Aspecte juridice privind moștenirea testamentară

INTRODUCERE

Un rol important în materia succesiunilor îl ocupă moştenirea legală, pentru că principiile acesteia operează ori de câte ori de cujus nu a rânduit prin acte de ultimă manifestare a voinţei împărţeala moştenirii sau când a făcut-o contra legii.

Atunci când cel ce lasă moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale, intervine problema devoluţiunii legale a moştenirii, moştenire ab intestat. Constituţia României prevede expres în art. 42 că „Dreptul la moştenire este garantat”.

Consacrarea sa într-un text constituţional distinct se datorează importanţei deosebite pe care o prezintă dreptul la moştenire, precum şi faptului că în majoritatea constituţiilor democratice dreptul la moştenire este consacrat în texte diferite de cele care consacră dreptul de proprietate.

Pentru a preveni abuzurile şi a garanta şi pe această cale dreptul de proprietate, Constituţia a înscris un text constituţional cu caracter special privind garantarea dreptului la moştenire în România.

Deşi defunctul a dispus de bunurile sale prin testament, aceste dispoziţii de ultimă voinţă nefiind valabile, moştenirea se deferă prin lege. Trebuie menţionat faptul că sunt situaţii în care o moştenire se deferă atât prin lege, cât şi prin testament: este vorba de situaţia în care, existând moştenitori rezervatari, defunctul nu poate dispune prin acte de ultimă voinţă decât de o anumită parte din moştenire (cotitatea disponibilă), restul (rezerva) revenind anumitor moştenitori legali, în virtutea legii.

Legea cheamă la moştenire rudele apropiate lui de cujus (din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie) moştenitorii lăsaţi prin testament şi soţul supravieţuitor al acestuia.

Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreaptă, iar în cel de-al doilea în linie colaterală.

Noul Cod civil debutează în această definirea noţiunii de moştenire.

Potrivit definiţiei legale, moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă (art. 953 Cod civil).

Moştenirea testamentară (art. 984-1010; art. 1034-1099; art. 1086-1099 Cod civil). Termenul de moştenire testamentară este utilizat în cazul în care transmisiunea mortis causa are loc în temeiul testamentului întocmit de de cujus. Ca şi în cazul actualului sens al moştenirii legale, sub denumirea de moştenire testamentară, noul Cod civil consacră regulile prin care testatorul îşi organizează devoluţiunea universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, a bunurilor, desemnând persoanele ce îl succed şi întinderea drepturilor acestora. În plus, liberalităţilor le sunt incidente reguli specifice, legate de rezerva succesorală, de reducţiune şi de raportul donaţiilor. Acestea din urmă fac parte din corpul comun al regulilor transmisiunii moştenirii şi partajul.

CAPITOLUL I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND MOŞTENIREA

1.1 Noţiunea de moştenire

Moştenirea reprezintă, potrivit dispoziţiilor art. 953 NCC, ”transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în ființa.”

Pentru a desemna aceeaşi instituţie juridică, noul Cod civil foloseşte noţiunea de succesiune .

Cel despre a cărui moştenire este vorba se numeşte defunct sau autor, în cazul moştenirii legale, în timp ce în cazul moştenirii testamentare cel care lasă un testament se numeşte testator. Cel care dobândeşte patrimoniul defunctului se numeşte moştenitor, succesor, erede, în cazul moştenirii legale, în timp ce, în cazul moştenirii testamentare, cel nominalizat în testament, ca beneficiar al unui legat, se numeşte legatar. Patrimoniul transmis succesorilor este denumit masă succesorala sau patrimoniu succesoral.