Libera circulație a persoanelor

I. LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR

Libertatea de circulație a cetățenilor reprezintă una din libertățile fundamentale ale pieței interne și se află la baza construcției proiectului european.

Primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor sunt menționate in Tratatul de la Roma, care stabilea eliminarea între statele membre a obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor, serviciilor, capitalului și mărfurilor, fiind interzisă orice discriminare pe motiv de naționalitate.

După intrarea în vigoare în 1987 a actului unic european, la 28 iunie 1990, au fost adoptate 3 directive a căror finalitate a fost extinderea dreptului de intrare şi de sejur în favoarea:

1.Studenţilor, prin directiva 90/336/CEE;

2.Pensionarilor, prin directiva 90/365/CEE;

3.Resortisanţilor (Persoană fizică sau juridică aparținând unui stat, aflată sub protecția altui stat) comunitari care nu beneficiază de dreptul la libera circulaţie în temeiul altor reglementări comunitare, prin directiva 90/364/CEE.

Libertatea de circulație și de ședere a persoanelor în Uniunea Europeană a fost instituită de Tratatul de la Maastricht în 1992. Articolul 21 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene stipulează că orice cetăţean al Uniunii are dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor stabilite în tratate şi a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.

Temeiul juridic relevant este reprezentat de Directiva 2004/38/CE* care reglementează:

- dreptul de ieșire şi intrare pe teritoriul statelor membre,

- dreptul de ședere pe o perioadă de cel mult 3 luni, respectiv pentru o perioadă mai mare de 3 luni şi condițiile în care se obține dreptul de ședere în permanent.

II. Dreptul de ieşire şi de intrare

Potrivt art. 4 din Directiva 2004/38/CE, tuturor cetăţenilor U. E., care deţin cărţi de identitate sau paşapoarte valabile, precum şi membrii familiei acestora care nu au cetăţenia unui stat membru şi care deţin paşapoarte valabile, i se recunoaşte dreptul de a părăsi teritoriul unui stat membru pentru a se deplasa în alt stat membru, neputînduli-se pretinde viza de ieşire sau alte formalităţi echivalente.

Potrivit art. 5 din aceeaşi directivă, beneficiază de dreptul de intrare pe teritoriul statelor membre ale U. E. cetăţenii U. E. care deţin cărţi de identitate sau paşapoarte valabile, precum şi membrii familiei acestora care nu au cetăţenia unui stat membru şi care deţin paşapoarte valabile.

Cetăţenilor U. E. nu li se pot impune vize de intrare şi nici alte formalităţi echivalente. Membrilor de familie care nu au cetăţenia unui stat membru li se poate cere, potrivit art. 5, alin. 2 din Directivă, să posede o viză de intrare. În cazul în care un cetăţean al U. E. sau un membru al familiei acestuia care nu este resortisant al unui stat membru, nu posedă documentele de călătorie necesare sau după caz, viza necesară, statul membru în cauză este ţinut de obligaţia de a oferi acestor persoane toate mijloacele rezonabile pentru a le permite să obţină într-un termen rezonabil documentele necesare sau pentru a confirma ori dovedi prin alte mijloace că beneficiază de dreptul de liberă circulaţie şi şedere.

Statul membru poate cere persoanei în cauză să-şi raporteze prezenţa pe teritoriul său într-un termen rezonabil şi nediscriminatoriu. Nerespectarea acestei obligaţii poate face persoana pasibilă de sancţiuni nediscriminatorii şi proporţionale.

III. Dreptul de şedere pentru o perioadă de cel mult 3 luni

Cetăţenii U.E au dreptul de şedere pe teritoriul altui stat membru o perioadă de cel mult 3 luni fără nici o altă condiţie înafara cerinţei de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil. În mod similar, acest drept este recunoscut şi membrilor de familie care deţin paşaport valabil care nu au cetăţenia unui stat membru şi care-l însoţesc pe cetăţeanul U.E, se pot alătura acestuia.

IV.Dreptul de şedere pe o perioadă mai mare de 3 luni

Confom art 7. Alin.1 din Directivă, toţi cetăţenii uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul unui stat membru pentru o perioadă mai mare de 3 luni în următoarele cazuri:

1.Sunt salariaţi sau desfăşoară activităţi independente în statul membru gazdă;

2.Dispun de suficiente resurse pentru ei şi pentru membrii familiei lor , astfel încit să nu devină o sarcină pentru sistemul de asistenţă socilaă al statului membru gazdă în cursul şederii, şi deţin o asigurare medicală completă în statul membru gazdă;

3.Sunt înscrişi într-o instituţie publică sau privată, acreditată sau finanţată de către statul membru gazdă pe baza legislaţiei sau practicilor sale administrative;

Au scopul principal de a urma studii, inclusiv de formare profesională şi deţin o asigurare medicală completă în statul membru gazdă, asigură autoritatea naţională competentă printr-o declaraţie sau altă procedură echivalentă, la propria alegere, că posedă suficiete resurse pentru ei înşişi şi pentru membrii de familie, astfel încît să nu devină o pavară pentru sistemul de asistenţă socială al statului membru gazdă în timpul perioadei de şedere.

Un cetăţean al uniunii care nu mai desfăşoară o activitate salariată sau o activitate independentă, îşi menţine statutul de lucrător sau de persoană care desfăşoară activitate independentă în următoarele condiţii:

1.Se află în incapacitate temporară de muncă, ca rezultat al unei boli sau accident;

2.Este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în şomaj involuntar după ce a fost angajat pe o perioadă de peste un an şi s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forţei de muncă;

3.Este înregistrat în mod corespunzător ca fiind în şomaj involuntar după ce a îndeplinit un contract de muncă pe termen limitat cu durata mai mică de un an sau după ce a devenit şomer în mod involuntar în timpul primelor 12 luni şi s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la serviciul competent de ocupare a forţei de muncă. În acest caz, statutul de lucrător se menţine pe o perioadă de cel puţi 6 luni;

4.Începe un stagiu de formare profesională, cu excepţia cazului în care se află în şomaj involuntar, menţinerea statutului de lucrător presupune ca pregătirea să aibă legătură cu activitatea profesională anterioară.

Pentru perioadele de şedere ce depăşesc 3 luni, statul membru gazdă poate impune cetăţenilor uniunii să se înregistreze la autorităţile competente. Termenul pentru înregistrare este de cel puţin de 3 luni de la data sosirii, eliberîndu-se un certificat de înregistrare care conţine numele şi adresa persanei înregistrate, precum şi data înregistrării.