Mișcările și gesturile liturgice

INTRODUCERE

Mișcările și gesturile liturgice din cultul ortodox sunt o parte importantă a tradiției și a practicii religioase. Ele sunt folosite pentru a exprima în mod simbolic diferite aspecte ale credinței și pentru a ilustra diferite momente din istoria creștinismului. De exemplu, mișcările și gesturile liturgice pot fi folosite pentru a ilustra nașterea, viața, moartea și învierea lui Iisus Hristos, precum și pentru a ilustra diferite momente din istoria creștinismului, cum ar fi botezul, nunta și înmormântarea.

Aceste gesturi și mișcări sacre, asemănătoare celor din viața cotidiană, reflectă nu doar trăirile interioare, ci și modul în care interacționăm cu semenii noștri. Această limbă a credinței devine parte din noi în diverse moduri, uneori fără să fim conștienți, atunci când imităm sau repetăm gesturi observate în jurul nostru. Adesea, nu reflectăm profund asupra semnificației acestora, ci le asumăm simplu. Acest fenomen reprezintă un prim pas în educația noastră creștină, similar modului în care am învățat lucrurile de bază în copilărie - prin imitare și repetiție mecanică a ceea ce vedem în jur.

Procesul de creștere spirituală în Hristos presupune o chemare la maturitate, iar uneori există tentația de a compara ignoranța noastră din tinerețe cu sărăcia spirituală. Credinciosul atinge desăvârșirea prin creșterea în toate aspectele sale spirituale, devenind, prin har divin, un copil al lui Dumnezeu (Efeseni 4, 13). Ceea ce am învățat de la părinți și bunici în tinerețe trebuie asumat, interiorizat și aprofundat pe măsură ce înaintăm în vârstă și înțelegere, atât din perspectivă spirituală, cât și rațională.

Aceste mișcări și gesturi au evoluat de-a lungul secolelor, devenind o parte esențială a ritualurilor și ceremoniilor ortodoxe.

1. SIMOBOLISTICA MIȘCĂRILOR LITURGICE

Cultul, în esență, reprezintă orice formă sau ritual religios destinat să conecteze individul cu Dumnezeu, manifestând, pe de o parte, venerația sau respectul față de Divinitate și, pe de altă parte, facilitând consacrarea sau împărtășirea harului divin. Caracterul esențial și fundamentul universal al cultului constau în convingerea că ne aflăm în prezența lui Dumnezeu și că stabilesc o relație cu El, fie prin invocarea numelui Său, prin rugăciune sau prin alte mijloace .

Cultul, prin natura sa intrinsecă, este un ritual: pornind de la cultul intern, adică de la forma incipientă, precum o simplă idee sau sentiment religios, acesta devine extern, adică vizibil sau fenomenal. În această formă, cultul dobândește, de asemenea, un caracter social și colectiv, deoarece modurile sale de manifestare pot fi aceleași pentru toți sau cel puțin pentru un număr mai mare de indivizi, formând astfel o societate sau o grupare religioasă, fie ea mai mică sau mai mare (o religie, o confesiune, o asociație religioasă).

Între esența cultului și formele sale externe - adică între sentimentul religios care stă la baza cultului și ritualurile sau actele religioase prin care se exprimă această esență internă - trebuie să existe o legătură strânsă, o unitate și o continuitate neîntreruptă, similară relației dintre rădăcina unui copac și coroana sa formată din ramuri, frunze, flori sau fructe. Cultul intern, lipsit de manifestări externe, nu poate să prospere; asemenea unei semințe sănătoase îngropate în pământ, el încolțește inevitabil și se manifestă în afară, producând muguri sub formele externe ale cultului. În absența acestor manifestări, el tinde să se atrofieze și să piară sau, când formele externe sunt reprimate și înăbușite, acestea pot degenera în forme distorsionate și periculoase de viață religioasă, cum ar fi misticismul exagerat, fanatismul religios sau un pietism anemic, gol și sterile .

În momentul în care reorientăm gândirea distrasă și concentrăm atenția inimii asupra mediului înconjurător (Biserica, locul de închinare, persoanele etc.) și a evenimentelor care au loc (rugăciunea, cuvintele, gesturile, mișcările etc.), dobândim abilitatea de a percepe dincolo de aparențe, antrenându-ne privirea spirituală pentru a discerne mișcarea duhului .