Patronatele

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 12 în total
Cuvinte : 3322
Mărime: 23.18KB (arhivat)
Publicat de: Timotei Basarab Dan
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Bogdan Petrisor
Universitatea “Al.I. Cuza” Iasi Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor Specializarea Administratie Publica

Extras din referat

Notiunea si importanta patronatelor in relatiile de munca

Termenul de patron deriva din latinescul “ patronus”, care in dreptul roman era, de cele mai multe ori, stapanul de sclavi; el avea si semnificatia de ocrotitor, protector.

Conform „ Noului dictionar universal al limbii romane”, patron este proprietarul unei intreprinderi in care se exploateaza munca. Esential pentru un patron este ca el stapaneste un patrimoniu.

Salariatii muncesc pentru patron in schimbul salariului pe baza unui contract de tip privat, deosebit de contractul civil, deoarece el presupune subordonarea salariatului fata de patron care isi exercita puterea prin intermediul prerogativelor de care dispune: organizatorica, normativa si disciplinara.

Conform legii nr. 62/2011, patronul, denumit angajator, este persoana juridica inmatriculata, persoana fizica autorizata potrivit legii sau persoana care exercita potrivit legii o meserie ori profesiune in mod independent, care administreaza si utilizeaza capital in scopul obtinerii de profit in conditii de concurenta si care angajeaza munca salariata.

Caracteristicile principale ale persoanei care are calitatea de patron sunt legate de administrarea si utilizarea capitalului, indiferent de natura acestuia, in scopul obtinerii de profit in conditii de concurenta si care angajeaza munca salariata.

Din cele prezentate mai sus, rezulta urmatoarele in legatura cu notiunea de patron:

-acesta poate fi atat o persoana juridica, cat si o persoana fizica;

-este considerata patron orice persoana juridica, adica atat regiile autonome, societatile comerciale si companiile nationale, cat si asociatiile si fundatiile non-profit care angajeaza personal salariat sau institutiile bugetare.

Astfel, termenul de patronat semnifica calitatea de patron, totalitatea patronilor.

Importanta patronilor in relatiile de munca

Patronii sunt o prezenta indispensabila in economiile de piata. Ei sunt cei care detin, exploateaza si administreaza capitalul, care angajeaza in munca, care organizaeaza si conduc procesele de munca.

Patronatele, in calitatea lor de parteneri sociali in relatiile colective de munca, participa la tratative si acorduri cu autoritatile publice si cu sindicatele, intre asociatiile patronale si cele sindicale fiind posibile deci si alte acorduri decat contractele colective de munca.

De asemenea, patronatele participa de sine statator, la intocmirea si aprobarea regulamentelor de organizare si functionare, fara a fi obligatorie consultarea sindicatelor sau a reprezentantilor salariatilor, precum si la intocmirea, cu consultarea sindicatelor, a regulamentelor interne.

Cele mai reprezentative organizatii patronale de la nivel national isi desemneaza reprezentantii la conferinte anuale ale Organizatiei Internationale a Muncii.

Dreptul de asociere si temeiul legal privind constituirea organizatiilor patronale

Constitutia Romaniei recunoaste dreptul la libera asociere in partide politice, in sindicate, in patronate si in alte forme de asociere. Astfel, este evident ca pentru protejarea intereselor proprii, patronii au dreptul de a se asocia in mod liber, in grupari specifice, in asociatii patronale, federatii si confederatii.

Prin intermediul unor astfel de grupari, se urmareste apararea si promovarea intereselor profesionale, dezvoltarea unitatilor, eficientizarea activitatii, cresterea fortei, a puterii ce rezulta din actiunea comuna.

Constituirea organizatiilor patronale, ca persoane juridice a fost posibila dupa 1990 in conditiile Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice si ale Hotararii Guvernului nr. 503/1991 privind organizariile patronale ale regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital integral de stat.Fiind vorba de doua acte normative depasite si de reglementari paralele, s-a impus adoptarea unei reglementari unice si moderne, corespunzatoare cerintelor actuale. Din acest motiv au fost adoptate Ordonanta Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, Legea patronatelor nr. 356/2001 si apoi Codul Muncii (Legea nr. 53/2003).

Constituirea, organizarea si functionarea patronatelor

Patronatele sunt organizatii ale patronilor, autonome, fara caracter politic, infiintate ca persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial. Ele sunt constituite ca persoane juridice de drept privat fara scop patrimonial.

