Cuprins
- Introducere. 4
- I. Esenta rugaciunii . 6
- II. Experiente stiintifice despre puterea rugaciunii: activitatea creierului uman in timpul rugaciunii . 11
- Concluzii. 14
- Bibliografie. 16
Extras din seminar
Introducere
Nevoia de rugaciune a omului credincios este in afara de orice indoiala. Cu cat este mai puternica credinta, cu atat este mai puternica si nevoia sa de rugaciune. Pe de alta parte, credinta unei persoane este sustinuta de credinta altor persoane. In aceasta apare importanta Liturghiei si a fiecarui cult public.
Dar in societatea de astazi constatam o slabire a credintei. Prin urmare si un fel de indiferenta fata de rugaciune. Poate ca notiunea de societate secularizata nu indica o societate total necredincioasa, ci o societate in care majoritatea membrilor nu mai practica rugaciunea decat foarte rar, in momente exceptionale.
Pentru cel care doreste sa-si mentina vigoarea credintei prin rugaciune se pune deci astazi o dubla problema: aceea de a-si apara credinta impotriva influentei nefaste a unui mediu slabit in credinta si aceea de a apara practica rugaciunii in cadrul unei societati care a pierdut in mare parte uzul rugaciunii. In timp ce omul de odinioara gasea in mediul social un factor prin care isi intarea credinta si practica rugaciunii, astazi acest mediu este un factor de racire, un factor impotriva caruia cel care vrea sa-si mentina credinta si rugaciunea trebuie sa se apere.
Rugaciunea este o lucrare nesfarsita, mai presus decat orice arta sau stiinta. Prin rugaciune, intram in legatura cu Fiinta Cea fara de inceput sau, altfel spus: insasi viata lui Dumnezeu intra in noi prin acest canal. Rugaciunea este un act de inalta intelepciune, care intrece orice frumusete si vrednicie.
In rugaciune, aflam sfanta incantare a duhului nostru. Dar caile acestei lucrari sunt complicate. De mii de ori incercam nazuinti fierbinti catre Dumnezeu si tot de atatea ori, caderi repetate din lumina Lui. Adeseori si in multe feluri, simtim neputinta mintii noastre de a se ridica spre El; cateodata, parca stam la hotarul nebuniei si, cu durere in suflet, Ii spunem totul despre starea noastra nenorocita: "Tu mi-ai dat porunca Ta - sa iubesc, si eu o primesc cu toata fiinta mea; dar, iata, eu nu aflu intru mine insumi puterea de a dobandi aceasta dragoste. Tu esti dragoste; vino Tu Insuti si Te salasluieste intru mine, si savarseste tot ceea ce ne-ai poruncit, deoarece porunca Ta este mai presus de puterile mele. Duhul meu se istoveste in cautarea Ta. Nu poate duhul meu sa patrunda in tainele vietii Tale. vreau ca intru toate sa savarsesc voia Ta, dar zilele mele se scurg in contradictii fara de iesire. Ma inspaimant la gandul ca Te voi pierde pentru acele ganduri rele care se incuibeaza in inima mea; iar aceasta frica ma rastigneste. Vino, deci, si ma mantuieste pe mine, cel ce ma afund, precum l-ai mantuit pe Petru care a cutezat sa vina intru intampinarea Ta pe apele marii." (Mt. 14: 28-31)
Rugaciunea autentica, cea care ne uneste cu Cel de Sus, nu este altceva decat lumina si puterea care se pogoara asupra noastra din ceruri. Prin esenta ei, ea transcende planul nostru uman. In lumea aceasta, nu exista pentru ea izvor de energie.
Adevarata rugaciune este legatura cu Duhul Dumnezeiesc, Care Se roaga intru noi; El inalta duhul nostru la starea de contemplare a vesniciei. Asemenea harului care se pogoara de Sus, rugaciunea depaseste firea noastra pamanteasca. Rugaciunii, i se impotriveste trupul stricacios, neputincios sa se inalte in sfera duhului; i se impotriveste intelectul, care este neputincios sa incapa neincaputul, este zguduit de incertitudini si respinge tot ceea ce depaseste priceperea lui. Rugaciunii, ii sta impotriva mediul social in care vietuim si care oranduieste viata prin alte mijloace, diametral opuse rugaciunii. Rugaciunea nu o pot suferi duhurile vrajmase. Dar numai singura rugaciunea poate sa regenereze faptura din starea ei de cadere, sa biruiasca inertia si stagnarea, printr-o mare incordare a duhului nostru intru urmarea poruncilor lui Hristos.
Rugaciunea este un lucru deosebit de greu. Starile duhului nostru sunt intr-o necontenita schimbare; cateodata, rugaciunea curge in noi ca un rau preaputernic, altadata insa, inima pare a fi uscata. A te ruga - adesea - inseamna a-I grai lui Dumnezeu despre starea noastra dezastruoasa: neputinta, mahnire, indoiala, frica, tristete, deznadejde - intr-un cuvant, despre tot ceea ce tine de conditiile existentei noastre. Sa ne exprimam fara a cauta expresii elegante sau chiar fara o succesiune logica.
Continutul vietii omului cu o rugaciune intensa este asemanator oceanului de apa vie in nemarginirea lui. Duhul nostru se imbogateste neincetat, nu atat cantitativ, cu noi cuvinte sau notiuni, ci, mai ales, prin adancirea in experientele deja traite si dobandite. In paginile anterioare, m-am straduit sa duc cateva exemple privind lupta ascetica fina si, in acelasi timp, adanca, cu patimile aducatoare de moarte .
Bibliografie
1. Ioan Ianolide - Intoarcerea la Hristos. Document pentru o lume noua, Editia a II-a, Editura Bonifaciu, Bacau, 2012
2. Fericitul Arhimandrit Sofronie, Despre rugaciune, Traducere din limba rusa de Parintele Prof. Teoctist Caia, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 2001
3. "L?Esperienza della Preghiera di Gesu nella spiritualita romena", a Arhimandritului Iuvenalie Ionascu
4. http://biserica.org
5. http://invitatielaortodoxie.wordpress.com
6. http://dincolo-de-limite.blogspot.ro
Preview document
Conținut arhivă zip
- Experienta rugaciunii.docx