Familia

Familia este un grup social complex care realizează funcţii multiple. Funcţiile familiei au fost clasificate în diverse moduri. Astfel, G.P. Murdock distinge patru funcţii : sexuală, reproductivă, economică şi socializatoare. J. Sabran deosebeşte : funcţii fizice (cu subtipurile : funcţie de reproducere, economică şi de protecţie) şi funcţii culturale (cu subtipurile : funcţia de educaţie şi de asigurare a bunăstării membrilor familiei).

În România, în studiile de sociologie ale familiei este larg acceptată şi utilizată clasificare profesorului Henri H. Stahl, în care sunt puse în evidenţă următoarele tipuri şi subtipuri :

a) funcţii interne, prin care se asigură membrilor familiei un climat de afecţiune, securitate şi protecţie :

- funcţii biologice şi sanitare, prin care se asigură satisfacerea nevoilor sexuale ale membrilor cuplului, procrearea copiilor, necesităţile igienico-sanitare ale copiilor şi dezvoltarea biologică normală a membrilor familiei ;

- funcţii economice, care constau în organizarea gospodăriei şi acumularea de resurse necesare funcţionării menajului pe bază de buget comun ;

- funcţii de solidaritate familială, care se referă la ajutorul bazat pe sentimente de dragoste şi respect între membrii familiei ;

- funcţii pedagogico-educative şi morale prin care se asigură socializarea copiilor.

b) funcţii externe, prin care se asigură relaţionarea familiei cu exteriorul.

Aceste funcţii permit evidenţierea câtorva particularităţi ale acestora în raport cu cei care compun familia şi cu societatea spre care este ea orientată :

– funcţiile strict specializate ale familiei ca grup social, nerealizate de alte instituţii cum sunt funcţia biologico-sanitară, de solidaritate familială şi cea de socializare ;

– în raport cu membrii grupului, familia are rolul de a asigura socializarea primară, securitatea emoţională şi trebuinţa de apartenenţă la grup a membrilor ei ;

– în raport cu sine ca grup social are rolul de a se afirma ca grup unitar şi conştient de sine, de identitatea sa, capabil să asigure bunăstarea şi dezvoltarea normală a personalităţii fiecărui membru ;

– în raport cu societatea externă, are rolul de a asigura forţa de muncă a societăţii ;

– distincţia intern-extern referitoare la funcţii nu trebuie absolutizată, între ele existând interferenţe, prelungiri, determinări ;

Modul în care familiile îşi satisfac funcţiile specifice într-o societate dată este influenţat de o serie de factori sociali : caracterul totalitar sau demografic al societăţii, nivelul de dezvoltare economică, nivelul general de instrucţie şi educaţie, legislaţia şi politicile sociale etc. Acestor factori externi li se asociază factori interni familiali care-i asigură funcţionalitatea şi anume : forma legală a familiei, diviziunea rolurilor şi autorităţii, personalitatea membrilor grupului etc.

Familia este una dintre principalele instituţii socializatoare ale societăţii, iar scopul oricărei societăţi este acela de a-şi menţine echilibrul, ordinea socială şi normativă. ,,Socializarea este un proces de interacţiune socială prin care individul dobândeşte cunoştinţe, valori, atitudini şi comportamente necesare pentru participarea efectivă la viaţa socială.” Conceptul de socializare defineşte procesele, mecanismele şi instituţiile prin care societatea se reproduce în fizionomia personalităţii umane care îi este specifică, în anumite structuri de comportament ce răspund aşteptărilor şi prescripţiilor sociale. Cunoscuta afirmaţie a lui R.E. Park ,,omul nu se naşte uman, ci devine în procesul educaţiei », redă sinteza procesului de socializare. Fiind un proces complex, care cuprinde educaţia fără să se rezume la ea, socializarea se manifestă pe tot parcursul vieţii individului implicând forme şi mijloace specifice de realizare. De aici decurg şi rolurile socializării :

- socializarea formează educaţia, stăpânirea instinctelor şi nevoilor, satisfacerea lor într-un mod prevăzut de societate ;

- socializarea insuflă aspiraţii şi năzuinţe în vederea obţinerii unor lucruri sau calităţi, a unui prestigiu ;

- socializarea permite transmiterea unor cunoştinţe şi posibilitatea satisfacerii unor roluri ;

- asigură o calificare profesională şi alte calităţi necesare în viaţă.

În cadrul familiei, copilul îşi însuşeşte normele şi valorile sociale şi devine apt să relaţioneze cu ceilalţi membri ai societăţii. Socializarea în familie are mai multe componente :

- normativă – prin care i se transmit copilului principalele norme şi reguli morale ;

- cognitivă – prin care copilul dobândeşte deprinderi şi cunoştinţe necesare acţiunii ca adult ;

- creativă – prin care se formează capacităţile de gândire creatoare şi de a da răspunsuri adecvate în situaţii noi ;

- psihologică – prin care se dezvoltă afectivitatea necesară relaţionării cu părinţii, cu viitorul partener, cu proprii copii şi cu alte persoane.