Asistența socială a copiilor străzii

INTRODUCERE

Conflictul este un fenomen omniprezent al vieţii noastre. Ne întâlnim cu el zi de zi, în diversele noastre interacţiuni cu mediul care ne înconjoară. De la conflictele globale la cele particulare suntem obligaţi să ne raportăm într-un fel sau altul şi să adoptăm o atitutidine faţă de acestea.

În general, conflictul apare ca o formă a interacţiunii umane prin care doi sau mai mulţi membri ai unei colectivităţi intră în dezacord total sau parţial asupra unor probleme. Cu alte cuvinte, conflictul este amestecul intenţionat al unui individ sau al unui grup, în eforturile de realizare a scopurilor unui alt grup. Deoarece scopurile celor două părţi sunt de cele mai multe ori incompatibile, realizarea scopului de către una din părţi face imposibilă realizarea acestuia de către cealaltă parte.

Pentru fiecare dintre noi, întotdeauna există „bun” şi „rău”, întotdeauna există „eu” şi „ceilalţi”, întotdeauna există „al meu” şi „al tău”. „Niciodată nu gândim referitor la o altă persoană că „avem doar o mică neînţelegere trecătoare...” sau că „se întâmplă să nu fim de acord, dar acest lucru nu constituie o problemă deosebită”. De cele mai multe ori, mecanismele de apărare ale Eului ne fac să abordăm relaţiile interpersonale în termenii perspectivei tranzacţionale „Eu sunt o.k., ceilalţi nu sunt o.k.”.

Trebuie menţionat că noţiunea de conflict capătă, de foarte multe ori, o conotaţie negativă în percepţia oamenilor. În această perspectivă, conflictul este asociat cu emoţiile puternice, cu violenţa, distrugerea şi ineficienţa, iar reacţia tipică este de a evita sau de a rezolva cât mai repede posibil tensiunile şi nemulţumirile care l-au provocat. Acest tip de reacţie faţă de conflict a fost predominant în practica şi teoria conflictului până nu demult.

Concepţia radicală asupra conflictului a fost inspirată în principal din teoriile lui K. Marx şi M. Weber, având un cadru de referinţă mult mai larg. Perspectiva radicală insistă asupra contradicţiei între interesele de clasă şi asupra distribuţiei inegale a puterii în societate. Antagonismul dintre clasele sociale poate constitui o principală sursă de conflict mai ales în organizaţiile caracterizate de o puternică diviziune a muncii. Altfel spus, organizaţia devine terenul propice pentru manifestarea unor forţe opuse (management-sindicate) care reflectă structura de putere specifică societăţii.

Utilizată ca instrument ideologic, îndeosebi în spaţiul totalitarist, această perspectivă asupra conflictului a condus la obţinerea solidarităţii muncitorilor împotriva managementului. Fiecare dintre cele două părţi sunt angajate într-o luptă continuă şi urmăresc obţinerea unor avantaje cât mai mari. Aşadar, în concepţia radicală, conflictele sunt determinate de competiţia pentru dobândirea bunurilor economice şi de distribuţia diferenţiată a autorităţii în societate.

Pe de altă parte, o nouă perspectivă asupra conflictului, mult mai echilibrată şi mai ponderată, a început să-şi facă loc în rândul specialiştilor şi teoreticienilor conflictului. Acesta nu mai este privit doar ca un proces negativ, care trebuie cât mai repede eliminat, ci şi ca un factor de stimulare a energiilor pozitive ale părţilor implicate în conflict. Aşadar, în noua acceptiune conflictul poate avea atât efect distructive, cât şi efecte constructive.

Această precizare este esenţială pentru managementul conflictului, deoarece ridică o întrebare fundamentală legată de acesta: „Dacă conflictul poate avea atât efecte negative, cât şi efecte pozitive care sunt condiţiile care să-l menţină în aria funcţionalităţii şi eficienţei?”

1. CONSIDERENTE TEORETICE

În cea mai mare parte răspunsul la întrebarea „este conflictul inevitabil într-o societate sau nu?” este influenţat de perspectiva şi modul în care este privită construcţia socială. Diverşi autori au încercat să răspundă (evident, diferit) la această întrebare.

În opinia lui Marx, conflictul este un efect firesc (şi necesar) al antagonismelor de clasă. În socetatea capitalistă, afirmă Marx, interesul clasei dominante – cumpărarea mânei de muncă cu scopul de a realiza profit – este incompatibil cu interesele clasei muncitoare. Conflictul, argumentează Marx, nu este, aşadar, întâmplător ci un produs sistematic al structurii societăţii capitaliste. Acesta (conflictul) este un element important al conştiinţei de clasă şi al schimbării sociale. „Fără conflict, nu există progres. Aceasta este legea pe care civilizaţiile au urmat-o până în zilele noastre”, conchide Marx.

