Cuprins
- I. Administraţia publică în România;
- A. Autorităţile administraţiei publice centrale;
- B. Autorităţile administraţiei publice locale;
- II. Regulamente ale Consiliului Judeţean;
- A. Regulamentul propriu de funcţionare al Consiliului;
- B. Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului propriu al Consiliului Judeţean;
- C. Regulamentul cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de acte normative în cadrul sferei de competenţă a Consiliului Judeţean;
- D. Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată
- E. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.27/2003- privind procedura aprobării tacite- Monitorul Oficial al României nr.291/2003
- III. Prezentarea succintă a unor acte normative cu relevanţă în activitatea de administraţie publică;
- A. Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată;
- B. Legea nr.215/2001 – legea administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
- C. Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public;
- D. Ordonanţa Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată, modificată şi completată de Legea nr.233/2002;
- E. Ordonanţa Guvernului nr.33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale, aprobată şi modificată de Legea nr.223/2002;
- F. Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
- G. Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Extras din referat
CAPITOLUL I
ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ ÎN ROMÂNIA
Administraţia constituie un corp intermediar, creat în vederea acţiunii, ea fiind făcută pentru a acţiona.
Administraţia, instrumentul statului, posedă întotdeauna puteri de care nu dispun particularii (puterea de percheziţie asupra oamenilor şi lucrurilor, puterea de a percepe impozite).
Astfel de puteri sunt adesea stabilite prin lege, amploarea lor variază iar rigoarea controlului este diferită.
Administraţia îndeplineşte 2 mari categorii de sarcini:
- de execuţie;
- de elaborare;
Executarea implică interpretarea unor texte, căutarea şi executarea mijloacelor şi adaptarea acestora la împrejurări.
Elaborarea comportă pregătirea de către administraţie a textelor care devin obligatorii odată ce sunt acceptate de Guvern sau de organele legislative.
Administraţia este compartimentată vertical şi orizontal, fiind divizată în grupe de servicii (ministere, fiecare minister pe direcţii).
Administraţia publică şi integrarea europeană
Comunitatea europeană trece printr-o fază în care nu se mai poate spune că vechile state mai există în forma lor clasică, dar nici nu se poate vorbi de o reală integrare.
A fost creat un tip de ordine federală care este sub controlul statelor care au generat-o.
România îşi caută o nouă poziţie în cadrul sistemului internaţional.
Aflându-se în faţa cerinţei de a dezvolta o şcoală românească de administraţie, capabilă să formeze un personal administrativ calificat şi să promoveze metode de organizare şi funcţionare moderne, Facultatea de Administraţie Publică din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti a iniţiat o serie de lucrări şi studii privind dezvoltarea şi modernizarea administraţiei publice din România.
Se încearcă crearea unor compatibilităţi cu normele care definesc o administraţie publică europeană.
Termenul de regiune va caracteriza o unitate administrativ-teritorială, substatală şi nu o zonă geografică suprastatală, formată din state ce reprezintă anumite caracteristici comune.
Noţiuni fundamentale
Administraţia publică este ansamblul autorităţilor şi instituţiilor publice care realizează pe baza şi în vederea executării legii o activitate cu un anumit specific.
Administraţia publică este aparatul de gestiune al problemelor publice, ansamblu de organe care înfăptuiesc, conduc şi execută treburile publice. Ea cuprinde activitatea statului, reglementată de lege. Administraţia publică constă în activitatea tuturor serviciilor destinată să asigure satisfacerea intereselor generale; fiind organul prin care continuă legii, asigurând toate nevoile societăţii.
Administraţiile publice sunt: statul, judeţul, comuna – care sunt personificate (au iniţiativă, au răspundere pentru aplicarea legilor, actelor normative) şi capacitate de a emite acte de putere publică, de comandament şi acte patrimoniale.
Organizarea de stat a României
Forma de guvernământ – Republica.
Limba oficială – română (limba maternă a peste 89% din populaţia ţării).
Constituţia României aprobată prin referendum la 19 oct.2003 consacră 3 principii generale vis-a-vis de România:
1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil;
2) Forma de guvernământ este republica;
3) România este stat de drept, democratic şi social..
A. AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE
1. Parlamentul României;
2. Preşedintele României;
3. Curtea Constituţională;
4. Guvernul;
5. Ministerele;
6. Autorităţile judecătoreşti.
1. Parlamentul României
Conform Constituţiei României, Parlamentul e organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Parlamentul este compus din Camera Deputaţilor şi din Senat, alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale, pentru un mandat de 4 ani, ce se prelungeşte de drept în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, până la încetarea acestora.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Dosar de Practica in Administratia Publica.doc