De la statul feudal la statul modern

Termenul “stat” isi are originea in latinescul “ status”, cu sensul de stare a unui lucru, semnificînd ideea de ceva stabil, permanent. Acest cuvînt se folosea pentru a desemna cetăţile, republicile de tipul celei romane şi alte forme de organizaţie politică a societăţii. Acesta nu înseamnă că la etapa timpurie de existenţă a statului nu au fost încercări de a fundamenta idei clare despre stat. Asemenea încercări de tratare a problemei statului pot fi întalnite, de exemplu, la gînditorii din antichitatate, cum ar fi Aristotel, Platon. aVechii greci defineau statul cu notiunea de polis - stat cetate, ca asezare delimitata de alta, dar si ca institutie de exercitare a conducerii sociale.

La randul lor, romanii, pentru a face o mai mare distincti intre stat ca teritoriu, asezare si stat ca institutie, foloseau doi termeni distincti: de "civitate"- stat in sensul de teritoriu si "res-publica" (pentru perioada republicii) - ca institutie politica, definea ideea de conducere a vietii publice sau a statului. Asadar, “status rei publicae” insemna pentru magistratii si popoprul roman “ starea lucrarilor publice” sau “ situatia conducerii vietii publice” . Si vechii germani au vazut in stat atat o organizare teritoriala, cat si una politica, definindu-l cu notiunea de land.

Pentru intaia oara notiunea de stat - "statio" este folosita de N.Machiavelli in scrierea sa “Principele” a(1513), cand se refera la ideea unitatii. In aEvul Mediu, pentru stat se folosea termenul de regat, tara, principal sau republica, notiuni care exprimau ideea de intindere a teritoriului statal si ideea de putere aa regelui, a principelui, a corpului politic local de a comanda si de a cere sa li se dea ascultare.

Incepand cu secolul al XVIII-lea termenul de stat, in sens de putere si institutie politica cu rol major in organizarea si conducerea societatii, se impune treptat in limbile moderne. Dupa aceasta perioada notiunea de stat va fi folosit in sensul de institutie politica sau de comunitate umana aflata sub o anumita autoritate, acceptiune care si astazi si-a pastrat valabilitatea.

În sensul său modern noţiunea de „stat” se foloseşte mult mai atarziu, incepand cu secolul al XVI-lea. De obicei folosirea acestui cuvînt în sensul său modern e legată de numele lui Niccolo Machiavelli.Notiunea de Stat capata insa un sens modern in Europa medievala incepand cu epoca Renasterii.Unul dintre promotorii intelegerii moderne a notiunii de stat este Jean Bodin, in opera „ Le six livres de la Republique”.

Cand termenul “status” a inceput sa fie utilizat in expresii precum : “status rei române” si “status rei publicae” situatia conducerii vietii politice” aa dobandit si o semnificatie politica.

In secolul XVII – XVIII , statul era conceput ca rezultat al unui pact sau cotract social intre guvernati si agrupul minoritar, investit de acestia cu prerogative de conducere politica.In aceasta conceptie, poporul (titularul suveranitatii) deleaga exercitiul puterii sale suverane unor indivizi in schimbul acceptarii de catre acestia a anumitor conditii. Printr-un asemenea contract social, poporul scapa de anarhie, tulburari si conflicte sociale generate de cucerirea si exercitarea dezordonata a puterii, iar guvernantii capata in schimb prestigiul si „ deliciul” puterii, in schimbul obligatiei de a impune si apara ordinea sociala in beneficiul egal al indivizilor intregii comunitati sociale.

In epoca contemporana, definitiile date statului au pastrat elementele clasice ale conceptului. Profesorul Ion Deleanu apreciaza ca statul este, in sens restrictiv si concret, ansamblul organelor politice de guvernare si ca el desemneaza aparatul de directionare a societatii politice .

In statul modern, intemeiat pe principiile statului de drept, centralizarea joaca un jol asemanator cu cel din monarhiile absolute, dar, evident, cu mijloace si obiective diferite. Avem in vedere ca aparatul statal centralizat reprezinta, in realitate, intreaga ratiune si serveste interesele generale ale acesteia.

In Statele Moderne, centralizarea puterii si distribuirea ei de catre un centru unic de decizie nu se mai fac in beneficiul unei singure persoane, ci al intregului popor.

In Statul Modern (faurit dupa Revolutia Franceza din 1789), centralizarea politica a fost sustinuta nu numai de factorii politici si juridici, ci si de factorii economici.

Intr-un sistem centralizat numai organele centrale sunt abilitate sa ia masuri legislative si decizii administrative pentru intreg teritoriul. a

Fiind o categorie socială extrem de complexă, noţiunea de stat este folosită în mai multe sensuri.

În sensul cel mai larg al cuvîntului, statul e organizatorul principal al activităţii unei comunităţi umane care stabileşte reguli generale şi obligatorii de conduită, organizează aplicarea sau executarea acestor reguli, în caz de necesitate, rezolvă litigiile care apar în societate.

În sens restrîns şi concret, statul este ansamblul autorităţilor publice care asigură guvernarea.

Deseori în viaţa de toate zilele, cuvîntul stat e folosit şi într-un sens mult mai restrîns, avîndu-se în vedere nu întregul ansamblu de organe de guvernare, ci un organ concret, cum ar fi, de exemplu Parlamentul, Guvernul, Curtea Supremă de Justiţie.

Statul este o institutie avand ca suport o grupare de oameni asezata pe un anumit teritoriul delimitat, capabila de a-si determina singura propria competenta si organizata in vederea exercitarii unor activitati care pot fi grupate in functie: legislative, executive si jurisdictionala. a