O altă perspectivă asupra conflictului este cea a lui Hall care vede în conflict o ciocnire de ideologii. Ideologiile, în accepţiunea lui Hall, sunt „seturile de idei, concepte, imagini şi descrieri pe care ni le oferim nouă înşine asupra modului în care societatea funcţionează şi a felului în care trebuie să interacţionăm cu ea”. Ideologiile reflectă opiniile indivizilor şi a grupurilor sociale, iar societăţile controlează aceste ideologii în jurul cărora se unesc instituţiile sociale. Ideologia liberal-democratică a societăţilor din UE şi SUA recunoaşte pluralitatea de interese şi acceptă faptul că indivizii vor concura pentru a-şi maximiza interesele personale. Această competiţie este susţinută şi controlată de o serie de instituţii (începând cu tribunalele şi terminând cu procedurile de arbitrare a neînţelegerilor şi conflictelor de muncă), instituţii care au fost create pentru a asigura corectitudinea şi stabilitatea socială.

În exercitarea profesiunii de manager, prezenţa şi acţiunea raporturilor conflictuale demonstrează necesitatea cunoaşterii profunde a acestora, în scopul perfecţionării continue a managementului organizaţional. Cele mai recente argumente sugerează că situaţiile conflictuale sunt un bun predictor pentru performanţele organizaţionale. Totuşi, nu trebuie să uităm că dezacordurile par să existe peste tot, nu numai în spaţiul organizaţiilor de muncă. Le găsim în viaţa noastră de zi cu zi, acasă, între părinţi şi copii şi între soţi, sau la serviciu, între patron şi angajat. În definitiv, nu se pune problema dacă există conflicte în viaţa noastră, contează ce facem pentru a le rezolva. Concluzia este că rezolvarea prosperă şi eficientă a conflictelor are loc mai degrabă în organizaţiile care sunt deschise spre învăţare. În domeniul practicilor de rezolvare a conflictelor, aceste organizaţii pot produce, la rândul lor, învăţare. Spunem aceasta deoarece învăţarea influenţează cu certitudine situaţiile de preluare, prelucrare şi aplicare a unor modele de succes sau experienţe pozitive de rezolvare a conflictelor aparţinând altor organizaţii.

Faptul că în organizaţiile care învaţă compromisul şi colaborarea se creează o „coaliţie” dominantă în rezolvarea conflictelor, ne face să credem că abordarea transformativă îşi va găsi mai repede terenul de manifestare în acest tip de organizaţii şi nu în cele „închise”, plafonate şi sortite, în cele din urmă, eşecului.

Obiectivul cheie în cazul unui proces de rezolvare a conflictelor prin abordarea transformativă este un acord care dă satisfacţie reciprocă părţilor şi îmbunătăţeşte situaţia. În abordarea transformativă, obiectivul principal este chiar „schimbarea în bine” a părţilor. Practic, abordarea transformativă are succes atunci când părţile experimentează succesul atât prin capacitatea de a se întări pe sine, cât şi prin capacitatea de relaţionare cu ceilalţi. Cu alte cuvinte, părţile obţin împuternicire şi recunoaştere. Organizaţiile care învaţă sunt primele care cunosc efectele pozitive ale împuternicirii, proces care redă persoanei simţul propriei valori şi puteri de dezvoltare a capacitaţii de rezolvare a problemelor.

Concluzia este că rezolvarea prosperă şi eficientă a conflictelor are loc mai degrabă în organizaţiile care sunt deschise spre învăţare. În domeniul practicilor de rezolvare a conflictelor, aceste organizaţii pot produce, la rândul lor, învăţare. Spunem aceasta deoarece învăţarea influenţează cu certitudine situaţiile de preluare, prelucrare si aplicare a unor modele de succes sau experienţe pozitive de rezolvare a conflictelor aparţinând altor organizaţii.

Deşi nu putem afirma că fenomenul conflictului este inevitabil pentru fiecare situaţie în parte, există condiţii obiective (modul în care sunt structurate societăţile, diferenţele de valori şi ideologii, autoritatea structurilor şi instituţiilor etc) pentru ca acesta (conflictul) să fie considerat parte integrantă a relaţiilor umane. Aşadar, la modul general, conflictul este inevitabil într-o societate.