Durabilitate în Turismul din România

Introducere

Turismul se numără printre acele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică secolelor al XX-lea şi al XXI-lea, tendinţele ilustrând continuarea acestei evoluţii. Creşterea sa generează numeroase efecte, în general pozitive, asupra economiei şi societăţii, dar şi negative, în special asupra mediului natural, reclamând o viziune durabilă asupra dinamicii acestuia ca necesitate a protejării bogăţiilor naturale, sociale şi culturale şi a satisfacerii nevoilor turiştilor şi comunităţilor locale.

Turismul este una dintre cele mai importante industrii ale lumii şi de aceea el trebuie să îşi asume responsabilitatea de leader în dezvoltarea durabilă. Din fericire, profitabilitatea şi longevitatea turismului depind de” autenticitatea” de un „mediu curat”, şi de condiţii sigure la locul de destinaţie turistică, toate fiind componente ale durabilităţii. Industria turistică este cea care trebuie să aibă cea mai mare implicare în acţiunile de protejare a mediului, deoarece elementele componente ale acestuia din urmă reprezintă factorii esenţiali care motivează deplasarea turiştilor dinspre bazinele cererii spre cele ale ofertei.

Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze necesitatea şi actualitatea turismului durabil, să prezinte formele şi caracteristicile acestuia. Lucrarea este structurată pe două capitole după cum urmează: „Consideraţii teoretice privind dezvoltarea durabilă în turism”; Ecoturismul principala formă de manifestare a turismului durabil; şi în cele din urmă concluziile şi bibliografia.

În primul capitol sunt prezentate necesitatea şi actualitatea unui turism durabil. Se face trimitere la teremenii de „dezvoltare durabilă”, şi „turism durabil”. De asemenea sunt prezentate caracteristicile şi particularităţile turismului durabil ( definire, forme ale turismului durabil).

În cel de-al doilea capitol intitulat „Ecoturismul principala formă de manifestare a turismului durabil”, este prezentat termenul de ecoturism, definiţii, caracteristici, avantajele dezvoltării ecoturismului în România, precum potenţialul ecoturistic al României.

I.1. Necesitatea şi actualitatea dezvoltării unui turism durabil

Evoluţia contemporană a economiei mondiale, schimbările intervenite în realităţile vieţii sociale au impus dezvoltarea durabilă ca viziune a progresului ce integrează nevoile imediate şi pe termen lung, globale şi locale şi are în vedere cerinţele sociale, economice, şi ambientale ca elemente inseparabile şi interdependente ale evoluţiei umane. Dezvoltarea durabilă promovează ideea echilibrului între creşterea economică, echitatea socială, utilizarea raţională a resurselor şi conservarea mediului înconjurător. Elementul cheie al dezvoltării durabile îl reprezintă reconcilierea între dinamica economico-socială şi calitatea mediului şi ca urmare promovarea unui proces integrat de elaborare şi luare a deciziilor, la nivel global, regional, sau local.

Promovarea unui turism durabil este determinată de schimbările majore în modelele de creştere economică prin orientarea spre tipurile intensive, prin deplsarea accentului spre ramurile consumatoare de resurese materiale neregenerabile, spre globalizare şi integrare. Cererea pentru practici turistice durabile şi responsabile faţă de mediu s-a intensificat începând cu anii 1980 pe baza unor procese interrelaţionate care s-au manifestat pe termen lung, în societăţile ocidentale. Conceptul de durabilitate a fost preluat de turism din ideologia dezvoltării durabile ce a urmat publicării Raportului Comisiei „Brundtland” din 1987. Cea mai uzuală definiţie a dezvoltării durabile rămâne cea elaborată în raportul Comisiei Mondiale a Mediului şi Dezvoltării din anul 1987, respectiv „procesul care satisface nevoile generaţiilor actuale fără a prejudicia interesele generaţiilor viitoare” . În esenţă dezvoltarea durabilă înseamnă asigurarea unei vieţi mai bune pentru toţi oamenii, într-un mod viabil atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. În acest context ,dezvoltarea durabilă este bazată pe principiile administrării înţelepte a resurselor mondiale, pe echitatea acestor resurse şi a modului distribuirii beneficiilor obţinute. Conceptul a evoluat încă de la definiţia din 1987, în mod notabil prin Agenda 21, plan de acţiune care a emers din Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (Rio 1992) şi planul de implementare a Summitului Dezvoltării Durabile (Johannesburg, 2002). Dezvoltarea durabilă are trei dimensiuni recunoscute şi subliniate: