Patrimoniul național

Patrimoniul turistic constituie factorul fundamental ce se află la baza ofertei turistice şi este format din bunuri proprietate publică şi bunuri proprietate privată, valorificată şi protejată în condiţiile legii. Acesta reprezintă ansamblul resurselor turistice si structurilor realizate în scopul valorificării lor prin activităti de turism.

Pentru a asigura conservarea unor importante monumente naturale sau antropice a fost aprobată Convenţia pentru protejarea patrimoniului natural şi cultural al omenirii (1972) sub egida UNESCO, prin care statele participante desemnează „moştenirile cu valoare extraordinară şi universală”, obligându-se să asigure protecţia lor sub toate aspectele.

Atractivitatea cadrului natural a unei tari este dată de trăsăturile care individualizează componentele acestuia şi poate fi definită, în principal, prin:

- valoarea peisagistică a unităţilor de relief existente în teritoriu;

- varietatea deosebită a tipurilor genetice şi a formelor de relief;

- calităţile terapeutice, relaxante ale unor factori climatici, care se identifică prin tipurile de bioclimat;

- calitatea, repartiţia şi densitatea elementelor componente ale hidrosferei;

- biodiversitatea floristică şi faunistică - care poate oferi elemente de cunoaştere ştiinţifică şi ecologică, dar poate avea şi valoare estetică, cinegetică, piscicolă etc.

Relieful reprezintă elementul major în structura potenţialului turistic al oricărui teritoriu, el fiind suportul material al desfăşurării activităţilor turistice. Se caracterizează printr-o mare varietate genetică, dimensională şi fizionomică. De altfel, relieful poate fi considerat o adevărată „vitrină a naturii", unde acţiunea factorilor interni şi externi influenţează, în timp şi spaţiu, valoarea peisagistică a tuturor unităţilor de relief, de la unităţile montane - carpatice şi până la Delta Dunării.

Varietatea petrografică şi complexitatea structurală a Carpaţilor, succesiunea sistemelor de modelare de diferite tipuri au influenţat, în mod evident, formarea diferitelor tipuri şi forme de relief, jucând un rol deosebit în conturarea aspectului actual al reliefului ţării noastre. Asocierea lor sub cele mai variate forme definesc masive, culmi, complexe montane care, prin configuraţia lor, prin funcţionalitate, modul de integrare în relieful de ansamblu al României alcătuiesc componente de bază ale peisajului.

Relieful glaciar al României, a rezultat în urma sistemului de modelare glaciar acţionand asupra culmilor montane înalte, transformându-le într-un labirint de creste, custuri, vârfuri puternic degradate, văi şi circuri glaciare etc. Peisajul glaciar carpatic este instalat pe masivele cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali şi ale grupei nordice (Munţii Rodnei, Maramureş) iar elementele cele mai spectaculoase sunt reprezentate de crestele alpine prelungi.

Peşterile sunt adevărate „palate” subterane care pot concura adesea cu măreţia templelor create de mâna omului. Ele apar în zonele calcaroase fiind foarte căutate de turişti datorită atractivităţii determinate de forma deosebită a golului subteran, dimensiunile sale, a depozitelor de gheaţă , si de prezenţa unor picturi rupeste. România dispune de peste 10.900 peşteri, situându-se, în prezent pe locul doi după Franţa. O parte a peşterilor noastre pot fi considerate adevărate complexe subterane, cu râuri şi cascade, cum ar fi Topolniţa, Cetăţile Ponorului, Vântului, Comarnic, si multe altele.

O valoare ştiinţifică şi estetică deosebită prezintă peşterile cu gheaţa, conservată datorită existenţei unor condiţii climatice deosebite ale unor peşteri, asa cum este Peştera Scărişoara – cea mai mare din sud-estul Europei, Peştera Borţig (lângă Cetăţile Ponorului), Gheţarul Focul Viu din Munţii Bihor unde, la o anumită oră a zilei, razele soarelui pătrunse prin aven sunt puternic reflectate de masa de gheaţă, colorând în roşu atmosfera peşterii, Gheţarul Vârtop şi Gheţarul Barsa.

Câteva dintre peşterile României adăpostesc picturi rupestre, de o importanţă ştiinţifică - cognitivă deosebită. Este cazul peşterilor Gaura Mică de la Pescari, din Defileul Dunării - cu picturi executate cu argilă roşie, reprezentând, cu precădere, păsări şi brăduţi; a celui de la Cuciulat din Podişul Someşan, cu cele mai frumoase picturi rupestre din România, realizate în aceeaşi perioadă cu celebrele picturi din Altamira sau Lascaux, sau peştera Adam din Dobrogea.

O categorie aparte de peşteri sunt acelea care conservă urme ale locuirii omului preistoric – Peştera Ciur – Izbuc din Munţii Pădurea Craiului, Cioclovina din Munţii Şureanu sau vestigii paleontologice (schelete de uşi de peşteră) în cazul peşterilor: Peştera Urşilor de la Chişcău, Peştera Zmeilor de la Onceasa, sau Coiba Mare, dar si Măgura.

O parte din peşterile României constituie unicate pe plan naţional, fiind declarate monumente ale naturii sau rezervaţii. Dintre acestea amintim Peştera Topolniţa, Tăuşoarelor, Scărişoara, Cloşani, Cetăţile Ponorului, si Urşilor. Multe dintre ele au intrat în circuitul turistic, deşi amenajarea lor în scopul vizitării este adesea necorespunzătoare, sau chiar inexistentă.