Uniunea Europeană de la CECO la 25-30 de membri

Din Evul Mediu si pâna la cele doua razboaie mondiale, Europa este, în acelasi timp, unitara si divizata. Europa crestina a Evului Mediu, în lupta cu islamul, se transforma în secolul al XVI- lea, în câmp de lupta între traditie si Renastere, între catolicism si protestantism. Rivalitatile dinastice, dominante pâna în secolul al XVIII- lea, se transforma treptat în confruntari între natiuni. Europa oscileaza între tentativele de construire a unor monarhii ce se doresc universale si perioade de echilibru instabil, în timpul carora marile puteri, ajung la formule de acord. În sfârsit, aceasta Europa, de la marile descoperiri la construirea imperiilor coloniale, este într-o continua dezvoltare.

Însa, o data cu cele doua razboaie mondiale, totul se schimba. Dorinta de putere transformându-se în furie autodistrugatoare. Doi colosi, unul (Statele Unite) realizând utopia liberala, celalalt (Uniunea Sovietica) utopia socialista, domina istoria. La sfârsitul celui de al doilea razboi mondial, imperiile coloniale se destrama iar popoarele neeuropene îsi regasesc propriul destin. Dupa 1945, continentul este teatrul unor noi experiente. Printre acestea, construirea Comunitatii Europe se impune clar ca fiind cea mai novatoare si mai viguroasa.

Ideea unitatii europene, nu este o idee noua. Primele conceptii au fost conturate de personalitati marcante precum J.J. Rousseau, I. Kant si Victor Hugo.

Punctul culminant al curentului politic de uniune a tarilor europene l-a constituit initiativa lui Aristide Briand , care a propus, la 7 septembrie 1929, Adunarii Generale a Societatii Natiunilor, crearea între statele europene a unor legaturi de tip federal, fara sa fie atinsa suveranitatea statelor. Întrucât propunerea nu a fost clara, i s-a cerut acestuia sa prezinte un document în care sa-si prezinte ideile. Documentul, denumit Memorandum asupra organizarii unui regim de uniune federala europeana a fost publicat în mai 1930. Reactia guvernelor statelor europene a fost de respingere. Aceasta s-a datorat optiunii tot mai ferme a guvernelor pentru pastrarea integritatii suveranitatii statale.

Se poate sustine ca începutul miscarii postbelice pentru uniunea Europei Occidentale a fost declansat de Winston Churchill , care printr-un discurs tinut la Universitatea din Zurich, pe 19 septembrie 1946, în care a sustinut crearea Statelor Unite ale Europei prin reconcilierea fostilor inamici din timpul razboiului, în special Franta si Germania. Acest discurs a stârnit un amplu ecou, care a reactivat organizatiile federaliste. Astfel între 7 si 11 mai 1948 se desfasoara, la Haga, Congresul Europei care propune crearea unei Adunari Europene Constituante.

La 5 iunie 1947, generalul Marshall propune Europei ajutorul Statelor Unite, declarând razboi foamei, saraciei, disperarii, haosului. Europa eliberata suferea de lipsuri si avea nevoie de sprijinul financiar american pentru a reconstrui o economie devastata. Conditia pentru acordarea ajutorului este cea înscrisa într-un plan general de reconstructie a continentului. O conferinta care a început la Paris, la 27 iunie 1947, se finalizeaza la 16 aprilie 1948 printr-o conventie de înfiintare a Organizatiei Europene de Cooperare Economica .