Situația Religiozității în Europa

Pe la începutul anilor 70, în Germania, s-a realizat o cercetare cuprinzătoare care încerca să răspundă la întrebarea „ cât de stabilă este Biserica?”. Rezultatele au fost cuprinse într-un volum aflat sub coordonarea lui Helmut Hildt. Astfel această analiză a permis evidenţierea multor indicii cu privire la situaţia religiei în modernitatea târzie, care rănân valabile şi astăzi, după trei decenii.

În această cercetare, Biserica a fost abordată pe linia dimensiunii sociale , plecându-se de la premisa conform căreia Biserica îşi satisface misiunea socială numai dacă confruntă Evanghelia lui Iisus Hristos cu problemele oamenilor într-un timp determinat. Între timp Biserica a devenit accesibilă unei abordări sociologice empirice. Biserica nu mai poate să-şi stabilească scopurile fără să cunoască noile realităţi şi impactul lor asupra condiţiilor realizării mesajului Evangheliei. Concluziile acestui studiu sunt următoarele: ceea ce iese în relief este o înstrăinare crescătoare a membrilor în raport cu Biserica lor, iar statistica participării la serviciul divin şi a părăsirii Bisericii pare să confirme acest lucru. În acelaşi timp, cercetarea a indicat şi tendinţe a căror ignorare ar putea afecta serios structura Bisericii. A devenit evident că legătura cu Biserica depinde foarte mult de educaţia din copilărie şi de experienţa comunităţii creştine. De asemenea, se reliefează şi faptul că distanţa faţă de Biserică sporeşte o dată cu treptele de educaţie.

În 1981, subt coordonarea lui Ian Kerkhofs, de la Universitatea din Leuven, Belgia, s-a efectuat prima cercetare a adeziunii cetăţenilor la valori, din Uniunea Europeană. Atunci s-a încercat sondarea unităţii Europei atât geografic, politic, monetar, cât şi sub aspectul valorilor împărtăşite de cetăţenii diferitelor state comunitare. Această cercetare a fost reluată în 1990, apoi în 1999.

Recent, Hermann Denz a publicat o sinteză a celor trei cercetări. Premisa de la care el a plecat a fost considerarea sensului, ordinii şi siguranţei drept nevoi individuale şi sociale centrale şi religiei ca garant al ordinii sociale. Astfel că pentru Denz, religia principala instituţie care oferă un sens societăţii.

În anul 1979 Jürgen Moltmann, teolog protestant, a realizat o evaluare a situaţiei religiei în perioada postbelică, la nivelul anilor 70, starea teologie şi schimbările ce se anunţă. Moltmann a preluat diferenţierea lui Jean Jacques Rousseau (religie civică şi religie general umană) şi a aplicat-o în Germania. Concluzia sa generală este că Biserica din ziua de azi administrează mai degrabă o religie civică. Cu cât Biserica devine mai deschisă, cu atât „oferta” ei devine mai puţin obligatorie. Astfel că ea ar fi principala cauză a acelor crize de identitate de care ea suferă.

Teologia a înregistrat schimbări. Principala schimbare asupra căreia Jürgen Moltmann atrage atenţia constă în atenuarea profilului şcolilor teologice în favoarea concetrării interesului teologilor asupra capacităţii integrative în societate a teologiei. Jürgen Moltmann acuza o îndepărtare a religie de realitatea vieţii, în măsura în care teologii s-au ocupat de afirmarea forţei sociale integrative a creştinismului.

Moltmann a luat în seamă patru noi fapte teologice care prefigurează schimbarea religiei şi a teologiei în direcţia reluării contactului cu probleme vieţii concrete a oamenilor. Primul se referă la şirul declaraţiilor Bisericii Evanghelice din Germania prin care s-a încercat efortul de reafirmare a credinţei creştine iniţiale. Al doilea fapt teologic are în vedere descoperirea Vechiului Testament. Al treilea fapt constă în descoperirea Israelului. Al patrulea fapt este descoperirea speranţei.

Niklas Luhmann a dat şi el o diagnoză situaţiei religiei în sistemele sociale complexe. Pe baza ideei după care modernizarea înseamnă diferenţierea sistemelor în interiorul societăţii şi a subsistemelor în interiorul sistemelor. Niklas Luhmann şi-a concentrat interesul asupra a trei schimbări: sfârşitul cosmologiei religioase şi preluarea rolului de către fizică, sfârşitul distincţiei religioase dintre bine şi rău şi preluarea acesteia de către sistemul de drept, sfârşitul distincţiei dintre imanent şi transcendent şi trecerea la conceperea imanentă a transcendeţei.

Pe lângă Niklas Luhmann, şi Habermas a formulat şi el o diagnoză cu privire la situaţia religiei în modernitatea târzie. Problemele asupra cărora el s-a concentrat sunt: religia în ipostaza de premisă şi de catalizator al modernităţii, intrarea religiei în concurenţă cu alte forme ale vieţii spirituale, recuperarea triunghiului Ierusalim – Atena – Roma, relaţia dintre filosofie şi religie în zilele noastre.

Religia s-a dovedit a fi ancorată în nişte realităţi profunde ale vieţii. Aşa cum Franz Rosenzweig a arătat deja în Der Stern der Erlösung (1927), religia este o constantă în condiţia umană.