Autocunoașterea

Viaţa noastră cotidiană ne oferă posibilitatea de a afla câte un lucru nou despre noi înşine. Ar trebui să ne deschidem ochii minţii, să privim în adâncul nostru şi să începem procesul îndelungat al cunoaşterii de sine. Ca şi oameni, ne-am impus anumite limitări, care nu fac decât să acutizeze procesul de autocunoaştere. Din păcate, acest fapt duce şi la limitarea capacităţii noastre de dezvoltare. O altă presupoziţie susţine că: "resursele şi capacităţile pe care trebuie ca omul să le modifice există în el însuşi sub formă de potenţial".

Autocunoaşterea nu e un proces imposibil, e necesar doar să dorim cu adevărat să ne descoperim pe noi înşine. Consider că totul porneşte de la gesturile primare, simple, aparent banale. De exemplu, aţi remarcat că atunci când zâmbiţi vă simţiţi fericiţi şi transmiteţi o stare de bine şi energie pozitivă vouă, dar şi celor din preajma voastră?

Unul dintre cele 3 modele excepţionale pe a căror bază s-a dezvoltat NLP-ul, Virginia Satir, spunea că: "nu trebuie să permitem ca percepţiile limitate ale altor persoane să ne definească pe noi înşine".În acest context, încercaţi să vă imaginaţi cum ar fi să ne cunoaştem cu adevărat, cum ne-am simţi şi cum am folosi acest beneficiu în relaţiile cu cei din jur?

Adevarul este in noi, calea vietii este auto-descoperirea, spun culturile orientale si occidentale. In diverse epoci s-a tot vorbit despre cunoasterea de sine si inca ar mai fi multe de spus. Subiectul pare greu de epuizat, intrucat atinge chiar punctele esentiale ale fiintei.

“Cine sunt?” este una dintre marile intrebari ale existentei, care – chiar daca nu primeste prea des un raspuns clar si definitiv, ne ajuta sa (ne) cautam. Cine sunt si ce caut – se dezvaluie treptat celui care isi pune intrebarea constant, pe masura ce trece timpul si o data cu el, amanuntele inutile. Urmatoarele randuri sunt insuflate de dorinta de a mai limpezi putin apele.

De ce ar trebui sa ne cunoastem in primul rand pe noi?

Pentru ca si cunoasterea Celuilalt si a lumii incepe tot cu cunoasterea de sine. Desi indivizi, suntem interconectati cu altii ca si noi, parte dintr-o retea vasta pe care o numim lume. Lumea exterioara, concreta este o reflectie a universului nostru interior. Ce se petrece inlauntrul nostru se proiecteaza in exterior (de aceea "frumusetea este in ochii privitorului"): daca in sufletul nostru e liniste, lumea de afara este minunata, daca suntem tulburati, agitati, dezorientati- asa arata si lumea din jur.

Lumea alcatuita din Ceilalti este o oglinda imensa, ce ne returneaza propria imagine. “Daca esti iubitor, prietenos, saritor – lumea va fi iubitoare, prietenoasa si saritoare cu tine. Lumea este ce esti tu (Thomas Dreier). In functie de caracterul nostru, proiectam trasaturi pozitive sau negative asupra celor cu care interactionam.

Asadar, din punct de vedere psihic si moral, cunoasterea de sine este primul pas in cunoasterea lumii in general.

Cum am putem exersa cunoasterea de sine?

Prin observatie, cu o privire cat mai clara si mai neinfluentata de subiectivitate, avem sansa sa devenim constienti de propria persoana. Traim dupa numeroase obisnuinte, influentati de tot felul de rutine care ne limiteaza trairile si experientele nemijlocite. Atunci cand depistam un tipar nesanatos, de care nu suntem in mod normal prea constienti, este timpul sa folosim liberul arbitru. Sa alegem schimbarea, daca o dorim. Prin constienta ajungem la alegere, din alegeri decurge libertatea.

Un inceput este sa intelegi cum functioneaza psihicul tau – totalitatea proceselor cognitive, afective si volitive. Daca le intelegi pe acestea, poti sa intelegi mai bine legatura dintre ce simti si ce gandesti si, deasemenea, cum transpui toate acestea in comportamente concrete. Intrucat nu putem citi gandurile oamenilor (si presupunerile personale sunt tot o reflectie a propriului interior) putem sa deducem din comportamente – mergand pe drumul invers – ce simte si ce gandeste celalalt. Ce nu se poate deduce, ne ajuta comunicarea (reala) sa completam.

Incercand sa te analizezi cu obiectivitate, iti poti da seama cum traiesti, cum doresti sa fii si cum esti cu adevarat. Poti afla si de la specialisti sau din teste de personalitate, dar daca vrei cunoastere autentica, este necesar sa asculti si vocea interioara, indiferent cum ii spui – intuitie, revelatie, inspiratie etc.

“De ce cunoastere si nu recunoastere?” ma intreba deunazi un prieten.

De ce nu amandoua? O data ce te cunosti cat mai bine si mai obiectiv (cu calitati si mai ales defecte), atunci poti sa recunosti unde gresesti. De asemenea, poti sa te recunosti pe tine in ceilalti, sa ii intelegi si sa te intelegi mai bine. Iar daca simti ca nu ai obtinut inca rezultatele dorite, nu-ti pierde rabdarea, s-ar putea sa gasesti adevarata incantare in cautarea propriu-zisa, nu neaparat in cunoasterea care rezulta.

Exista multe motive pentru care noi nu ne iubim pe noi insine: suntem urati, grasi, scunzi, inalti, neincrezatori in noi insine, etc. reusind sa ne inoculam mesaje negative in legatura cu viata pe care o traim.

Pentru a putea sa-i iubim pe ceilalti, ar trebui sa invatam mai intai sa ne iubim pe noi insine. Cand nu o facem, nu stim cum si cat de bine sa-i tratam pe ceilalti, nu ne cunoastem limitele, nu ne respectam suficient.

Drumul pe calea iubirii de sine nu este cu siguranta un drum usor de parcurs, insa pentru a putea evolua pe aceasta cale trebuie sa intelegem cu totii ca iubirea de sine nu inseamna interes doar pentru propria noastra persoana, egoism sau narcisism, ci poate sa insemne calea catre autocunoastere si autodefinire.

1. Stima de sine nu este tot una cu a fi egoist!

2. A te stima nu inseamna ca ai o parere exagerat de buna despre tine, ci ca te accepti asa cum esti!

3. O astfel de atitudine nu presupune sa te crezi atoatecunoscator, ea lasa loc pentru o judecata.Sanatoasa si pentru dileme cu sens.

4. Stima de sine nu presupune ca ai fi infailibil, ci ca poti accepta greselile si le poti transforma in experiente de invatare.

5. Preocuparea pentru tine si nevoile tale nu inseamna ca le ignori pe cele ale persoanelor din jurul tau.

6. Considera-ti esecurile o experienta de invatare si depaseste-le. Progresul tau este o cale sigura de a-ti creste stiam de sine.