Fiscalitate

Evaluarea obiectului impozabil

Aşezarea impozitelor presupune efectuarea mai multor operaţii succesive constând în stabilirea obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului şi perceperea impozitului. Acţiunea de aşezare a impozitului începe cu stabilirea obiectului impozabil, care presupune constatarea şi evaluarea materiei impozabile.

Constatarea existenţei materiei impozabile se efectuează de către serviciul fiscal. După aceasta se trece la evaluarea ei care se poate realiza prin două metode:

1. metoda evaluării indirecte ( pe bază de prezumţii )

2. metoda evaluării directe (pe bază de probe)

Evaluarea indirectă a materiei impozabile se poate realiza prin trei variante:

a. evaluarea pe baza indicilor exteriori ale obiectului impozabil este specifică impozitelor de tip real, permiţând stabilirea doar cu aproximaţie a valorii obiectului supus impunerii (pământ, clădiri, ş.a.) Această metodă nu ţine seama de situaţia persoanei care deţine obiectul impozabil, ceea ce duce la o impunere inechitabilă, dar prezintă avantajul că este simplă şi puţin costisitoare.

b. evaluarea forfetară, constă in aceea, că organele fiscale cu acordul subiectului impozitului atribuie o anumită valoare obiectului impozabil, fără ca vre-o una din părţi sa aibă pretenţii la exactitatea obiectului impozabil.

evaluarea adminisrativă constă în stabilirea valorii materiei impozabile de către organele fiscale pe baza elementelor de care dispun. Dacă subiectul impunerii nu este de acord cu mărimea obiectului impozabil astfel stabilită este obligat să facă dovadă afirmaţiilor sale.

Evaluarea directă a materiei impozabile se poate efectua prin două variante:

a. evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane se utilizează în situaţia când terţa persoană are cunoştinţă despre mărimea obiectului impozabil. Terţa persoană este obligată să prezinte organului fiscal o declaraţie scrisă în acest sens. Astfel, agenţii economici declară salariile pe care le plătesc şi impozitele reţinute. Această evaluare prezintă avantajul, că elimină ,în cea mai mare parte, posibilitatea sustragerii de la impunere a unei părţi din materia impozabilă, deoarece terţa persoană care declară venitul nu este cointeresată să ascundă adevărul. Însă aplicabilitatea acestei evaluări este limitată, neputând fi folosită decât in cazul unor anumitor venituri.