Donația în reglementarea noului cod civil

DONAȚIA- în reglementarea Noului Cod Civil

Preliminarii. Liberalitatea a apărut şi a fost recunoscută o dată cu proprietatea, întrucât dreptul de proprietate nu ar fi putut fi recunoscut dacă nu s-ar fi recunoscut şi facultatea omului de a transmite bunurile ce formează obiectul proprietăţii. Donaţia, ca liberalitate, a apărut încă din antichitate, fără a se cunoaşte exact epoca care a consacrat-o. Dar, cum ne relevă G.P. Petrescu, "donaţiunile au început o dată cu societatea oamenilor care, pe dată ce s-au adunat, au căutat şi mijloacele de a-şi întreţine amiciţia lor prin daruri şi prezenturi reciproce" . În vechiul drept românesc nu se poate şti cu exactitate când a fost recunoscută donaţia ca liberalitate. Ea a urmat soarta juridică a proprietăţii iar, spre deosebire de alte ţări, la noi nu s-a acordat o însemnătate prea mare dreptului de proprietate. Întâlnim astfel donaţia în «Sobornicescul Hrisov» al Moldovei din 28 decembrie 1785, în timpul domniei lui Alexandru Mavrocordat, în Codul Calimach care cuprinde o reglementare mai amplă după modelul Codului Napoleon, în Legiuirea Caragea şi în sfârşit în Codul civil de la 1865 care reflectă o puternică amprentă a codului francez.

Codul civil reglementează contractul de donaţie în Cartea a III-a, Titlul II, intitulat «Despre donaţiuni între vii şi despre testamente», în art. 800-840. Astfel, art.800 prevede că nimeni nu poate dispune de bunurile sale, cu titlu gratuit, "decât cu formele prescrise de lege pentru donaţiuni între vii sau prin testament". Noului cod reia în art. 741 conţinutul art. 800 din actualul Cod civil, reiterând că liberalităţile nu se pot realiza decât prin donaţie ca act inter vivos sau prin testament ca act mortis causa.

Noţiune. În ceea ce priveşte definiţia dată contractului de donaţie, Noului cod ne oferă în art. 742 o definiţie care diferă în privinţa formei nu şi a conţinutului de definiţia dată acestei liberalităţi de art. 801 din actualul cod. Astfel, potrivit textului mai sus amintit, „donaţia este un act de liberalitate prin care donatorul dă irevocabil donatarului un bun pe care acesta îl acceptă”. Donația este un contract translativ de proprietate, efect care este subsecvent încheierii contractului de donație .

Întocmai ca şi actualul cod, proiectul defineşte donaţia ca un act şi nu un contract, deşi din chiar definiţia dată de art. 742, donaţia presupune în mod obligatoriu un acord de voinţe între cel care dă şi cel care primeşte, aspect care reiese de altfel şi din economia celorlalte dispoziţii în materie existente atât în actualul cod civil cât şi în Noul cod, ea neputând deveni perfectă decât prin concursul consimţămintelor ambelor părţi – consensus duorum in idem placitum. Noile dispoziţii care definesc contractul de donaţie la fel ca şi cele actuale au în vedere numai transmiterea proprietăţii unui bun prin efectul acestei liberalităţi; apreciem că din interpretarea de ansamblu a dispoziţiilor noului Cod civil, donaţia poate avea ca obiect şi transmiterea unui alt drept patrimonial, real sau de creanţă, şi nu numai dreptul de proprietate. Fără a insista prea mult asupra definiţiilor date în doctrină cu privire la acest contract, este esenţial să reţinem că donaţia este contractul prin care o parte, numită donator, transmite în mod actual şi irevocabil, cu intenţie liberală, un drept de proprietate sau un alt drept patrimonial al său celeilalte părţi, numite donatar, fără a urmări să primească în schimb un contraechivalent . Conchidem că de esenţa donaţiei ca liberalitate va fi întotdeauna intenţia liberală a donatorului animus donandi, fără această intenţie neexistând o donaţie.

Contractul de donație este acel contract unilateral – în principiu gratuit – și solemn, prin care o persoană, numită donator, transmite irevocabil dreptul său de proprietate asupra unui bun determinat unei alte persoane numită donator, care îl acceptă.

Donaţia-contract solemn în reglementarea actuală.Obiect al prezentului studiu îl formează condiţia de formă a contractului de donaţie, condiţie cerută ad validitatem.Astfel, potrivit art.813 C. civ., "toate donaţiunile se fac prin act autentic". Ca o măsură de protecţie a donatorului, care prin contract transmite actual şi irevocabil un drept din patrimoniul său, fără a primi în schimb un echivalent, legiuitorul a făcut din donaţie un contract solemn. Astfel, atât voinţa celui care îşi micşorează patrimoniul, cât şi voinţa celui care primeşte nu se pot exprima valabil decât în formă autentică, "nu numai pentru a asigura o dovadă şi o forţă executorie acordului dintre părţi, ci pentru ca acest acord să aibă fiinţă legală" . Proiectul noului cod menţine acelaşi caracter solemn al contractului de donaţie, dispunând în art. 761 al. 1 că „donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute”. Se menţine astfel aceeaşi protecţie a legiuitorului faţă de donator care va transmite irevocabil bunul său, micşorându-şi în mod definitiv propriul patrimoniu.