Parlamentul European

Parlamentul European este rezultatul tratatelor institutive. La început a avut denumirea de Adunarea Comuna (în Tratatul C.E.C.A.) sau, simplu, Adunarea (cum aparea în Tratatul de instituire C.E.E. si Euratom). Prin Rezolutia din 20.III.1958, cele trei institutii de mai sus s-au reunit în Adunarea Parlamentara Europeana. Patru ani mai târziu, în 1962, s-a hotarât denumirea de Parlament European.[1]

Prin Tratatul de la Maastricht s-au adus importante modificari în competentele Parlamentului European în sensul ca i-a crescut influenta, în special în procedura de decizie.

Parlamentul este în curs de a deveni un protagonist politic, motiv pentru care în aprecierea pozitiilor se contureaza un adevarat triunghi institutional. O buna parte a dialogului între Parlament si Comisie se bazeaza pe cererea acestuia adresata Comisiei de a-i asuma pozitiile pentru a le apara în fata Consiliului. Comisia refuza însa sa fie neconditionat legata de pozitiile Parlamentului.

Dupa opinia d-lui Valer Dorneanu, Presedintele Senatului, o dezbatere asupra rolului Parlamentului nu poate evita problema legitimitatii democratice a deciziilor politice la nivel european si modul în care se poate face aceasta la dimensiunile concretului, întrucât « consolidarea dimensiunii parlamentare, atât la nivel national cât si la nivel european, este destinata sa aduca o contributie consistenta în legitimarea democratica a procesului politic în luarea deciziilor.»[2] De altfel, chiar presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, în cadrul întâlnirii Comisiei pentru Afaceri Constitutionale, care a avut loc la Bruxelles, la 20 III, 2001, afirma ca « examinarea sistemului politic al Uniunii Europene în sens larg si cautarea cailor de întarire a rolului parlamentelor nationale în diferitele faze ale procesului de luare a deciziilor la nivel comunitar»[3] tin de esenta structurii europene.

Comisia da publicitatii pentru Parlamentul European un Raport general anual (cu cel putin o luna înainte de deschiderea sesiunii parlamentare). Raportul este important pentru ca permite urmarirea activitatii si a progreselor Comunitatilor. Apoi, Comisia îsi întocmeste un program de lucru, avut în vedere la elaborarea discursului–program al Presedintelui, (în sesiunea din luna februarie a fiecarui an). Discursul este urmat de dezbaterea generala asupra politicii trecute si viitoare, încheiata prin rezolutia asupra politicii generale a Comunitatilor. În ceea ce priveste primul program de actiune prezentat de Comisie, dupa intrarea în functiune la fiecare 4 ani, tinde sa devina un program de legislatura, iar dezbaterile îmbraca forma de investitura, ocazie cu care Parlamentul are posibilitatea unui vot formal al motiunii de investitura.

Parlamentul are drept de veto asupra Comisiei. Daca o motiune de cenzura este adoptata cu o majoritate de 2/3 e întreaga Comisie trebuie sa demisioneze si sa fie înlocuita. În acest caz, mandatul noilor membri ai Comisiei va expira când trebuia sa expire mandatul vechilor membri. Cenzura Parlamentului are însa limite. În primul rând nu este consultat în numirea membrilor Comisiei care îi înlocuiesc pe cei din Comisia împotriva careia s-a adoptat motiunea de cenzura, astfel ca statele pot numi în functie exact aceeasi membri.

Parlamentul este abilitat sa comenteze problemele în momentul în care acestea apar, sa nu se limiteze la actiunea de investigare prin comitetele parlamentare. Ca organ consultativ, Parlamentul European este investit cu dreptul de fi consultat asupra propunerilor majore de politica în Uniunea Europeana.

Procesul de consultare are loc într-una sau în ambele faze ale procesului de luare a deciziilor. Consiliul poate consulta Parlamentul dupa ce a primit o propunere de la Comisie. Comisia însasi poate sa consulte Parlamentul în procesul de elaborare a propunerii. În mod frecvent, Comisia si-a trimis propunerile Parlamentului European în acelasi timp în care le-a trimis Consiliului.