Extras din seminar

1. Lichiditatea este cantitatea de active lichide aflate în posesia unei bănci la un moment dat de timp.

Problema lichidităţii poate fi rezolvată în cadrul băncii sub 2 aspecte:

- sub aspectul activelor lichide aflate la o bancă;

- posibilitatea de acces la mijloace băneşti care pot fi atrase la un cost rezonabil şi-n acel moment cînd există necesităţi de ele.

Pentru o bancă lichiditatea presupune accesul la mijloace lichide atât aflate la momentul dat în posesia ei cît şi procurarea de resurse. O bancă se consideră lichidă atunci când poate să-şi onoreze obligaţiunile sale la un moment oportun. Cea mai importantă sarcină a gestiunii lichidităţii este evaluarea în mod corect a nevoilor de lichiditate pentru fiecare moment de timp şi acoperirea acestor nevoi cu costuri mici.

Problema gestiunii lichidităţii este duală: pe de o parte lipsa de lichiditate generează riscul de lichiditate şi incapacitatea de-aşi onora obligaţiunile la momentul dat, pe de altă parte excesul de lichiditate condiţionează micşorarea profitabilităţii băncii.

Necesarul de lichiditate poate fi calculat sub 2 aspecte:

- sub aspect a cererii de lichiditate;

- sub aspectul ofertei de lichiditate;

Cererea de lichiditate poate fi condiţionată de:

1 rambursarea depozitelor scadente;

2 potenţialul creditar, adică cererea de acordare a creditelor;

3 necesarul de achitare a datoriilor interbancare;

4 necesarul de onorare a obligaţiunilor curente scadente faţă de parteneri (achitarea serviciilor procurate de bancă), acţionari (plata dividendelor), stat (plata impozitelor).

Oferta de lichiditate este condiţionată de:

1) atragerea de depozite;

2) încasarea creditelor scadente;

3) procurarea de mijloace pe piaţa interbancară;

4) încasări din vânzarea serviciilor bancare.

L = Oferta m.l. – Cererea m.l.

Dacă acest coeficient mai mare 0 – banca se va confrunta cu un exces de lichiditate, managerii băncii vor căuta posibilităţi de plasament efectiv;

mai mic ca 0 - banca se va confrunta cu riscul de lichiditate, managerii băncii vor căuta posibilităţi de atragere a resurselor cu cele mai mici costuri;

este egal cu 0 – foarte rare cazuri.

Se calculă pentru fiecare zi în parte.

Cererea de lichiditate depinde de mai mulţi factori:

a. factorul general a economiei;

b. poziţia băncii pe piaţă;

c. politica monetară – creditară a statului – o politică de dobânzi joase va genera o cerere de mijloace lichide înaltă şi invers. Politica monetar-creditară influenţează şi oferta de mijloace lichide.

d. Factorul specific activităţii economice în regiunea dată: cererea sezonieră, cererea ciclică, cererea pe termen lung.

Metodologia de estimare a lichidităţii. Metodologia de gestiune prin pasive presupune următoarele etape:

1) Structurarea tuturor pasivelor în 3 categorii mari după principiul necesar de rambursare:

a) pasivele urgente – toate pasivele care necesită a fi rambursate în următoarele zile (conturile curente şi depozitele scadente);

b) depozite instabile – depozite şi alte obligaţiuni pe care banca le va achita în viitorul apropiat;

c) pasivele stabile – sunt pasivele în care banca are încredere că nu vor fi retrase în viitorul apropiat (depozitele pe termen lung, depozitele interbancare legate de conturi de corespondenţă, acţionarii şi fondatorii băncii);

2) Prestabilirea unui coeficient formulat din experienţa proprie pentru fiecare tip de pasive conform căruia banca va calcula necesarul de mijloace lichide pentru al acoperi;

3) Calcularea sumelor respective prin ponderarea fiecărui tip de pasiv la coeficientul şi corectarea acestor sume cu rezervele bancare obţinute pentru fiecare tip de pasiv.

La suma necesară de lichiditate pentru acoperirea pasivelor se va mai adăuga şi cererea prognozată de credite, care se va determina ca diferenţa dintre potenţialul creditar şi creditul acordat efectiv la momentul dat.

Istoric s-au format mai multe principii de gestiune a lichidităţii:

- Principiul de gestiune prin active – când o bancă se considera lichidă doar dacă avea cantităţi importante de active lichide;

- Principiul de gestiune prin pasive – care presupune că o bancă este lichidă dacă are acces la mijloace lichide pe piaţă în orice moment;

- Principiul de gestiune mixt – o parte din necesarul băncii este finanţat din active lichide proprii, cealaltă parte din posibilitatea de atragere a resurselor la un moment dat de timp.