Nivelul tehnologic al întreprinderii

Intreprinderea reprezinta o forma de organizare a activitatilor economice ce reuneste si combuna factorii de productie sub conducerea intreprinzatorului in vederea obtinerii de profit realizat din vanzarea productiei sau inchirierea serviciilor. Obiectivele sau activitatea intreprinderii trebuie controlata intr-o anumita masura astfel incat modalitatea prin care organizeaza productia sa reprezinte propriile interese ale firmei. Obiectivele activitatii intreprinderii reprezinta modul in care este abordata motivatia intreprinzatorului si se suprapune cu comportamentul fata de progres.

Profitul total al intreprinderii reprezinta diferenta dintre valoarea totala incasata din distribuirea productiei si cheltuielile efectuate considerate ca si cost total de productie. Profitul va fi maxim atunci cand incasarea suplimentara realizata din vanzarea unei unitati marginale sau suplimentare este egala cu costul total de productie. Profitul poate fi influentat de organizarea firmei in sensul in care managerul dispune realizari de cheltuieli favorabile sau nefavorabile firmei. Odata ce marile intreprinderi au devenit componenta esentiala a vietii economice se pune problema realizarii unui echivalent in care conceptiile de dezvoltare sa fie orientate spre activitati caracteristice sau proprii intreprinderilor traditionale. In aceste conditii se preleva faptul ca maximul profitului imediat poate fi atins doar daca cerintele de supravietuire pe piata permit aceasta sau in cazul in care firma impinge excesul monetar spre mobilizare realizand insuficienta de lichiditati. Aceasta abordare este de fapt o orientare a intreprinzatorului spre strategii de dezvoltare pe termen scurt si mediu, dar care are influenta datorita necesitatii pastrarii nivelului de profit pe terman lung. In acesta conditii profitul ramane principalul obiectiv de urmarit in activitatea oricarei firme si este abordat nu numai ca raspuns imediat, ci si cu orientari pe termen lung necesare investitiilor.

Dintre regulile ce conduc si ghideaza activitatea intreprinderilor mentionam: maximul cifrei de afaceri (obiectiv ce duce firma catre progres si poate fi urmarit doar in cazul in care firma vrea sa impiedice intrarea ei in competitie cu altele), profit global nul (poate fi promovat doar in cazul in care firma urmareste sa se apere de influenta concurentilor si astfel ea contribuie la eliminarea pierderilor prin acoperiri evidente dar neelocvente, este de obicei intalnit in cadrul firmelor publice, administratii de stat, fundatii, caz in care acoperirile sunt realizate datorita contribuabililor), tarifarea costului marginal (modalitate frecvent intalnita in firme monopol ce gestioneaza si au influenta asupra puterii publice, gestiunea ce vizeza utilizarea resurselor fiind raportata asupra formarii unui cost virtual in care resursele trebuie se delimiteze natura firmei. Prin acest concept se demonstreaza impactul pe care segmentul bugetar il aduce economiei nationale prin utilizarea de resurse, o rezolvare a acestei probleme putandu-se face prin incasari de taxe si impozite), trainicia intreprinzatorului (lupta cu concurenta de pe piata), cresterea si mentinerea independentei financiare si a imaginii firmei. Un rol important il are pretul factorului de productie impus de intreprinderi si timpul de realizare a investitiilor. Cand tehnica este mai scumpa sau intreprinzatorul dispune de insuficiente lichiditati atunci productia poate creste pe baza angajarii de personal.

Daca salariile au crescut peste cota suportabila atunci intreprinzatorul poate opta pentru economisiri prin disponibilizari si achizitionari de tehnica. Alegerea variantei optime din punct de vedere economic are la baza combinarea factorilor de productie si respectiv alegerea cotei de participare a acestora ce trebuie sa se suprapuna cu posibilitatile de realizare a investitiilor si cheltuielilor. In combinarea factorilor de productie adaptarea cheltuielilor orienteaza productia spre alocarea de resurse ce pot fi grupate generic astfel: limite interne tehnologice (analiza acestui fenomen determina si caracterizeaza momentul si faptul prin care se poate estima sau masura randamentul intreprinderii.

Nivelul randamentului va fi influentat de substituirea factorilor de productie ce intra in fenomenul clasic de productie si se urmareste obtinerea unui randament de substituire la nivel tehnologic. Prioritar se substituie munca fizica cu automatizarea. Posibilitatea de subtituire variaza functie de tipul specific de productie. Legea randamentului neproductiv exprima relatia ce exista intre volumul productiei obtinute si schimbarile factorilor de productie. la cresterea progresiva a cantitatii dintr-un factor de productie, celalalt factor ramane constant si productia totala creste mai intai intr-o proportie mai mare si apoi dupa atingerea unui apogeu urmareste o crestere scalara.) si limite externe (studiaza comparatia pietelor cu influenta directa asupra productiei si respectiv a costului de valorificare.