Antropologia Sf Grigorie de Nyssa

Despre facerea omului1

…Obiectul cercetării mele nu-i deloc simplu, nefiind cu nimic mai important decât minunile lumii, ba într-un fel e mai de preţ decât oricare din câte se cunosc pe lume pentru că în afară de om nici o altă făptură nu se mai aseamănă cu Dumnezeu. De aceea cei care vor urmări expunerea mea pot fi cu îngăduinţă, chiar dacă vrednicia mea va rămânea cu mult înapoia celor aşteptate. Într-adevăr, cred că nimic din tot ce vreodată a stat în legătură cu omul sau din ceea ce vedem acum că este omul, ori va fi el în viitor, nu poate rămâne străin de cercetarea noastră. Căci nici strădania mea n-ar fi deplină dacă aş trece cu vederea peste ceea ce s-a spus vreodată despre importanţa omului. În primul rând, chiar şi după felul în care ni se înfăţişează acum, omul prezintă destule contradicţii: însuşirile de azi ale firii sale n-ar părea că au ceva comun cu cele de la început2. Aceste contradicţii trebuie să le rezolvăm cu ajutorul referatului biblic şi al temeiurilor cugetării sănătoase în aşa fel încât întreg materialul să fie pus în consonanţă doctrinală cu succesiunea şi ordinea părutelor contradicţii care s-ar ivi în legătură cu una şi aceeaşi ţintă comună, întrucât, prin puterea lui Dumnezeu, avem speranţă să găsim temeiuri şi acolo unde ele ar părea că lipsesc sau n-ar mai părea posibile. De dragul clarităţii, am socotit potrivit să precizez de la început şi capitolele lucrării pentru ca să-ţi poţi face o imagine cât de sumară despre cuprinsul întregii expuneri.

CAPITOLUL II

va răspunde la întrebarea: de ce în istoria creaţiei,omul a fost tocmai ultimul?

Încă nu-şi făcuse apariţia între vieţuitoarele lumii acea falnică și preţioasă fiinţă care e omul. Căci nu era firesc să apară stăpânul înainte de supuşi, ci întâi trebuia pregătită împărăţia şi abia după aceea urma să aibă loc primirea suveranului. Abia după ce Făcătorul a toate a pregătit din vreme un

1 În Sfântul Grigorie de Nyssa Scrieri Partea a doua, E.I.B.M. al B.O.R., București, 1998 2 Mai pe larg în Marele cuvânt catehetic, V, 8.

fel de sălaş împărătesc aşa cum era pământul, insulele, marea şi cerul ce s-a boltit ca un acoperiş peste ele şi după ce au fost strânse în acest palat împărătesc tot felul de bogăţii, iar între aceste bogății intră tot ce a fost creat, şi anume tot ce creşte şi tot ce încolțește și are în ea simţire, viaţă şi suflare, ba încă la aceste bogăţii înşirăm și întreaga materie care în faţa ochilor omeneşti s-a învrednicit de oarecare valoare și însemnătate, cum sunt aurul şi argintul şi pietrele preţioase îndrăgite de oameni precum şi tot soiul de alte bogăţii ascunse în adâncurile pământului ca într-o vistierie împărătească, abia atunci a rânduit Dumnezeu să vină omul în lume, mai întâi ca privitor al atâtor minunății, iar în al doilea rând ca stăpân al lor, pentru ca folosindu-le să-și dea seama cine este Cel ce i le-a dăruit, iar prin frumuseţea şi măreţia întregii acestei privelişti să fie îndrumat a păşi pe urmele puterii celei nenumite și nedescrise care i le-a făcut3.

Iată de ce omul a fost introdus ultimul între creaturi: nu pentru că ar fi fost aruncat la urmă ca un dispreţuit, ci ca unul care încă din clipa naşterii se cădea să fie împărat peste supuşii săi. După cum un stăpân nu-și invită în casă oaspeţii înainte de a-şi fi procurat alimentele necesare, ci abia după ce s-a aprovizionat suficient cu toate cele necesare și după ce și-a prevăzut casa, cămara și sufrageria în condiţii acceptabile și abia după ce s-a pregătit cu toate cele necesare ospătării, abia atunci își duce oaspetele în locuinţă, tot aşa şi-a împodobit casa şi bogatul şi mărinimosul Purtător de grijă al naturii noastre cu toată strălucirea şi măreţia, pregătind o mare şi bogată listă de alimente şi abia după aceea aduce el pe om înăuntru, dându-i drept simbrie zilnică nu doar promisiunea a ceva inexistent, ci gustarea a ceva real. De aceea, El a sădit în firea sa un amestec de dumnezeiesc şi de omenesc pentru ca să poată gusta din fericirea amândurora atât bucuria de a sta în legătură cu Dumnezeu, cât și din plăcerile pământeşti prin simţământul pe care-l are că nu-i străin nici de bucurii.

CAPITOLUL III

arată că făptura omului depăşeşte întreg restul creaţiei.

…Însă, atunci când a fost vorba de crearea omului a avut loc o sfătuire şi, după cum deducem din cuvântul Scripturii, a avut loc ceea ce face un artist, care-şi face o schiţă de plan pentru ceea ce avea să realizeze, modul în care urma să acţioneze şi în ce măsură elaboratul nou avea să se asemene cu originalul, adică scopul propriu-zis al noii creații. După ce odată a fost adus în viaţă, ce anume urma să facă și peste ce să stăpânească omul. Despre toate acestea Cuvântul sfânt ne spune că s-au petrecut înainte ca omul să fi ajuns a-şi lua în primire chemarea sa de stăpân peste cele din lume. Căci, după cum spune Scriptura:

3 Despre cunoașterea "din făpturi" vorbeau încă David (Ps. 18, 1), Pavel (Rom. 1, 20).

"Dumnezeu a zis: să facem om după chipul nostru şi după asemănare şi să stăpânească peștii mării și fiarele pământului şi păsările cerului şi dobitoacele și tot pământul."4… Numai când a fost vorba de facerea omului, Făcătorul a toate a procedat cu circumspecţie, pregătind parcă dinainte chiar şi materia din care avea să-l facă şi abia după aceea dându-i înfăţişarea după asemănarea cu un model de frumuseţe deosebită a explicat cu acea ocazie și destinația precisă cu care a fost adus la viaţă şi rânduit atunci, potrivit rostului