Vasile cel Mare și opera de mântuire a Spiritului Sfant

INTRODUCERE

Tema care, vreme de multe secole, a fost considerată cauza principală a divizării Bisericilor este aceia de a concepe și vorbi despre originea Spiritului Sfânt în cadrul vieții intime a Dumnezeului celui întreit. Cu toate că tradițiile noastre mărturisesc “credința de la Niceea” ca expresie normativă a felului cum îl înțelegem pe Dumnezeu și rolul său în cadrul creației și considerăm drept mărturisire clasică a acestei credințe, versiunea revizuită a Simbolului Niceean în asociere cu Sinodul Ecumenic de la Constantinopol din 381, cei mai mulți dintre catolici, precum și alți creștini din Occident au folosit, cel puțin din secolul al VI-lea, versiunea latină a Crezului, care adaugă la mărturisirea ei că Spiritul Sfânt “purcede de la Tatăl,” cuvântul Filioque: “și de la Fiul.”

Isus este cel care vine în Spiritul Sfânt și-l poartă cu El ca dar propriu al persoanei sale , pentru a-l revărsa omenități sale: El va fi cel care va boteza cu Spiritul Sfânt, El este cel care se dăruiește pe sine, dându-și de buna voie propriul trup spre jertfire.

Ioan Botezătorul spunea când îi boteza pe oameni “ Eu vă botez cu apă spre pocăință, dar cel care vine după mine este mai puternic decât mine; căruia nu sunt vrednic sa-i duc încălțămintea. El vă va boteza cu Spirit Sfânt și cu foc”(Mt 3, 11; Lc 3, 16). Acest dar al Spirutului Sfânt, dăruit oamenilor de Isus, fără să ceară nimic în schimb, este cel mai de preț dar pe care oamenii l-au primit pentru mântuire, Spiritul Sfân va veni pentru a complecta și desăvârși misiunea pe care Fiul a avut-o, Spiritu Sfânt duce la îndeplinire noua eră a istoriei mântuirii, El este Spiritul adevărului care va călauzi în tot adevarul, epoca creștină .

Sfântul Vasile a fost un suflet mare, cu o minte pe cât de laborioasă, pe atât de exactă. A luptat pentru alinarea suferințelor celor mulți, nefăcând discriminare între oameni și credințele lor. A înființat instituții de asis tență socială: azil ospătărie, casă pentru reedu carea fetelor alunecate, spitale (și de leproși), școli tehnice. Toate aceste așezăminte erau cu noscute sub numele de Vasiliada. Sfântul Vasile a împodobit serviciul di vin cu Sfânta sa Liturghie, ce se săvârșește de zece ori în cursul anului bisericesc. În urma unei vieți supraascetice și pline de griji și de lupte pentru binele Bisericii, își zdruncină sănătatea corpului său slab de la natură și, neavând nici vârsta de 50 de ani împliniți, moare la 1 ianuarie 379.

I. OPERA DE MĂNTUIRE A SPIRITULUI SFÂNT

Ultimele cuvinte pe care Isus le-a spus ucenicilor săi au fost acelea de a rămâne în Ierusalim: „Pe când se afla cu ei le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, pe care (a zis El) ați auzit-o de la mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi nu după multe zile, veți fi botezați cu Spirit Sfânt!...Voi veți primi o putere, când se va coborî Spiritul Sfânt peste voi, și-mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului”(Fap. 1, 4 - 5. 8)

În Vechiul Testament cuvântul Spirit reprezenta puterea: “Spiritul Domnului plutea peste ape”(Ex. 1,2). Moise când a cerut ajutor, a trebuit să aducă, saptezeci de batrâni, ca ei să primească, întelepciune și putere de la același Spirit al lui Dumnezeu (Num. 11,17). Regii erau unși cu puterea Spiritului (I Sam. 16,13).

Spiritul Sfânt este un dar în Noul Testament, Isus se roagă Tatălui să trimită pe Mângâietorul: ”Eu voi ruga pe Tatăl și el vă va da un alt Mângâietor care să rămână cu voi în veac și anume, Spiritul Adevărului” (Io 14, 16 - 17). Spiritul promis de Isus, revărsat peste apostoli, își continuă perpetuu lucrarea, ca dar de mântuire așa cum notează și Conciliul Vatican II: “Elementele diferite de sfințire și adevăr care se află în afara Bisericii, sunt daruri proprii ale Bisericii lui Cristos” , deoarece sunt consecință firească a Spiritului care a fost revărsat în Biserică.

Decretul despre activitatea misionară a Bisericii “Ad gentes Divinitus“ ne spune: “În ziua de Rusalii el s-a coborât peste apostoli, pentru a rămâne cu ei în veci, iar Biserica s-a făcut cunoscută în mod public în fața mulțimii, apoi apostoli au început răspândirea Evangheliei la păgâni prin predici și în cele din urmă a fost prefigurată unirea popoarelor în catolicitatea credinței, prin biserica legământului nou, care vorbește toate limbile, înțelege și îmbrățișează în dragoste toate graiurile pământului și astfel biruie împrăștierea de la Babel”.

De-a lungul istoriei, unii au avut iluzia că Spiritul Sfânt nu ar fi Dumnezeu, ci numai o putere a lui, creată și limitată, astfel că în anul 381, la sinodul ecumenic de la Constantinopol, s-a declarat dumnezeirea Spiritului Sfânt ca adevăr de credință, adevăr care nu era nou, fiind învățat de însuși Mântuitorul, apoi predicat de apostoli. Și Sfânta Scriptură îi atribuie însușiri divine, împărțitor al darurilor divine: “Toate acestea le face unul și același Spirit Sfânt care dă fiecăruia în parte după cum voiește”(1 Cor. 12,11).

Spiritul Sfânt săvârșește opera de renaștere a sufletelor noastre, după cum spune Isus în convorbirea cu Nicodim: “Dacă nu se naște cineva din apă și Spirit Sfânt nu poate să intre în împărăția lui Dumnezeu”(Io. 3,5).

Conciliul Vatican II ne spune că: ”Prin darul Spiritului Sfânt creștinul se apropie prin credință de contemplarea și înțelegerea misterului care este în planul divin” .