Sector public

Introducere

Sectorul public în Republica Moldova este în proces de reformare deja mai mult de 20 de ani, ce în general este un lucru firesc, dacă acesta este (sau ar fi) un proces coerent și consecvent. Reformele acestui sector au fost la început îndreptate spre substituirea sectorului public aferent unui regim totalitar, cu unul al economiei de piață (1992-1997), după care s-a continuat cu un proces tardiv de privatizare, descentralizare, fortificarea instituțiilor și de perfecționare a managementului public (1998-prezent). Astfel, fără a diminua unele succese fragmentare, sectorul public și cel bugetar ca parte din primul rămâne a fi departe de structura și nivelul optimal. Acest lucru poate fi atins atunci când societatea dispune de o administrație publică capabilă să formuleze bine prioritățile, eficientă și efectivă în realizarea acestora. În ceea ce urmează, vom prezenta cele mai importante aspecte a evoluției Bugetului Public Național (BPN), tendințelor și lecțiilor ce pot fi învățate din perioada anterioară. Pentru aceasta a fost analizată evoluția generală a BPN în perioada 2001-2012 în termeni reali, evoluția cheltuielilor BPN după clasificația funcțională și economică, precum și după nivelul de cheltuieli guvernamentale pentru perioada 2005-2012. Dimensiunea sectorului bugetar a fost prezentată prin prisma a doi indicatori: (i) nivelul cheltuielilor publice ca procent din PIB și (ii) de numărul de salariați bugetari la o mie de locuitori. Analiza cheltuielilor bugetare după clasificație economică a fost efectuată la nivelul principalelor categorii: cheltuieli curente non personal, cu personalul și capitale.

Republica Moldova are reuşite modeste la capitolul crearea unui cadru instituţional solid, ce ar eficientiza creşterea economică. Fiind o economie bazată pe utilizarea factorilor de producţie, rolul central în asigurarea competitivităţii economiei naţionale le revine la aşa factori ca: instituţiile, mediul macroeconomic, infrastructura, sănătatea şi educaţia primară. Conform “The Global Competitiveness Report 2010-2011” , pentru Republica Moldova, dintre aceşti piloni, cea mai precară situaţie se atestă anume la capitolul instituţii. Ţinînd cont de deficienţele persistente în aspect de competenţe, Guvernul trebuie să păstreze reforma instituţiilor din sectorul public drept prioritate a sa în materie de politici. La fel, trebuie de menţionat că succesul reformării sectorului public este tratat ca unul dintre principalele criterii de apreciere al pregătirii ţării pentru integrarea europeană. Un element important al reformării în acest domeniu ţine ţine de elaborarea unui nou sistem de remunerare în cadrul sectorului public bazat pe eficienţa şi randamentul angajaţilor.

Sectorul public : concept si continut .

Economia Republicii Moldova – este una de tip complex: în acelaşi timp o parte considerabilă a activităţilor economice este realizată în cadrul sectorului privat, cealaltă cotă fiind îndeplinită în urma activităţii sectorului public. În afară de aceasta , Statul intervine în activitatea sectorului privat fie binedeterminat, fie neintenţionat prin intermediul reglementărilor privind impozitele, taxele sau subsidiile unor tipuri de activitate etc. În ţările dezvoltate ale lumii statul îşi ia responsabilitatea privind activitatea în unele sectoare sau chiar domenii, cum ar fi de exemplu producerea oţelului şi a cărbunelui în Marea Britanie, Austria, Franţa, Suedia sau transport aerian şi feroviar în aşa ţări ca Germania, Italia, Franţa etc. În fosta Uniunea Sovietică, precum şi în alte ţări ale blocului socialist cota esenţială ale activităţii economice aparţinea statului. Activităţile economice care fac parte din sectorul public al Republicii Moldova au suferit în ultimii cincisprezece ani multe schimbări. De ce statul se preocupă de unele activităţi şi de altele nu ? De ce sfera de activitate ale statului în ultimii o sută de ani s-a modificat considerabil şi de ce statul în unele ţări se implică mai mult în activitatea economică, decât în Republica Moldova, iar în altele şi mai puţin? Îşi ia statul oare prea multe responsabilităţi? Îşi poate onora cu succes responsabilităţile asumate? Ar putea activa cu o eficienţă mai mare ? Iată problemele esenţiale, cercetate în cadrul ştiinţei despre sectorul public. Ele au fost abordate în cadrul discursurilor economice, filosofice, politice în decursul a sute de ani. Dezbaterile mai continuă. Chiar dacă economiştii de talie mondială nu au putut înainta concret şi aprecia unanim căile efective de soluţionare ale problemelor menţionate, oricum s-au adus contribuţii importante în cunoaşterea părţilor forte şi slabe ale sectorului public, precum şi a celui privat.

Precum urmează, Sectorul public reprezintă totalitatea resurselor economice aflate la dispoziţia statului. Resursele, aflate la dispoziţia statului – nu reprezintă doar rezultatul activităţii întreprinderilor ce aparţin statului, ci şi veniturile şi cheltuielile bugetului de stat. În mod corespunzător, statul, pe lângă gestionarea activităţii întreprinderilor care îi aparţin total sau parţial, mai funcţionează prin intermediul instituirii sistemului fiscal şi realizării unor programe de efectuare a cheltuielilor publice de interes naţional. În cadrul economiei complexe, care activează la moment, aceste forme reprezintă cel mai elocvent baza sectorului public.

Prin cele ce urmează, Gestiunea sectorului public acordă o atenţie deosebită problemelor ce ţin de Bugetul de stat. Cele mai complicate şi specifice probleme abordate în legătură cu participarea statului în activitatea economică a ţării, deseori nu ţin de gestiunea nemijlocită a întreprinderilor şi organelor de stat, şi este firesc, deoarece instituirea unei organizaţii sau întreprinderi – este doar o formă juridică concretă de folosire raţională a resurselor. O formulare principială a problemei, pentru un economist contemporan, este alocarea eficientă a resurselor statului (în cazul dat) : de a crea o nouă întreprindere sau organizaţie necomercială pentru rezolvarea unei probleme de interes naţional, sau a refinanţa o structură de stat deja existentă, sau de a încheia un contract de prestare a serviciilor necesare cu o structură privată deja existentă – este o problema concretă a eficienţei politicii de cheltuieli din cadrul sectorului public. Gestiunea financiară a sectorului public este invocată pentru a întemeia principiile generale privind acumularea şi utilizarea acestor mijloace, fără a delimita din start sfera de cercetare a formelor organizaţionale de activitate. Prin urmare întreprinderile şi organizaţiile, a căror proprietar este statul, nu pot fi componente unice, cercetate în cadrul sectorului public. Specificul Gestiunii financiare a sectorului public constă în faptul, că efectuează o analiză a activităţii statului în paralel cu activitatea celorlalţi subiecţi ai activităţii economice, relevă logica comportamentului economic al statului şi concentrează atenţia asupra acelor bunuri economice, asigurarea cărora statul şi-a asumat angajamentul, precum şi eficienţa producerii acestor bunuri.