Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

Structuri şi instituţii ale Uniunii Europene

Astăzi, Uniunea Europeană, se prezintă în esenţă ca o organizaţie internaţională de integrare supranaţională cu un sistem de instituţii proprii, bine structurat.

În cadrul Uniunii Europene(U.E.) există un organ reprezentativ al cetăţenilor europeni - Parlamentul European, un organ reprezentativ al autorităţilor guvernamentale - Consiliul, precum şi un organ supranaţional, ai cărui membri sunt independenţi de statele care i-au desemnat - Comisia.

La acestea se adaugă instituţiile jurisdicţionale, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ajutată de un Tribunal de primă instanţă, precum şi Banca Centrală Europeană şi Mediatorul European. Structura instituţională a Uniunii Europene cuprinde şi alte organe, în special de natură tehnică şi financiară, iar pe lângă organele principale ale Uniunii Europene mai funcţionează şi un număr considerabil de organe subsidiare, cum ar fi Comitetul Regiunilor sau Consiliul Economic şi Social.

Instituţiile U.E. exercită competenţele care le-au fost stabilite prin tratatele fondatoare, competenţe de atribuire, care pot oricând fi schimbate de autorii tratatelor, adică de statele membre. Competenţele instituţiilor U.E. vizează în egală măsură atât atribuţiile proprii U.E., cât şi pe cele partajate cu statele membre. Există o serie largă de domenii în care statele păstrează competenţe proprii, ce pot totuşi să fie indirect afectate de atribuţiile instituţiilor U.E..

Uniunea Europeană dispune de un cadru instituţional unic care are drept scopuri: urmărirea obiectivelor U.E., promovarea valorilor sale, servirea intereselor uniunii, ale cetăţenilor săi, ale statelor membre, asigurarea coerenţei, eficacităţii şi continuităţii.

După cum spuneam, cadrul instituţional al U.E. are în compunere Parlamentul European, Consiliul de Miniştri, Comisia Europeană şi Curtea de Justiţie.

Instituţiile Uniunii Europene acţionează în limitele atribuţiilor care le-au fost conferite prin Constituţia Europeană, potrivit procedurilor şi cu respectarea formelor instituite.

Potrivit prevederilor Constituţionale, instituţiile U.E. practică între ele o cooperare loială. Conform acestui principiu cele cinci instituţii nu se găsesc într-un raport de subordonare, fiecare având competenţe distincte. Instituţiile lucrează în compunerea în care au fost alese sau numite(desemnate), colaborează şi îşi îndeplinesc corect, cinstit, sincer, leal, cu francheţe obligaţiile date.

Funcţiile legislativă, bugetară precum şi cele de control politic şi consultative sunt exercitate de Parlamentul European împreună cu Consiliul de Miniştri.

Parlamentul European este ales prin vot universal direct de către cetăţenii europeni, prin scrutin liber şi secret, pentru un mandat de cinci ani. Numărul membrilor nu depăşeşte 732. Cetăţenii europeni sunt reprezentaţi proporţional degresiv cu stabilirea unui prag minim de patru membri pentru fiecare stat membru.

Consiliul European(C.E.) dă U.E. impulsurile necesare dezvoltării acesteia şi îi defineşte orientările şi priorităţile de politică generală. C.E. nu exercită funcţii legislative, este format din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre precum şi din preşedintele Comisiei Europene. Ministrul afacerilor externe al U.E. participă la lucrări.

Consiliul European se pronunţă prin consens, cu exceptia cazului în care în constituţie se prevede astfel.

Cadrul instituţional al Uniunii Europene are la bază “triunghiul instituţional” format din:

• Consiliul Uniunii Europene;

• Parlamentul European;

• Comisia Europeană.

Aceştia sunt factorii procesului de decizie al comunităţii.

Pe măsură ce competenţele U.E. s-au extins, instituţiile s-au dezvoltat, devenind şi mai numeroase şi mai complexe.