Amenajarea agroturistică a teritoriului

Introducere

Desfăşurarea acţiunilor turistice, indiferent de forma lor - turismul de sejur sau itinerant, montan, de litoral sau balnear, organizat sau pe cont propriu etc., presupune stabilirea unor legături, raporturi, între turist şi zonele pe care acesta !e vizitează, în care este prezent temporar. Aceste raporturi au un conţinut complex; pe de o parte, teritoriul, prin potenţialul său natural, reprezintă motivaţia deplasării turistului, pe de altă parte, el serveşte ca suport material, fizic, pentru amenajările destinate satisfacerii cerinţelor turistului.

Amploarea fluxurilor turistice interne şi internaţionale ridică însă din ce în ce mai multe probleme economice, sociale şi ecologice. Acestea se referă la dezvoltarea şi modernizarea structurilor de primire, la satisfacerea celor mai sofisticate preferinţe ale turiştilor, cu condiţionări pe linia folosirii raţionale a resurselor turistice naturale şi antropice.

Deşi, într-o primă etapă, turismul a reprezentat un factor de stimulare economică, de protecţie şi conservare a resurselor naturale, în ultimul timp, din ce în ce mai frecvent, se observă situaţii în care creşterea turistică afectează echilibrul ecologic şi calitatea resurselor turistice. Ele se concretizează în disproporţii între volumul şi varietatea resurselor, pe de o parte, şi dimensiunile structurilor de primire, pe de altă parte, între infrastructura generală şi spaţiul construibil sau amenajabil pentru turism. Utilizarea intensivă a mediului în scopuri turistice, fără un control adecvat, mai ales atunci când fluxurile de turişti "invadează" anumite zone, măreşte pericolul unei degradări a acestuia şi favorizează ruperea echilibrului ecologic.

In aceste condiţii, devine necesară organizarea teritoriului, adaptarea lui pentru a răspunde nevoilor turistului, dar şi protejarea, conservarea lui, activităţi ce fac obiectul amenajării turistice.

Amenajarea zonelor turistice se constituie ca parte integrantă a procesului general de amenajare a teritoriului, al cărui obiectiv vizează organizarea ştiinţifică a spaţiului şi punerea în valoare, în diverse forme, a resurselor fiecărei zone.

Capitolul I

Amenajarea turistică a teritorului

1.1. Semnificaţiile şi rolul conceptului de amenajare turistică

Problemele administrării şi utilizării spaţiului îşi au originea în preocupările de organizare a vieţii în colectivităţile umane; ele au căpătat amploare odată cu dezvoltarea oraşelor şi necesitatea soluţionării diverselor aspecte legate de îndeplinirea funcţiilor acestora. în consecinţă, noţiunea de spaţiu amenajat a apărut şi s-a dezvoltat în corelaţie cu spaţiul construit, în particular cu cel urban. Ulterior, ea a migrat spre zone depărtate de urbanism, întâlnindu-se în domeniul amplasării diferitelor obiective economico-sociale. în corespondenţă cu aceste mutaţii, conceptul şi-a lărgit aria de referinţă, îmbogăţindu-se cu noi sensuri. Astăzi, conceptul de spaţiu amenajat înglobează o gamă largă de fenomene cu caracter spaţial, iar amenajarea teritoriului, ca ştiinţă, are drept conţinut fundamental "orientarea geografică" a activităţilor economico-sociale.

Noţiunea de "amplasare" sau' "localizare", cu referire expresă la dane-niul turismului, este utilizată frecvent începând cu anii '60, Conceptul a fost împrumutat şi, ulterior, adaptat din studiile asupra aglomerărilor industriale. In ce priveşte conţinutul, se acceptă ipoteza unui inventar de tehnici pentru implantarea infrastructurii şi echipamentelor, pentru reglementarea utilizării spaţiuluf.

Amenajarea teritoriului, aplicată la domeniul turismului, reprezintă un efort de dezvoltare planificată, coordonată, a turismului şi a altor sectoare ale economiei, în limitele unui spaţiu dat. Amenajarea turistică se integrează aşadar procesului general de sistematizare (termen cu care se suprapune adesea), urmărind valorificarea resurselor specifice şi dezvoltarea echilibrată a regiunilor. Amenajarea turistică a teritoriului se defineşte ca un "proces dinamic şi complex" de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, luând în considerare relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane, precum şi toţi factorii care influenţează aceste relaţii

Teoria amenajării turistice a cunoscut o evoluţie continuă, contribuţii mai importante aducând reprezentanţii şcolii franceze.

Dată fiind interferenţa problemelor amenajării turistice cu alte domenii de activitate ca ecologia, arhitectura, economia, sociologia etc, aspecte ale localizării activităţii turistice se regăsesc şi în preocupările altor specialişti, iar teoria localizării turistice a fost influenţată de cercetările întreprinse în celelalte domenii ale economiei. Totodată, a fost necesară o îndelungată perioadă de cristalizare conceptuală pentru ca noţiunea să răspundă pe deplin particularităţilor activităţii turistice.

Localizarea sau amenajarea turistică înglobează majoritatea elementelor care constituie activitatea turistică, definindu-se, mai ales, în funcţie de componentele naturale, istorice şi culturale ale zonei. Un astfel de punct de vedere este susţinut de P. Defert, un reputat specialist în domeniu.

De asemenea, potrivit părerii celor mai mulţi specialişti, amenajarea turistică a teritoriului (în unele abordări, coordonarea spaţială) trebuie înţeleasă în contextul relaţiilor ce se dezvoltă în două spaţii, şi anume: aria pieţei turistice şi zona de recepţie. Această abordare, mai recentă şi mai aproape de realtate, diminuează rolul resurselor şi consideră că o orientare a fluxurilor turistice constituie o premisă fundamentală în determinarea localizărilor turistice.

Amenajările turistice se înscriu, prin conţinutul şi obiectivele lor, în eforturile unei dezvoltări corelate a economiei. în acest context, ele "au uri rol important în asigurarea exploatării raţionale a resurselor şi protejarea mediului.