Extras din referat
I se mai spune “insula zeilor” si “dimineata lumii”. Indragostitii o numesc “paradisul ingerilor”.
Aceasta insula plina de mister si povestiri magice este una dintre cele mai populare destinatii turistice. Impletind dotarile turistice la cele mai inalte standarde cu festivalurile pline de culoare mistica acompaniate de muzica si dansuri populare locale, insula Bali este un loc ideal pentru petrecerea unei vacante de invidiat
Istoria
Se ştie că Bali a fost populată încă din vremurile preistorice, dar dovada reală este dată de cele mai vechi unelte din piatră sau vasele din ceramică de la Cekik, datând de 3000 de ani. S-au mai găsit şi alte piese indicând epoca bronzului în Bali şi datând din anul 300 Î.Ch. Bali a trecut printr-o perioadă în care indienii au adus religia hindusă, dar o istorie scrisă despre această perioadă apare doar în secolul al IX-lea, sub forma unor inscripţii Brahmi în piatră. Între anii 1019 şi 1042, regele Airlangga în vârstă de 16 ani a moştenit tronul unchiului său şi a condus Java timp de 23 de ani, devenind unul dintre cei mai renumiţi regi ai Javei. După ce a devenit rege, mama sa s-a recăsătorit în Bali şi astfel Airlangga a devenit rege şi în această insulă, aceste legături între cele două insule, Java şi Bali, sunt pietrele memoriale găsite pe vulcanul Kawi, lângă Tampaksiring.
După moartea regelui Airlangga, Bali şi-a recăpătat semi-independenţa. Două secole mai târziu, Kertanagara a devenit rege al dinastiei Singasari şi a cucerit insula Bali în 1284, dar domnia lui a durat opt ani, până la asasinarea sa, iar regatul a căzut. Fiul său a intemeiat renumita dinastie Majapahit, iar Bali şi-a recuperat autonomia proprie, sub conducerea dinastiei Pejeng, înflorind până în 1343 cand a fost din nou cucerită de către dinastia Majapahit, pe vremea aceea condusă de legendarul general Gajah Mada. Regele dinastiei Pejeng, Dalem Bedaulu, a fost înfrânt, iar Bali a revenit sub influenţa javaneză. La sfârşitul secolului al XIV-lea Bali şi-a mutat capitala la Gelge, actuala Klungkung, timp de două secole, timp în care fost şi capitala unde regele Dewa Agung, (rege al insulei Bali), a avut resedinţa. Între timp, islamul a început să se răspândească în Java, iar dinastia Majapahit a căzut, dispersându-se în mai multe sultanate. Multe figuri de seamă ale societăţii javaneze s-au refugiat în Bali, printre care şi preotul Niratha, care şi-a adus aportul la religia din Bali.Dinastia Gelgel în Bali, condusă de regele Dalem batur Enggong şi-a extins teritoriile în est până la insula Lombok. Au început să apară actorii, muzicienii şi dansatorii, în aceasta perioadă, insula intrând într-o dezvoltare explozivă în activităţile culturale. Primii europeni care au păşit în Bali au fost marinarii olandezi în 1597. După ce şi-au petrecut un timp în Bali, Cornelius Houtman, capitanul corabiei, s-a pregătit să plece de pe insulă dar cea mai mare parte a echipajului a refuzat să îl însoţească. Oricum olandezii aveau să revină în Indonezia mai târziu, dar de data aceasta cu scopul de a o cuceri. Acest lucru s-a întamplat în 1894, când trupele olandeze au debarcat în insula Lombok (pe acea vreme înca sub dinastia Gelgel), şi au promis suport militar rebelilor Sasak care erau împotriva regelui balinez. După lupte sângeroase, balinezii au fost înfrânţi în insula Lombok. De fapt, înainte de a intra în Lombok, în 1846 alte trupe olandeze intră în nordul insulei Bali, cerând un teritoriu provizoriu pentru a-şi putea aşeza trupele militare. Dar după victoria din insula Lombok, trupele din nordul insulei Bali s-au alăturat, iar sudul insulei Bali nu a mai rezitat pentru mult timp. În 1906 vapoarele de luptă olandeze au atacat Sanur, au înfrânt rezistenţa balineză şi au ajuns până la 5 km de Dempasar. Pe data de 20 septembrie 1906, cei trei prinţi ai Bandungului (sudul insulei Bali), au realizat că sunt în inferioritate numerică şi înfrangerea este inevitabilă. Capitularea şi exilul ar fi fost pentru rege şi curtea regală, cea mai josnică înfrângere, astfel că aceştia au decis să sfârşească într-o luptă puputan - lupta până la moarte. Întâi au fost incendiate palatele, apoi, îmbrăcaţi în cele mai fine haine regale, purtând toate bijuteriile şi accesoriile şi pumnalele aurite keris, conduşi de rege, familia regală, curtenii, nobilii şi preoţii au ieşit în faţa trupelor olandeze, care bineînteles erau dotate cu arme de foc. Olandezii au implorat familia regală să se predea, astfel evitând un masacru, dar aceştia au păşit în continuare în lupta sinucigaşă. În total, aproape 4000 de nobili şi curteni şi-au găsit moartea în acest puputan. Mai tarziu, olandezii cuceresc Tabanan şi îl iau pe rege prizonier, dar acesta se sinucide, refuzând exilul.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Insula Bali.doc