Creditare Bancare

1. Structura organizatorică a administrării activităţii de creditare.

Veriga principală a structurii instituţionale a sistemului de credit sunt băncile, însă este evident faptul că sistemul de credit exprimă o noţiune mai largă şi mai complexă decât sistemul bancar.

Analizând sensul noţiunii de „sistem de credit" în viziunea economiştilor europeni şi americani, constatăm că ei nu dau o explicaţie a modului de organizare a sistemului de credit separat, dar analizează relaţiile de credit ca parte componentă a sistemului financiar. În viziunea economistului american F. Mishkin sistemul financiar reprezintă un complex ce cuprinde diferite tipuri de instituţii financiare: bănci, companii de asigurare, fonduri mutuale, companii financiare şi bănci investiţionale; toate acestea sunt riguros reglementate de guvern Conform acestor viziuni instituţiile financiare la rândul lor se clasifică în instituţii depozitare şi instituţii financiare nondepozitare.

Instituţiile depozitare sunt acei intermediari financiari, care acceptă depozite de la populaţie, agenţi economici şi de la alte instituţii, şi utiliyează resursele respective în special pentru a acorda credite. Categoria instituţiilor depozitare constă în principal din diverse tipuri de bănci. Unele ţări clasifică instituţiile depozitare în instituţii bancare şi non-bancare. În acest caz, în grupul instituţiilor non-bancare sunt incluşi acei intermediari care acceptă depozite şi acordă credite, dar nu sunt calificate ca bănci, deoarece din unele cauze tehnice sau funcţionale (nu îndeplinesc funcţia de asigurare a mecanismului de plăţi) respectivele sunt excluse în afara legislaţiei bancare.

Analizând opiniile economiştilor din diverse ţări supuse analizei privind definirea „sistemului de credit", în opinia autorului „sistemul de credit" reprezintă totalitatea relaţiilor de credit, a formelor, metodelor şi normelor de acordare a creditelor şi de organizare a rambursării acestora, existente în economia unei ţări fiind realizate de instituţiile financiare de credit prin intermediul unui ansamblu de norme juridice aprobate de stat, răspunzând cerinţelor unei anumite etape de dezvoltare social-economică.

Pentru îndeplinirea rolului şi funcţiilor sistemului de credit în economie, pentru valorificarea la maxim a avantajelor şi diminuarea la minimum a dezavantajelor relaţiilor de credit putem menţiona că sistemul de credit, în principal, trebuie să cuprindă:

- cadrul instituţional care presupune un ansamblu de instituţii şi organisme de credit specializate, cu o (vastă) reţea dispusă în teritoriu, dar şi cu relaţii de corespondenţă cu instituţiile similare din străinătate. Activitatea cadrului instituţional trebuie să fie reglementată, controlată şi supravegheată de anumite comisii/organe/institute organizate la nivel de stat în scopul minimizării riscurilor.

- cadrul normativ-juridic este format din ansamblul tuturor reglementărilor (legi, hotărâri, regulamente, instrucţiuni, norme etc.) care guvernează activitatea instituţiilor de credit pe teritoriul unei ţări. Cadrul juridic trebuie să fie suficient de flexibil pentru a lăsa spaţiu de afirmare liberei iniţiative a instituţiilor de credit, dar totodată şi categoric, astfel încât să crească încrederea agenţilor economici şi să limiteze riscurile operaţiunilor de credit.

Aşadar, factorii principali, care duc la crearea unui sistem bine conturat şi echilibrat, în opinia noastră sunt: reglementarea instituţiilor de credit, transparenţa,tehnologiile automatizate informaţionale şi concurenţa.

I. Reglementarea. Dacă organele abilitate ce reglementează activitatea instituţiilor financiar-creditare vor continua să promoveze elaborarea actelor normative, aliniindu-le la cele mai bune practici ale comunităţilor bancare internaţionale; în consecinţă se va promova o transparenţă şi minimizare a riscurilor care duc la falimentul instituţiilor de credit, având drept scop final protecţia depunătorilor.

II. Transparenţa. O problemă în activitatea sistemului de credit al Republicii Moldova este lipsa transparenţei activităţii instituţiilor în cauză. Lipsa transparenţei a sistemului de credit ne demonstrează, atât despre subdezvoltarea acestuia, cât şi despre multitudinea fraudelor efectuate în interiorul lui.

III. Tehnologii automatizate. Pe măsură ce infrastructura în domeniul informatizării operaţiilor continuă să se dezvolte, apare necesitatea alinierii instituţiilor de credit autohtone şi mai mult la nivelul tehnologic al altor sisteme internaţionale. Acest fapt ar asigura un şir de facilităţi ca: gestionarea şi asigurarea rapidă informaţională pe plan intern, instituţional şi în conlucrare cu alte instituţii şi clienţi. Implementarea tehnologiilor moderne contribuie la promovarea unor produse ce implică procese mai simpliste, dar totodată mai sigure, calitative şi rapide. În acelaşi timp ar da posibilitate instituţiilor financiar-creditare să participe mai activ pe pieţele internaţionale, acordând oportunităţi Republicii Moldova să devină mai atractivă în comerţul exterior şi în atragerea investiţiilor bancare străine.

IV. Concurenţa este un factor normal în condiţiile unei economii de piaţă. Concurenţa de pe piaţa de credit autohtonă se manifestă prin apariţia băncilor străine şi prin intensificarea dezvoltării instituţiilor nebancare de credit specializate, de exemplu, asociaţiile de economii şi împrumuturi ale cetăţenilor şi organizaţiile de credit. În aceste condiţii se modifică mediul concurenţial al băncilor comerciale autohtone şi în rezultatul intensificării concurenţei se va genera un impuls către diversificarea şi eficientizarea produselor prestate.

Băncile comerciale efectuează operaţiuni active şi pasive. Aceste operaţiuni sunt asemeni a două extremităţi dintr-o entitate indispensabilă: fără operaţiunile pasive sunt imposibile cele de activ şi fără cele de activ devin inutile operaţiunile pasive