus

I. INTRODUCERE

Hinduismul este religia marii majorități a locuitorilor Indiei, numărând mai mult de 400 de milioane de credinciosi. Este însă aproape imposibil de spus în puține cuvinte ce este hinduismul in esența sa. Specialiștii indologi mărturisesc că este vorba de o religie aparte sau că hinduismul n-ar fi o religie în obișnuitul sens al cuvântului. Și într-adevăr, hinduismul se prezintă ca o religie fără întemeietor, fără o doctrină bine precizată și fără un cult unitar, putându-se întâlni în această religie atât forme superioare de religiozitate cât și dintre cele mai elementare1. De fapt, hinduismul sau neobrahmanismul este apariția în forme noi a vechii religii a indienilor din perioadele vedică și brahmanică, zdruncinată de reformatori religioși ca Jaina și Buddha, dar mereu vie în sufletul credincioșilor indieni. Mai ales că doctrinele jainistă și budistă erau prea speculative, rămânând neînțelese de popor. Pe lângă aceasta, sistemul castelor, care sta la temelia brahmanismului, era atât de înrădăcinat în viața socială indiană, încât nici budismul, care avea o învățătură contrară acestui sistem, n-a reușit să se atingă de el. Brahmanii înșiși au realizat pericolul ce îi păștea și au conceput o vastă operă de adaptare a doctrinelor și riturilor brahmane la înțelegerea și gustul poporului dornic de miraculos.

În felul acesta, a luat naștere un complicat amestec de credințe străvechi populare cu elemente din religia vedică și cu idei brahmane. Unii zei importanți din perioada vedică, între care și Indra însuși, își pierd cu totul însemnătatea, în vreme ce alți zei de mai mică importanță, ca Vișnu sau Șiva, ajung sa primească o adorare aproape monoteistă. O sumedenie de zei mărunți, genii, eroi, spirite, demoni și chiar animale și obiecte primesc adorararea credincioșilor.

Cel mai important izvor pentru cunoașterea hinduismului este „Mahabharata”, enormă epopee sanscrită, de peste 200 000 de versuri grupate în 18 cărți și atribuită autorului legendar Vyasa. A doua mare epopee indiană este „Ramayana”, ea putând fi socotită ca izvor pentru cunoașterea hinduismului întrucât primul și ultimul cânt preamăresc pe zeul Vișnu, întrupat în eroul Rama. Este formată din 48 000 de versuri și a fost alcătuită probabil în secolele IV-II î. Hr. și este atribuită lui Valmiki. În forma sa actuală datează din secolul II d. Hr. Un alt izvor prețios pentru cunoașterea hinduismului îl formează „Puranas”, care constă

din 18 mari lucrări didactice, în cea mai mare parte în versuri și având ca scop să preamărească pe câte un zeu, în special Vișnu, zeul principal al hinduismului. În forma lor actuală, aceste scrieri datează de prin secolul al VI-lea d. Hr. Sunt atribuite aceste lucrări aceluiași autor legendar Vyasa. Lucrarea „Manava-dharma-șastra”(Cartea legii lui Manu) prezintă de asemenea oarecare interes pentru cunoașterea hinduismului. Dar numai în alte lucrări numite „Agama” și „Trantas”, compilate după secolul al VI-lea d. Hr., se pot găsi încercări de sistematizare a hinduismului.