Originea Religiei

Originea religiei s-ar putea s-o reducem la felul cum ea a fost înţeleasă în marxism: religia ar fi o reflectare a conştiinţei noastre a acelor forţe exterioare ce predomină asupra lor în viaţa cotidiană, credinţa în supranatural, generează din neputiinţa omului în faţa forţelor naturii şi ale societăţii.

Această afirmaţie se referă nu numai la religiile mondiale, dar şi la formele de manifestare a religiei în societatea primitivă. Nemaivorbind şi despre diferite culturi: „cultul naturii”,”cultul cerului”, „cultul apei”,”cultul focului”sau despre animism, fetişism, totemism,magie...

Animismul este credinţa în spirite şi suflet, în fiinţe nemateriale, spirituale . La rîndul său, animismul este nu numai componentă esenţială a religiei primitive, ci şi a spiritualităţii mondiale: creştinism, islamism, budism, iudaism. Cu atît mai mult că în creştinism şi budism animismul este mult mai perfect, ideea că sufletul omului este imaterial, închipuirile despre îngeri şi demoni.

Din cele relatate mai sus nu rezultă nicidecum că animismul ar fi o formă a religiei, ci dimpotrivă animismul este o parte integrantă a acesteia. Cu atît mai mult, după cum demonstrează cercetările etnografice, imaginile animiste ale diferitor popoare erau legate de diferite sfere ale vieţii omului, de diferite forme ale relaţiilor sociale; rădăcinile diferitor închipuiri animiste, de asemenea sunt diferite (spiritele şamanilor); frica faţă de fenomenele naturii crează prin intermediul fanteziei aşa imagini, cum sunt spiritele munţilor, muma pădurii ş.a. Este clar că aceste imagini ale fanteziei religioase au origini diferite.

Ca şi animismul, magia este legată de anumite ritualuri şi închipuiri, acestea deosebindu-se nu numai după conţinut, ci şi după origine: ritualurile de vrăciuire sunt legate cu medicina populară, ritualurile magiei militare – cu ostilitatea diferitor triburi .

Magia devine, de asemenea, o parte componentă a religiilor de mai apoi.Materialul factologic ne demonstrează că există magii care au apărut din tmpurile cele mai străvechi şi magii care au apărut mult mai tîrziu.

Ca şi animismul, magia, fetişismul era privit de unii savanţi ca formă a religiei (dintre cele mai timpurii). Şi totuşi ce reprezină fetişismul ? Fetişismul este atribuirea unor calităţi supranaturale obiectelor neînsufleţite şi închinarea în faţa lor. Dar în ce religii nu putem observa astfel de ritualuri ? Ele sunt la toate religiile şi la toate popoarele, începînd cu cele mai primitive şi terminînd cu cele din zilele noastre. Aceleaşi icoane făcătoare de minuni şi relicve sunt fetişe.

Originea religiei şi a anumitor forme ale ei este legată nu de un oarecare spaţiu abstract, ci de anumite fenomene concrete, relaţii şi mod de viaţă . credinţele religioase sunt, în primul rînd, legate între ele, într-un anumit mod, în al doilea rînd ele sunt legate de anumite ritualuri, culturi şi magii practice, în al treilea rînd, ele sunt legate totdeauna de anumite aspecte ale activităţii umane şi de anumite tipuri de relaţii sociale .În afara acestor relaţii concrete credinţele nu există şi nici nu pot exista.Aceste relaţii ce sunt legate de existenţa socială pot fi reflectate în conştiinţa religioasă în mod schimonosit sau chiar fantastic.

Totemism- noţiunea în cauză reflectă credinţa în legătura de rudenie supranaturală care ar exista între unele grupuri de oameni şi unele animale ,mai rar plante.Acest grup fie că e un trib sau o gintă. Tribul poartă numele totemului considerat „tata” sau „fratele mai mare” , acesta ,în scop de protecţie,nu poate fi vînat .Se consideră că între membrii tribului şi animalul-totem există o legătură magică.În mituri se povesteşte cum că provenienţa tribului ar fi de la totem.

