Abuzul și Maltratarea Copilului la Nivel Familial

Societatea românească se confruntă cu o problemă destul de gravă, aflată, din păcate, în plină ascensiune, și anume maltratarea copilului, problemă care a început să preocupe și să alarmeze societatea și mai ales profesioniștii în domeniul protecției copilului și familiei.

Insuficienta cunoaștere teoretică a termenilor, conceptelor, teoriilor care țin de problematica maltratării copilului, a consecințelor acestor fenomene asupra dezvoltării copilului, lacunele legislative în protecția copilului, numărul relativ redus al specialiștilor formați și cu experiență practică în acest domeniu, constituie, pe lângă complexitatea și dificultatea intervenției în astfel de cazuri, adevărate obstacole în calea diminuării și prevenirii maltratării copilului.

Abuzul fizic este cea mai frecventă formă de abuz asupra copilului și de multe ori este considerată, din păcate, chiar o metoda educativă, eficientă mai ales în mediul familial, îmbrăcând diferite forme și având la bază anumite percepții, neținându-se cont sau nefiind cunoscute efectele acestui comportament asupra copilului.

Primele activități specifice de asistență socială s-au dezvoltat și s-au specializat în domeniul ocrotirii copilului și al familei sale.

Categoriile de copii la care se referă în mod special sistemele de protecție a copilului sunt:

• Copiii supuși unoe rele tratamente (abuzați sau neglijați);

• Copiii abandonați temporar sau permanent în instituții de ocrotire sau aflați în plasament familial sau adoptați;

• Copiii cu boli cronice (SIDA, cei născuți dependenți de droguri etc.) sau cei cu tulburări de dezvoltare, deficiențe fizice, senzoriale, sau cu dificultăți de învățare și care necesită ocrotire specială;

• Copiii aflați în familii care trăiesc în sărăcie;

• Copiii din comunități minoritare marginalizate;

• Copiii orfani de unul sau ambii părinți;

• Copiii victime ale calamităților naturale, războaielor sau altor catastrofe;

Datorită specificului vârstei, lipsei de experiențe sociale și mai ales datorită dependenței totale de adult, copiii reprezintă cea mai vulnerabilă categorie socială.

Copilul este o ființă cu însușiri calitative diferite de cele ale adultului și are în mod legitim dreptul de a ocupa o poziție privilegiată și de a se bucura de un tratament specific. Pentru a se dezvolta armonios, pentru a deveni un adult echilibrat și adaptat, copilul are nevoie de multe lucruri cum ar fi dragoste din partea celor care îl îngrijesc, condiții optime de dezvoltare fizică și sănătate, un cadru familial echilibrat, fără tensiuni și conflicte, condiții de educație și acces la informație, de asemenea, copilul are nevoie să i se recunoască valorile, să fi recompensat pentru realizările sale, înțeles atunci când greșește și ajutat atunci când trebuie să găsească soluțiile cele mai potrivite problemelor sale.

Până în iunie 1997 a fost pusă în vigoare doar Legea 3/1970 pentru protecția copilului. Aceasta prevedea câteva reglementări pentru apărarea copilului dar nu prezenta posibilitățile de intervenție împotriva abuzului față de copil, nu deschidea nici o cale pentru copilul abuzat de a se adresa autorităților și nici ca altcineva să dezvăluie asemenea cazuri. Existatu paragrafe în legea pentru protecția copilului care prevedeau posibilitățile de a pedepsi părintele care neglijează copilul sau care abuzează de el, dar nu se menționau modalitățile practice, nu se arăta unde sau la cine să se adreseze copilul, nici nu se specifica ce reprezintă un caz de urgență și cum să se acționeze într-un asemenea caz.