Existența sau inexistența fenomenului corupției în administrația publică

Omul politic, in viziunea lui Weber, se deosebeste fundamental de birocrat sau de functionarul din administratia publica. Daca functionarul stie ca “ordinul se executa, nu se discuta”, politicianul isi poate permite sa spuna “nu”. Functionarul nu are responsabilitati, in timp ce omul politic e responsabil inclusiv pentru consecintele neprevazute ale actiunilor sale.

Definita ca fiind o stare de abatere de la normalitate, de la datorie, coruptia inseamna folosirea abuziva de catre o persoana a functiei de intermediar sau de decizie pe care o indeplineste, pentru a acorda celui care corupe sau comunitatii de interese pe care o reprezinta, un avantaj economic sau administrativ, in schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, deplasari, excursii sau alte beneficii. Tot coruptie inseamna si folosirea de catre o persoana a functiei sau pozitiei sale publice, pentru a eluda sau evita indeplinirea unor norme sau proceduri legale. Coruptia reprezinta o amenintare pentru democratie, pentru suprematia dreptului, a echitatii sociale si a justitiei, erodeaza principiile unei administratii eficiente, submineaza economia de piata si pune in pericol stabilitatea institutiilor statale.

Printre cauzele care favorizează apariţia corupţiei se regăsesc şi: slăbirea autorităţii statului datorită ineficienţei instituţiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa unor valori sociale însoţită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituţional şi legislativ care să fie în concordanţă cu condiţiile socio-economice.

Printre efectele coruptiei se numara: scăderea calităţii serviciilor publice, creşterea imoralităţii, eliminarea competenţei ca şi criteriu de apreciere, imbogăţirea fără muncă a unor personae, dezavantajarea celor cu resurse materiale limitate, incetinirea ritmului de dezvoltare a economiei, creşterea economiei subterane, scăderea prestigiului autorităţilor, scăderea prestigiului legii şi dreptăţii, demoralizarea cetăţenilor cinstiţi.

Prin mica corupţie se înţelege acel sector din corupţie care nu aduce atingere intereselor majorităţii indivizilor unui stat. În această categorie poate fi inclusă corupţia unui cadru medical, a unui funcţionar, etc care prin deciziile lor favorizează un individ sau grup de indivizi în detrimentul altora, dar acest gen de nedreptate este limitate în timp şi spaţiu.

Prin marea corupţie se înţelege corupţia la nivel înalt a unui funcţionar, demnitar, etc. Acest gen de corupţie are ca şi carecteristică principală efectul asupra întregului stat şi a indivizilor care îl compun. Urmările acestui gen de corupţie se pot traduce în costuri directe sau indirecte care vor fi suportate într-un final de toţi contribuabilii.

De la Machiavelli incoace, s-a vorbit tot mai mult despre necesitatea minciunilor, a actelor de cruzime si chiar a crimelor. Filosofii moderni tind sa vorbeasca despre necesitatea “mainilor murdare” in politica, aceasta insemnand ca vocatia pentru politica le cere practicienilor sa incalce, intr-un mod oarecum justificat, standarde morale importante. Michael Walzer, in principala sa lucrare pe aceasta tema, afirma ca “este usor sa iti murdaresti mainile in politica si ca adesea este corect sa faci asa”.

“Principele” lui Machiavelli, a doua opera fundamentala intemeietoare dupa “Politica” lui Aristotel, care a marcat si influentat decisiv si pe un lung interval de timp, politica si gandirea politica, este construita plecand de la premisa ca, principele care vrea sa isi pastreze puterea va trebui sa invete neaparat sa poata sa nu fie bun in anumite situatii. Acest studiu , care a fost privit adeseori ca o sprijinire a tiraniei si a despotismului, este bazat pe credinta lui Machiavelli ca un suveran nu este constrans de normele etice traditionale, ci trebuie sa fie preocupat doar de putere si sa se supuna doar regulilor care duc spre succes in actiunile politice. Plecand de la ideea ca “scopul scuza mijloacele”, Machiavelli scrie ca, “oricum i-ai alege, oamenii se vor dovedi intotdeauna rai”.

Pentru Kant, o astfel de morala era, in schimb de neimaginat. Legea morala era o lege universala care nu depindea de circumstantele empirice. Dimpotriva, imperativul categoric, in cea mai generala dintre formularile sale, ne porunceste “sa actionam intotdeauna in asa fel incat maxima vointei noastre sa poata sa devina o lege universala” . Pentru Kant, asadar, nu exista o morala specifica politicii. Morala este aceeasi pentru toti oamenii, indiferent de ipostaza in care acestia se gasesc.

Asadar, cu o istorie de mii de ani, incepand inca din Antichitate, coruptia este unul dintre modelele comportamentale cele mai rele, dar si extrem de raspandite.

Adunarea Generala a Natiounilor Unite a abordat pentru prima oara in 1975, prin rezolutia 3514, chestiunea practicilor corupte in tranzactiile comerciale internationale si ca urmare au fost adoptate o serie de masuri de organismele internationale in acest sens .

“Necesitatea” de a manipula, de a minti, de a trada, de a fura sau de a ucide poate aparea ocazional in viata privata, dar este mult mai frecventa in politica. Arena politica implica alegeri si consecinte mult mai importante decat cele din viata privata. Actorii din viata politica reprezinta poporul si deci se preteaza unei judecati morale diferite. Un exemplu ar fi cazul violentei, aplicarea ei fiind considerata de filosofii si analistii politici ca fiind un semn distinctiv al politicii. Deseori s-a vehiculat ideea ca ar fi gresit ca cetatenii sa foloseasca violenta sau amenintarea cu aplicarea acesteia in relatiile cu alti cetateni, dar ca este acceptabil sau chiar corect ca reprezentantul lor politic sa o foloseasca in numele lor.