Totemismul reflectă relaţiile dintre oameni şi psihologia lor, dintre om şi natură, modul de viaţă şi conceptul despre lume.Magia, apare pentru a satisface unele necesităţi ale omului primitiv, şi anume de a influenţa prin mijloace supranaturale (vrăji) asupra obiectelor şi fenomenelor din lumea înconjurătoare. Ea apare din necesitatea practic nesatisfăcută - de a influenţa asupra naturii.

Mitologia unii o identifică cu religia, alţii o contrapun religiei. Unii confundă mitologia cu legendele şi poveştile populare, alţii le deosebesc. Unii consideră că mitologia este un factor negativ în dezvoltarea vieţii spirituale, alţii, dimpotrivă, o văd ca factor pozitiv. Şi de fapt ce conclude mitologia?

Mitologia este produsul imaginaţiei umane care este creată în scopul de a satisface curiozitatea specifică caracterelor umanităţii. Astfel apar un şir de opere ficţionale ca legendele, poveştile, miturile cum ar fi: „Legendele Olimpului” ,legendele despre originea Romei, mitul despre eroul mesopotamian Ghilgamesh , războiul din Troia.

Specifice religioase

Mesopotamia : rolul mitului în crearea societăţii.

Conducătorul suprem: el deţine puterea în virtutea atributelor sale personale şi datorită unui mandat primit de la zei. Fucţia sa este aceea de a face legătura între divin şi uman. În virtutea acestei puteri, el deţine mijloacele de existenţă ale întregii populaţii . Administraţia devine instrumentul acestei puteri. El are drept de proprietate asupra tuturor bunurilor şi a pămînturilor. Regele mesopotamian este, în acelaţi timp, şef militar şi administrator.

Religia mesopotamiană: apare pe deplin constituită la Sumer în cursul mileniului lll, este cunoscută datorită arhiologiei şi textelor cuneiforme. Fiecare cetate mesopotamiană îşi are propriul zeu, fiecare oraş formînd un stat în sine, zeii principali sunt asistaţi de divinităţi secundare.

PANTEONUL: caracteristicile sale sunt:

- Politeismul. Pentru fiecare oraş există cîte un zeu ce domneşte împreună cu soţia şi copii săi. Oraşele Umma, Nippur numără în timpul celei de-a treia dinastii de la Ur, 638 de nume diferite de divinităţi.

- Antropomorfismul divinităţilor. Reprezentate sub formă umană, ele acţionază ca atare. Totuşi ele sunt nemuritoare, iar eroul Ghilgamesh nu va reuşi niciodată să atingă imortalitatea , căci, în ciuda tuturor vicleniilor sale, şarpele va înghiţi planta vieţii veşnice chiar sub ochii săi.

- Atribuirea unei cifre fiecărui zeu. Lui Anu, zeul zeilor , îi este atribuită cifra 60, număr perfect care include sistemele sexagesimal şi decimal folosite în calcul de mesopotamieni.

Principalii zei sunt:

- An Anu : „Anu cel suprem, zeul cerurilor, tatăl zeilor”

El locuieşte în cer şi ideograma sa reprezintă o stea, determinativ folosit înaintea numelui tuturor zeilor.

- Enlil : zeu al vîntului şi al atmosferei.

- Nergal : zeu al Infernului, la origine zeu solar răufăcător.

LUMEA DE DINCOLO:

Moartea nu înseamnă o nimicire totală . Spre deosebire de Egipt, defunctul nu poate deveni niciodată zeu. El trebuie îngropat chiar dacă este în primejdie de a-şi vedea sufletul rătăcind şi revenind pentru a-i chinui pe cei vii. Dacă defunctul este eliberat de obligaţii, sufletul lui coboară spre „pămintul de jos” aşa cum se precizează în poemul „Coborîrea lui Ishtar în Infern”

CULTUL:

Sacrificiile de animale , ofrandele de fructe, procesiunile, rugăciunile efectuate în fiecare zi de un cler bine ierarhizat, veritabil intermediar între credincios şi divinitate.

MAGIA:

Inseparabilă de religia oficială, magia are drept scop protejarea contra demonilor sau răufăcători: „cei şapte”,”grupele de şapte”. Pentru realizarea acestui ţel sunt recitate litanii şi psalmi. Se practică şi dezlegarea de farmece pe figurine care se aruncă în foc.

Religia mesopotamiană va dispărea mai rapid ca cea egipteană, stingîndu-se cu puţin mai înainte de sec. l al erei creştine.