Minerale geologie

Minerale

Mineralogia este ştiinţa naturii care studiază mineralele din punct de vedere al clasificării, genezei, chimismului, structurii atomice interne şi al proprietăţilor fizico-chimice.

Mineralele sunt substanţe anorganice omogene din punct de vedere fizico-chimic, formate natural în scoarţa terestre, în condiţii de geneză foarte diferite, controlate de procese geologice complexe.Cu mici excepţii (exemplu: mercurul), majoritatea mineralelor sunt substanţe anorganice solide.

În natură, mineralele nu apar izolate, ci sub forma unor asambluri de minerale denumite roci. Luând în considerare modul de formare al rocilor, acestea pot fi:

· endogene – formate în urma unor procese de dinamică internă, în cadrul scoarţei terestre; Sunt grupate rocile magmatice şi metamorfice;

· exogene - formate în urma unor procese de dimanica externă, la suprafaţa scoarţei terestre; cuprind rocile sedimentare.

Rocile endogene reprezintă 95 % din volumul total al litosferei.

Cuarţul

Cuarţul (cunoscut și sub denumirea ştiinţifică α-Cuart) este un mineral răspândit în scoarța terestră, care are compoziția chimică SiO2 cristalizând în sistemul trigonal.

Habitusul reprezintă proprietatea morfologică care se referă la modul de dezvoltare spaţială a unui mineral (cristal) în raport cu cele trei direcţii ale spaţiului (x, y, z). Habitusul cuarţului este prismatic – cristalul se dezvoltă preferenţial pe o direcţie în raport cu celelalte două; variante: columnar, acicular, fibros;

Culoarea – Cuarţul poate fi alb, incolor sau poate avea toate culorile

Culoarea urmei lăsată de cuarţ este albă.

Duritatea - Prin duritate se înţelege gradul de rezintenţă pe care îl opune mineralul la acţiunea unei forţe mecanice exterioare. Duritatea cuarţului este de 7, zgârie sticla fără să o taie.

Densitatea cuarţului este de 2.65 g/cm3

Transparenţa – este transparent până la opac

Luciu - sticlos pe fețele prismei, gras pe suprafața de spărtură

Clivajul este proprietatea unui mineral de a se desface după feţe mai mult sau mai puţin plane, în momentul aplicări unei forţe exterioare. La cuarţ clivajul este absent.

Spărtura reprezintă o suprafaţă rezultată în urma ruperii unui mineral (cristal). Suprafaţa rezultată nu are nici o legătură cu structura internă a mineralului, deci este posibilă realizarea unei spărturi în afara direcţiilor planelor de clivaj. Spărtura cuarţului este una neregulată.

Alte caracteristici ale cuarțului:

• Reactivitatea chimică - solubil în acid fluorhidric și în sodă caustică

• Radioactivitate - inexistentă

• Magnetism - inexistent

• Caractere speciale - poate să conțină incluziuni fluide.

• Miros - cuarţul prin ciocnire prezintă acel miros de cremene.

Utilizare

• proprietatea piezoelectrică presiunea pe cristal la un anumit punct produce polarizarea electrică a acestuia, important în producerea semiconductorilor, tactul de frecvență la computer, televiziune, celulă solară.

• proprietatea de deviere a luminii polarizate o deviație de 27,71°/nm.ca prisme optice lentile.

• proprietatea de a nu reacționa cu acizii (excepție acidul clorhidric) se folosesc ca vase pentru reactivi.

• la fel utlizat la producera instrumentelor de precizie ca de exemplu cântar cu fir de torsiune.

• folosit în acustica electronică, sau lampa de cuarț.

• foarte frecvent folosit ca bijuterie, sunt varietățile colorate ale cuarțului.

• varietate a sa a fost și încă este folosit în societățile umane primitive ca și uneltă.

• în amestec cu caolinul și feldspatul este folosit la obținerea porțelanului.