Creditul Bancar

1. Noţiune şi trăsături

Necesitatea dezvoltării activităţilor economice (înfiinţarea de noi capacităţi de producţie şi modernizarea celor existente, retehnologizarea, crearea de noi locuri de muncă etc) presupune un efort financiar suplimentar. Satisfacerea nevoii de resurse financiare suplimentare se realizează prin atragerea capitalurilor disponibile pe piaţă, respectiv prin apelul la creditele bancare, la emisiunile de obligaţiuni, la creditele contractate de la organisme financiare internaţionale etc.

Din punct de vedere juridic, creditul este perceput drept o convenţie ce intervine între un creditor şi debitorul său, de regulă materializată într-un înscris (contract), referitoare la producerea, livrarea şi plata contravalorii unor utilităţi. Din punct de vedere economic, creditul exprimă relaţii ce se manifestă în cadrul mecanismului economic al unei ţări prin intermediul cărora sunt mobilizate şi apoi distribuite, resurse de capital temporar disponibile, pentru a satisface nevoile de finanţare ale întreprinzătorilor, generate de actele de comerţ pe care aceştia le derulează, potrivit intereselor lor, fie ele cu caracter productiv sau neproductiv.

Locul şi importanţa creditului în relaţiile social – economice sunt evidenţiate prin principalele funcţii ale acestuia:

a. Funcţia de redistribuire a capitalurilor - constă mobilizarea resurselor băneşti disponibile la un moment dat în economie, redistribuindu-le apoi prin acordarea de împrumuturi spre anumite ramuri, sectoare sau domenii de activitate, care au nevoie de mijloace financiare. Oferind întreprinzătorilor aceste disponibilităţi, creditul sporeşte puterea de acţiune productivă a capitalului, contribuind în felul acesta la creşterea avuţiei reale a societăţii.

Disponibilizarea unui volum nou capitaluri, favorizează orientarea rapidă a investiţiilor spre ramurile şi activităţile rentabile şi creşterea gradului de adaptare a acestora la cerinţele pieţei interne şi externe.

b. Funcţia de intensificare şi accelerare a procesului de concentrare şi centralizare a capitalului – se manifestă prin forţa financiară deosebită pe care o creează firmelor care beneficiază de credit, permiţându-le acestora să obţină conjuncturi favorabile. De asemenea, creditul creează posibilitatea sporirii producţiei fără a mai fi necesară aşteptarea acumulării şi capitalizării profitului generat de capitalul propriu. În acest fel, se obţine un spor de valoare, care poate fi capitalizat în sume mai mari.

c. Funcţia de economisire a cheltuielilor de circulaţie care presupune reducerea cheltuielilor de confecţiorare, păstrare şi manipulare a semnelor monetare, precum şi diminuarea unor cheltuieli specifice procesului de circulaţie a mărfurilor, prin utilizarea titlurilor de credit ca instrumente de plată sau prin compensarea reciprocă a creanţelor pe care creditul o poate prilejui.

d. Funcţia de emisiune, care se manifestă prin punerea în circulaţie a mijloacelor băneşti suplimentare necesare economiei.

Trăsăturile caracteristice creditului sunt:

1. Subiecţii raportului de credit (creditorul – cel care dă bani cu împrumut şi debitorul – cel care ia banii cu împrumut).

2. Promisiunea de rambursare reprezintă angajamentul debitorului de a returna suma împrumutată la data/datele convenite cu creditorul. Rambursarea se poate face integral la o anumită dată sau se poate face eşalonat la date convenite.

3. Termenul de rambursare sau scadenţa este data la care se convine între subiecţi returnarea sumei împrumutate. În unele cazuri creditele se acordă cu perioadă de graţie – perioada în care debitorul este scutit de rambursări şi chiar plăţi de dobândă (aceasta se calculează însă inclusiv pe perioada de graţie şi se varsă ulterior la scadenţele convenite). Termenele de rambursare pot fi foarte scurte (o noapte, o zi), scurte (una sau câteva săptămâni sau luni), medii (1-5 ani), lungi (5-10-15 ani) sau foarte lungi (peste 20-30 de ani). Plata efectuată de debitor la scadenţă include amortizarea, respectiv suma ce rambursează împrumutul sau o parte a lui şi dobânda.

4. Dobânda reprezintă câştigul cuvenit creditorului pentru sumele acordate cu titlul de împrumut.

5. Consimţirea tranzacţiei presupune că suma de bani reprezentând creditul a intrat în posesia debitorului, adică:

- creditul a fost înregistrat în contul debitorului ca disponibilitate bănească a acestuia;

- emitentul unei obligaţiuni a vândut-o şi a încasat contravaloarea ei de piaţă etc.

6. Consemnarea este acea trăsătură a raportului de credit potrivit căreia respectivul raport este obiect al unui înscris care atestă: identificarea creditorului şi debitorului, suma, data emiterii, scadenţa ş.a. Emiterea înscrisului (titlu de credit) poate fi făcută fie de debitor, fie de creditor. Cele mai cunoscute înscrisuri sunt: cambia , biletul la ordin , poliţa , cecul şi, pentru cazul în care debitor este statul/o administraţie publică, bonul de tezaur şi obligaţiunea.

7. Transferabilitatea este acea trăsătură a raportului de credit potrivit căreia un creditor poate transfera/vinde drepturile sale decurgând dintr-un astfel de raport. Această caracteristică generează operaţii bancare specifice: scontul (legat de titluri în care statul/administraţia publică nu este debitor) şi lombardarea (legat de titluri în care statul/administraţia publică este debitor).

După sfera de creditare se identifică, în principal, următoarele categorii de credit:

1. Creditul comercial este creditul acordat de societăţile comerciale nefinanciare. Acesta este consemnat în înscrisuri speciale, numite efecte comerciale (cambia, poliţa ş.a.) sau în contractul de vânzare-cumpărare intervenit între părţi.

2. Creditul bancar este creditul în care unul dintre parteneri este o bancă. Sensul acestui credit este dublu: constituirea disponibilităţilor bancare prin depuneri pe care cei ce economisesc le fac la bănci (depozite, depuneri în cont curent) şi acordarea de credite de către bănci pentru cei care au lipsă de disponibilităţi.

Depozitele sunt depuneri făcute la bănci cu precizarea caracteristicilor temporale: la vedere, când depozitarul poate cere lichidarea depozitului în orice moment, cu un eventual preaviz convenit la constituirea acestuia şi pe termen, când din chiar momentul constituirii se stabileşte durata depozitului.

Depunerile în cont curent apar de regulă pentru persoanele (fizice sau juridice) care îşi deschid un cont prin care îşi rulează încasările şi plăţile curente. Soldul zilnic al acestui cont este o disponibilitate pe care banca o poate folosi ca sursă de acordare a unor credite.

Avansurile în cont curent, numite şi credite de casă sau credite de trezorerie, sunt practicate pentru clienţii ce au deschis la bancă un cont prin care îşi rulează în mod obişnuit încasările şi plăţile.

3. Creditul obligatar este cel în care debitorul emite înscrisuri pe care le plasează pe piaţa de capital şi obţine în locul lor resurse financiare pe care le poate utiliza în activitatea sa. Creditul obligatar la care debitor este statul poartă denumirea de credit public.