Supra-omul lui Nietzsche și omul excepțional a lui Dostoievski - între utopie și distopie

Omul, cea mai complexă făptură, cea mai minunată alcătuire, obiectul cel mai frapant, extraordinar, uimitor pentru „cercetătorii” ființei, dar și pentru noile descoperiri științifice (mai cu seamă scanările neurologice - prin intermediul tehnicii numită rezonanță magnetică nucleară - ale creierului uman).

Începând cu sec. XVIII, omul începe să devină treptat măsura tuturor lucrurilor. Omenirea (iar când spun aceasta fac referire la cultura europeană) îl exclude tot mai mult pe Dumnezeu (din universul de raportare), înălțându-l, îl locul Său, pe om. Aproprierea cea mai mare dintre om și Dumnezeu a fost, este și va fi în persoana Mântuitorului Iisus Hristos. Distanța tot mai mare dintre uman și divinitate se pare că își are focarul în Revoluția Franceză din anul 1789. Dacă Apostolul Pavel „striga” acum 2000 de ani că nu mai simte că trăiește el, ci Hristos din el (Gal 2, 20), secolul trecut a fost profund marcat de o moarte pe care filosoful Friedrich Nietzsche o constată (și nu o aduce, după cum ar spune unii), și anume moartea lui Dumnezeu: „Unde este Dumnezeu? (...) Noi l-am ucis (...) Dumnezeu a murit! Dumnezeu rămâne mort de-a binelea!” .

Moartea lui Dumnezeu

Friedrich Nietzsche se luptă împotriva firescului în scrierile sale, încercând să introducă un nou sistem de valori. Aceste valori nu pot fi însă pentru oricine, ci numai pentru o categorie de oameni considerată categoria celor puternici . „Felul de om pe care-l concepe el (Zarathustra) este omul care concepe realitatea așa cum este ea; felul acesta de om este îndeajuns de puternic pentru așa ceva - realitatea nu-i este înstrăinată, nu este transportat de ea; el este însăși realitatea, el închide în sine și înfricoșătorul, și îndoielnicul realității, pentru ca, astfel de-abia, omul să poată avea măreție...” . Nietzsche propune un arhetip al omului care „este ceva ce trebuie depășit” . Acest arhetip este de fapt Supraomul lui Nietzsche.

- utopia conceptului de Supraom

Modelul pe care îl propune acesta nu va avea niciodată calitățile unui crești: mila, bunătatea, altruismul. Acestea țin de o morală pentru ce slabi deoarece „omul se neagă pe el însuși pentru a-și da aparența unei frumuseți morale și a se convinge de propria-i superioritate” . Creștinismul pare a fi pentru Nietzsche o idealizare nereușită a viziunii despre viață, o tentativă nereușită de „egalizare” a oamenilor „înaintea lui Dumnezeu”:

„Creștinismul a fost cel mai funest mod de infatuare de până acum. Oameni care nu sunt destul de elevați și de duri ca să aibă dreptul de a modela, ca artiști, ființa umană; oameni care nu sunt suficient de puternici și de clarvăzători spre a îngădui, printr-o sublimă autoconstrângere, domnia legii primordiale ce guvernează mii de nereușite și degradări; oameni care nu sunt destul de nobili ca să vadă ierarhia profund diferită, prăpastia ce desparte un om de celălalt - astfel de oameni, cu principiul lor de - a fi egali în fața lui Dumnezeu- , au dominat până în prezent destinul Europei, până când s-a format o varietate pitică, aproape ridicolă, un animal gregar, un tip ascultător, maladiv și mediocru, europeanul zilelor noastre...” .

Din păcate Nietzsche confundă creștinismul cu „europeanul zilelor noastre”. El spune despre creștinism că este „infatuat”, însă doctrina sa nu este ca și cum nu ar avea nimic a face cu infatuarea. Creștinismul care proclamă iubirea vrăjmașilor (cea mai înaltă filosofie) este un „mod de infatuare”, iar doctrina sa potrivit căreia „sensul pământului să fie Supraomul”, nu are nimic din ceea ce înseamnă îngânfare.

„Vă conjur, frați ai mei, rămâneți credincioși pământului și nu dați crezare celor ce vă vorbesc despre speranțe suprapământești! Otrăvitori sunt aceștia, c-o știu sau nu. Sunt oameni care disprețuiesc viața, muribunzi și intoxicați la rândul lor, de care pământul e sătul: pot să dispară așadar! Odinioară, sacrilegiul era cea mai cumplită nelegiuire, dar Dumnezeu a murit, și morți asemeni lui sunt nelegiuiții. Cel mai cumplit lucru este acum să hulești pământul, iar măruntaielor misterului să le acorzi mai multă atenție decât sensului pământului!” .