Drepturile cetățeanului european

1. Consiliul European de la Fontainebleau, unde Comitetul Adonnino întocmeste un plan care va viza facilitarea liberei circulatiei a persoanei, o mai buna informare, stimularea învatarii limbii straaine, armonizarea unor simboluri comunitare: imn, drapel, pasaport.

2. Tratatul de la Maastricht, unde art. 8 instituie cetatenia europeana, care avea drept scop consolidarea identitatii europene, prin implicare mai profunda a cetatenilor comunitatii în procesul de integrare europeana. Este mentionat faptul ca beneficiaza de calitatea de cetatean european, orice persoana care detine nationalitatea unui stat membru, iar fiecarui stat îi revine sarcina de a indica care sunt cetatenii lui.

3. Tratatul de la Amsterdam – este adaugata precizarea ca cetatenie Uniunii vine în completarea celei nationale, si nu o inlocuiestes sunt întarite drepturile fundamentale, condamnând discriminarea , si sunt recunoscute drepturile la informatie si la protectia consumatorilor.

4. Consiliul European de la Koln a adoptat ”Carta Europeana a Drepturilor Fundamentale” care va deveni parte a „Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa ”, document ce completeaza si dezvolta el însusi notiunea de cetatenie europeana.

Cetatenie europeana presupune o serie de drepturi cu caracter supranational (instituite de asemenea prin Tratatul de la Maastricht), care se adauga celor provenite din cetatenia nationala.

Drepturile supranationale

1. Libera circulatie si rezidenta se refera la faptul ca cetatenii U. E. Au dreptul de a patrunde, stabili si ramâne pe teritoriul oricarui stat membru, pentru o perioada de trei luni, doar prin prezentarea unui pasaport valabil sau a unui act de identitate national. Pentru o perioada mai mare de 3 luni, este necesera obtinerea unui permis de rezidenta.

Orice cetatean european poate desfasura o activitate în orice stat membru ca angajat sau ca liber profesionist, fiindu-i asigurat un permis de rezidenta, doar prin prezentarea actului de identitate si a dovezii de angajat sau liber profesionist.

Daca un cetatean vrea sa locuiasca în orice alt stat membru fara sa exercite o activitate sau sa studieze, el trebuie sa dovedeasca (iar în cazul studentilor, sa declare) ca are suficiente resurse financiare (atât pentru el cât si pentru mambrii familiei care au dreptul sa-l însoteasca) pentru a nu deveni o povara pentru sistemul de asistenta sociala al statului respectiv si ca are o polita de asigurare de sanatate.

Membrii familiei indiferent de nationalitatea lor, au dreptul de a însoti si de a se stabili împreuna cu un cetatean european care are resedinta pe teritoriul oricarui stat membru (sotul/sotia, copilul minor, copilul dependent, parintii dependenti).Daca acestia nu sunt cetateni europeni, este necesar ca ei sa obtina o viza de intrare în statul membru unde intentioneaza sa îl însoteasca pe cetateanul european. 2. Participarea în alegerile europene (Maastricht) si cele locale (Amsterdam) în privinta alegerilor locale, legile UE trateaza cetatenii unui Stat membru, care locuiesc însa în alt stat decât cel originar, ca pe cetateni ai statului în care s-au stabilit. Cetatenii Uniunii au dreptul de a vota si de a candida în cadrul alegerilor locale.

Cetatenii europeni pot participa la alegerile pentru Parlamentul European, fie în statul din care provin, fie în statul de resedinta. Trebuie precizat ca nimeni nu poate vota de mai multe ori la alegerile Parlamentului European. Sistemul de vot cerut si folosit în cele mai multe State Membre la alegerile pentru Parlamentul European este reprezentarea proportionala, totusi Statele membre pot autoriza ti votul bazat pe sistem de liste.

Statele Membre cu un numar mare de cetateni din alte State Membre pot sa-si rezerve drepturile de vot pentru electorii comunitari cu rezidenta pe teritoriul lor, pentru o perioada care nu poate depasi cinci ani (si dreptul de a candida în alegeri poate fi rezervat pentru electorii comunitari cu rezidenta pe teritoriul lor, de cel putin zece ani). Aceasta derogare se aplica când proportia de cetateni europeni rezidenti într-un Stat Membru fara a-i detine nationalitatea, depaseste 20% din numarul total al electorilor. In ultimele trei alegeri europene, Luxemburgul a fost singurul Stat Membru care a invocat aceasta derogare.