Prevenție - metode de prevenire

Introducere:

Evoluţia societăţilor contemporane evidenţiază faptul că deşi s-au intensificat măsurile şi intervenţiile instituţiilor specializate de control social împotriva faptelor de delicvenţă şi criminalitate, în multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.

Reprezentând o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare interesează atât factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie) cât şi opinia publică. Asemenea de delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor; fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.

Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi intensitatea lor de la o ţară la alta; majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că sursele acestor fenomene rezidă în perpetuarea unor structuri politice, economice şi normative deficitare, în menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.

Dificultăţile întâmpinate în definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt determinate atât de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă întâlnite în diverse societăţi cât şi de diferenţele în ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi sociale ce ţin de propria lor etiologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face în funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat într-o anumită societate, de anumite interese politice şi sociale, dar şi în funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt însă relative spaţial şi temporal (atât de la o societatea la alta cât şi de la o perioadă la alta).

Fiecare dintre noi stie foarte bine ce este violenta. Ea ne evoca in minte moarte, tortura, masacre, razboi, oprimare, criminalitate sau terorism. Intr-un registru mai putin dramatic, ne gandim la « lipsa de civilizatie », insulte si injurii, nepolitete si atitudini nerespectuoase.

Cu toate ca violenta este un fenomen atat de cunoscut, nu e usor sa ajungem la o definitie satisfacatoare si in acelasi timp consensuala. Unii evoca in mod spontan folosirea fortei si se focalizeaza asupra vatamarilor fizice. Avand in vedere variabile juridice sai socio-institutionale, altii pun accentul pe transgresarea sau violarea normelor si in special pe cele care se refera la legalitate. Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.

Pentru acest motiv unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.

Lucrarile bine cunoscute ale lui Georges Sorel, Hannah Arendt sau, mai aproape de noi, cele ale lui Charles Tilly sau Julien Freund, ne permit sa mergem mai departe si ne atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte privind violenta : extinderea fenomenului si relativitatea sa, modalitatile de abordare si evolutia sa, uzajul si finalitatile sale, caracteristicile fenomenului si factorii sai explicativi, politicile duse pentru medierea si prevenirea fenomenului si eficacitatea lor.

Dictionarul enciclopedic roman defineste violenta ca fiind “un viciu de consintamant, care consta in constrangerea exercitata pe cale psihica asupra unei persoane spre a o determina sa faca un anumit act juridic“. Pe langa aceasta se aminteste si de o Teorie a violentei -teorie sociologica a violentei- potrivit careia inegalitatea sociala isi are izvorul in folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale, a violentei de catre unii oameni impotriva altora.

De exemplu, E.Duhring afirma despre clasele sociale ca isi au originea in supunerea prin violenta a unei parti a societatii de catre cealalta (violenta interna). Alti sociologi burghezi, ca de pilda L.Gumplowicz, au considerat ca la originea claselor si a statutului se afla supunerea unor triburi sau popoare de catre altele (violenta externa).

Marxismul recunoaste rolul violentei in istorie, inclusiv rolul ei pozitiv in imprejurarile revolutionare,cand ea devine necesara datorita impotrivirii armate a fortelor reactionare, dar arata ca atat scopul in vederea caruia e pusa in actiune violenta, cat si mijloacele prin care se realizeaza (armatele, tehnica militara) sunt determinate in ultima analiza de conditiile economice.