Istoria Religiilor

Sistemele religioase ale Indiei

- India, din punct de vedere geografic, economic, cultural, religios este un continent separat de restul Asiei şi de Australia; este unul dintre cele mai mari şi mai bogate ţări din lume.

- Populaţia veche : puţine date

- Peste aceasta au venit dravidienii; au întemeiat o adevărată civilizaţie, între anii 2500-1500 î.H.

- Religia dravidienilor avea în centru cultivarea unei divinităţi feminine

- 2000-1500: au migrat peste această populaţie triburi de limbă indo-europeană, numiţi de ei înşişi arieni=nobili, oameni liberi

- cultural, India a fost pentru Asia ceea ce a fost Grecia pentru Europa: centru de iradiere culturală, îndeosebi sub aspectul speculaţiei filosofice: filosofia – preocupare deosebită

- religios: India e un caleidoscop: se vorbeşte şi se tratează religiile, nu religia Indiei: fiecare fază de dezvoltare a religiei a devenit altă religie, cu sisteme şi secte

- Cronologic: vedismul, brahmanismul, jainismul, budismul, hinduismul

- Jainismul şi budismul sunt mai degrabă secte ivite aproape concomitent în brahmanism, în sec. VI î.H., iar hinduismul e vechea religie vedică, sistematizată.

- Cele mai vechi popluaţii: credinţe animiste şi totemiste; practici magice.

- Dravidienii venerau stânci, râuri, munţi, arbori, animale totemice: mai ales şarpele, maimuţa, taurul.

- Populaţiile ariene au adus elemente noi: cultul focului şi al strămoşilor; cultul naturii a rămas fundamental însă.

- Divinităţile vedice principale erau în număr de 33; numărul total trecea, potrivit tradiţiei, de 3.333.

- Zeităţi principale: Indra – zeul furtunii, Agni – zeul focului; Soma – divinitatea băuturii rituale cu acelaşi nume; Mithra – personifică un concept moral: e zeul drept, paşnic, binevoitor.

- Preeminenţa în panteonul vedic al unui sau altuia dintre zei a variat.

- filosofic: India după Grecia, a dat cele mai multe sisteme filosofice.

- India nu a cunoscut o distincţie între sacru şi profan; viaţa era văzută asemenea unui rit religios.

- principiile, conceptele, terminologia folosită sunt comune filosofiei şi religiei.

- punctul de pornire şi scopul ultim este nu cunoaşterea lumii şi elaborarea unei logici, ci armonia universală, integrarea omului în ritmul cosmic, salvarea lui, găsirea căilor de mântuire.

- în filosofia indiană, logica, epistemologia şi metafizica devin de la început ontologie şi teologie.

Literatura sacră.

- Literatura religioasă hindusă se împarte în două grupe: 1. shruti (şruti-auz) şi 2. smrti, iar lucrările scrise au fost redactate în limba sanscrită.

- Tradiţia orală vedică cuprinde mai multe categorii de scrieri, cu o perioadă de formare între anii 1.400 şi 400 î.H.

SHRUTI

- Textele cuprinse în această categorie se bucură de autoritate absolută, conţinutul lor este acceptat necondiţionat şi se crede că acest tip de literatură a fost transmisă oamenilor direct de către zei.

- Din această categorie fac parte: Veda, Brahmanas, Aranyakas şi Upanişadele.

- Vedele, adunate în patru culegeri datează aprox. din jurul anului 1.000 î.H şi sunt Rig-, Sama-, Yajur- şi Atharva-veda (veda, de la „vid” = cunoaştere). Cea mai importantă este Rigveda şi conţine imnele folosite de preot la aducerea ofrandelor şi la invocarea zeilor. Celelalte lucrări sunt manuale de cult ale ajutorarelor acestui preot. Samaveda conţine cântece şi melodii folosite de preoţi, Yajurveda – reguli pentru maestrul de ceremonii, Atharvaveda – versuri cu caracter magic.

- Mitologia vedică este complexă.

- Zei amintiţi în Vede: Vişnu – zeitate solară, Agni – reprezintă focul, Varuna şi Mitra – garanţii ordinii cosmice, Indra – zeul războiului.

- Brahmanas. Sunt texte sacerdotale care interpretează ritualurile folosite în cadrul anumitor jertfe. Ele arată că orice sacrificiu trimite cu gândul la creaţi a originară şi garantează continuarea lumii ărin reiterarea actului fondator. Sacrificiul brahmanic posedă valori multiple: el are importanţă cosmogonică, dar şi eshatologică.

- Aranyakas cuprin meditaţii ale eremiţilor indieni retraşi în păduri, asupra sensului şi semnificaţiei jertfelor, dar mai ales asupra cuvântului sacru „brahman”.

- Desăvârşirea gândirii vedice se găseşte în Upanişade, 13 la număr, dintre care primele au fost compuse între anii 700-500 î.H. Tipul de gândire upanişadic se opune tradiţiei jertfelor interminabile şi infiltrează un spirit nou, al vieţii contemplative, unde locul central este conferit nu jertfei, ci ascezei şi meditaţiei, pentru că gnoza, cunoaşterea este cea care eliberează. Din punct de vedere filosofic, Upanişadele susţin eixstenţa unei singure realităţi – Brahman – iar întreaga existenţă văzută şi trăită de către om este o manifestare a acestuia, căci el o întemeiază şi o însufleţeşte. Textele nu prezintă un sistem unitar de gândire., dar ideea centrală este a permanentei căutări a Realităţii absolute.