Erezii antitrinitare - Filioque

Seminar
8/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3690
Mărime: 46.13KB (arhivat)
Publicat de: Florian Mihai V.
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Pr. Conf. Univ. Dr. Habil. Adrian-Gheorghe Paul
Materie: Teologie Dogmatică

Cuprins

  1. INTRODUCERE 3
  2. CONTEXTUL ISTORIC ȘI ECLESIAL AL FILIOQUE 4
  3. ARGUMENTELE VREMII (SECOLUL IX), ÎMPOTRIVA ADAOSULUI FILIOQUE 6
  4. CONCLUZII 10

Extras din seminar

INTRODUCERE

În primele opt secole, Biserica creștină, bazându-se pe Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, a expus și susținut învățătura despre caracteristicile distincte ale Persoanelor Treimice și relațiile dintre Ele. Conform acestei doctrine, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, în timp ce Tatăl Îl naște pe Fiul în veșnicie. Un moment crucial în formularea acestei credințe a fost la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol din 381, când a fost respinsă erezia pnevmatomahilor, reprezentați de Macedonie. La acest sinod, s-au conturat articolele de credință, inclusiv articolul 8 al Simbolului Credinței, care afirmă că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, susținându-se cu cuvintele Mântuitorului din Evanghelia după Ioan 15, 26: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.

În contrast cu Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică a adoptat, începând cu secolele V-VI, o perspectivă diferită sub influența unor speculații ale Fericitului Augustin. Aceasta susținea că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, introducând ulterior termenul „Filioque” (și de la Fiul) în Simbolul Credinței.

Această concepție a apărut inițial în Spania, în urma deliberărilor unui sinod desfășurat la Toledo, care afirma: „paracletus a Patre Filioque procedens”, adică „Mângâietorul purcezând de la Tatăl și de la Fiul”. O etapă ulterioară în răspândirea acestei învățături a fost marcată de un alt sinod convocat tot la Toledo, în urma căruia adăugarea acestei formulări a fost făcută în Simbolul Credinței , și apoi și la Sinoadele din Frankfurt din 794 și de la Aachen din 809 .

În esență, apusenii au introdus formula Filioque în Simbol dintr-un motiv, am putea spune, strategic. Episcopii spanioli au conceput că, prin declararea că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, vor ridica astfel demnitatea Fiului la rang de Persoană treimică, sperând astfel că vizigoții vor părăsi arianismul. Cu toate că arienii păstraseră doctrina lui Arie, riscul era ca aceștia, încercând să contracareze această influență, să cadă la rândul lor într-o eroare teologică semnificativă.

Această dispută a devenit o problemă semnificativă abia în secolul al IX-lea, în timpul patriarhului Fotie, când niște călugări galicani au recitat Crezul cu adaosul Filioque într-o biserică din Ierusalim În momentul respectiv, Biserica a recunoscut eroarea, iar călugării au fost alungați . Fotie a criticat aspru această învățătură, considerând adaosul Filioque o inovație și o „încoronare a relelor”, care va distruge unitatea în divinitate.

CONTEXTUL ISTORIC ȘI ECLESIAL AL FILIOQUE

Principalele probleme teologice legate de Filioque sunt următoarele:

- Filioque este considerată o erezie de către Biserica Ortodoxă, deoarece contrazice învățătura biblică și patristică.

- Filioque este adesea văzută ca o expresie a unui anumit gen de teologhisire, care pune accentul pe rațiunea umană în detrimentul revelației divine.

- Filioque este considerată de Biserica Ortodoxă ca un adaos unilateral la Crez, care a fost făcut fără consimțământul Bisericii Răsăritene.

- Filioque a fost unul dintre factorii principali care au dus la schisma dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Această schismă a avut loc în secolul al XI-lea, ca urmare a disputelor legate de primatul papal și de Filioque.

Din perspectivă dogmatică, problema „Filioque” a avut o influență semnificativă în separarea Apusului de Ortodoxia Răsăriteană. Acest aspect este confirmat și de observația teologului rus Vladimir Lossky, care afirmă: „Problema purcederii Sfântului Duh, indiferent dacă suntem sau nu de acord să recunoaștem acest lucru, a constituit singura cauză dogmatică a schismei dintre Răsărit și Apus” .

Sfântul Duh, își are izvorul exclusiv în Tatăl. Conform cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, „Când va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (Ioan 15, 26), se subliniază în mod evident că Duhul Sfânt își are originea în Tatăl, iar Fiul întrupat îl va trimite în lume sau Tatăl îl va trimite în numele Fiului, așa cum afirmă: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care El îl va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26). Aceste pasaje evidențiază distincția clară dintre existența eternă a Duhului Sfânt și manifestarea sau trimiterea Sa în lume în timp. El există etern prin purcederea veșnică din Tatăl, iar trimiterea Sa în lume se face fie de către Hristos, Fiul întrupat, fie de către Tatăl în numele Fiului, către cei credincioși, motiv pentru care este denumit Duhul Fiului sau Duhul lui Hristos (Ga. 4, 6; Rm. 8, 9; Flp. 1, 19; 1 Petru 1, 11). Explicația trimiterii Sfântului Duh în lume, de către Fiul, sau trimiterea Fiului de către Sfântul Duh, conform Luca 4, 18 este dezvăluită de Sfinții Părinți prin unitatea esențială a Ființei divine. În această privință, lucrarea iconomică este o acțiune comună a celor trei Persoane ale Sfintei Treimi .

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, IBMBOR, București, 2015.

BRIA, PR. PROF. DR. ION, Tratat de Teologie Dogmatică și Ecumenică, România Creștină, București, 1999.

BUCHIU, PR. PROF. DR. ȘTEFAN, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, ediție de Pr. Mihai Hau, 2017.

CHIFĂR, NICOLAE, Istoria creștinismului, vol. 1, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007.

CIORBA, TRAIAN, Filioque sau despărțirea Apusului de Ortodoxie, Oradea, 2002.

LAVRENTIE, IEROM, „Enciclica Sf. Fotie către Patriarhii Orientali (867)”, https://theodosie.ro/2019/06/27/enciclica-fotie-catre-patriarhii-orientali-867/, data accesării 28 decembrie 2023.

LOSSKY, VLADIMIR, „Purcederea Sfântului Duh în învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime”, Mitropolia Moldovei și Sucevei, nr. 7- 8, 1974, traducere de Ioan V. Georgescu.

MOȘ, GRIGORE DINU, „O critică patristică a lui Filioque: Sf. Fotie, Sf. Grigorie Al II-Lea Cipriotul Și Sf. Grigorie Palama”, Studia Universitatis Babes-Bolyai - Theologia Orthodoxa, vol. LVII, nr. 1, 2012, Studia Universitatis Babes-Bolyai.

SIECIENSKI, A. EDWARD, The Filioque: History of a Doctrinal Controversy, Oxford University Press, Oxford, 2013.

STĂNILOAE, PR. PROF. DR. DUMITRU, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 1, IBMBOR, București, 1996.

TODORAN, PR. PROF. DR. ISIDOR; ZĂGREAN, ARHID. PROF. DR. IOAN, Teologia Dogmatică: Manual pentru Seminariile Teologice, Renașterea, Cluj-Napoca, 2009.

Preview document

Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 1
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 2
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 3
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 4
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 5
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 6
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 7
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 8
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 9
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 10
Erezii antitrinitare - Filioque - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Erezii antitrinitare - Filioque.docx

Ai nevoie de altceva?