Un numar de cel putin 15 persoane juridice inmatriculate sau persoane fizice autorizate potrivit legii pot constitui un patronat. Se pot constitui patronate cu un numar de cel putin 5 membri in ramurile in care acestia detin peste 70 % din volumul productiei. Ele isi pot crea stucturi organizatorice proprii, cu sau fara personalitate juridica. Structurile organizatorice teritoriale fara personalitate juridica isi desfasoara activitatea in baza statutului patronatului din care fac parte.

Organizatiile patronale se constituie prin asociere libera, pe sectoare de activitate, teritorial sau la nivel national, dupa cum urmeaza:

-patronii se pot asocia pentru constituirea unei organizatii patronale;

-doua sau mai multe organizatii patronale pot constitui o federatie patronala;

-doua sau mai multe federatii patronale pot constitui o confederatie patronala.

Organizatiile patronale isi pot constitui structuri organizatorice teritoriale proprii, cu sau fara personalitate juridica. Structurile organizatorice teritoriale fara personalitate juridica isi desfasoara activitatea in baza statutului organizatiilor patronale din care fac parte.

Federatiile si confederatiile patronale pot constitui din orgnizatiile afiliate uniuni patronale teritoriale.

Uniunile patronale teritoriale dobandesc personalitate juridica la cererea federatiilor sau a confederatiilor patronale care au hotarat constituirea acestora. In acest scop, imputernicitul special al federatiei sau confederatiei patronale va depune o cerere de dobandire a personalitatii juridice la tribunalul in a carui raza teritoriala isi are sediul uniunea patronala teritoriala, insotita de hotararea federatiei sau a confederatiei patronale de constituire a uniunii, potrivit statutului, copiile certificate ale statutelor si/sau confederatiilor patronale si de copiile legalizate ale hotararilor judecatoresti de dobandire a personlitatii juridice de catre acestea, ramase irevocabile si definitive.

Preview document

Patronatele - Pagina 1
Patronatele - Pagina 2
Patronatele - Pagina 3
Patronatele - Pagina 4
Patronatele - Pagina 5
Patronatele - Pagina 6
Patronatele - Pagina 7
Patronatele - Pagina 8
Patronatele - Pagina 9
Patronatele - Pagina 10
Patronatele - Pagina 11
Patronatele - Pagina 12

Conținut arhivă zip

  • Patronatele.docx

Alții au mai descărcat și

Patronatele

Cap. 1 Patronatele – noţiuni generale Noţiunea de „patron” provine din limba latină de la cuvântul „patronus”, care în dreptul român, era...

Administrație Publică

Administratia publica 1. Sfera de cuprindere a notiunii de administratie publica. 2. Distinctia dintre administratia publica centrala si locala....

Uniunea Europeană - Olanda

Istoric Uniunea Europeana - Pe 16 aprilie 1948 este semnata conventia instituind Organizatia Europeana de Cooperare Economica. Saisprezece state...

Subiecte Sisteme Administrative Comparate

Subiecte Sisteme Administrative Comparate ASE Administratie Publica 2011-01-24 Nr.1 1. Elaborati o analiza comparativa in ceea ce priveste...

Te-ar putea interesa și

Contractul Colectiv de Munca în Dreptul Comparat

INTRODUCERE Dreptul comunitar (dreptul muncii în Uniunea Europeană) este constituit din ansamblul normelor (regulilor) juridice, elaborate de...

Contractul Colectic de Munca

1. Consideraţii generale cu privire la noţiunea şi importanţa contractului colectiv de muncă 1.1 Definiţia şi istoricul contractului colectiv de...

Contractul colectiv de muncă - influența acestuia asupra relațiilor de muncă

Semnificaţia termenului „muncă” provine din limba slavonă – „monka” unde are mai multe sensuri Un prim sens, principal, este acela de activitate...

Patronatele

1. Noţiunea şi importanţa patronatelor în relaţiile de muncă 1.1. Noţiunea de patron Termenul de ,,patron” derivă din latinescul ,,patronus”,...

Raport de Persuasiune Angajat Vs Patron

SUMAR EXECUTIV: Exista o povestioara foarte sugestiva pentru diferenta dintre cele doua cai. Se spune ca la un moment dat gaina si cu porcul au...

Angajat Versus Patron

REZUMAT Această problemă angajat vs patron este una foarte delicată de care se lovesc toţi în viaţă. Ea apare în principal în rândul tinerilor...

Proiect de practică - confederația patronatul român

SECȚIUNEA I PREZENTAREA INSTITUȚIEI PARTENERE DE PRACTICĂ 1. Denumirea instituției, profil, obiect de activitate profesională Confederația se...

Proiect de practică - patronatul național român

CAPITOLUL I 1. Scurt istoric. Obiectul de activitate Patronatul National Român (PNR), prima organizatie patronala aparuta dupa caderea...

Ai nevoie de altceva?