Cuprins
- Capitolul 1. FUNDAMENTE CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMUL
- ADMINISTRATIV 4
- 1.1. Conceptul de administrație publică în diferite state 4
- 1.2.Perspective de definire a administrației publice 6
- 1.3.Administrația publică în varii concepții și definirea sistemului administrativ 9
- 1.4.Componentele sistemului administrativ 11
- Capitolul 2. METODA COMPARATIVĂ ÎN MATERIA SISTEMELOR
- ADMINISTRATIVE 15
- 2.1. Definirea comparației 15
- 2.2. Etapele cercetării comparative 17
- 2.3. Regulile metodologice ale comparației 17
- Capitolul 3. FACTORI DE INFLUENȚĂ ASUPRA SISTEMELOR
- ADMINISTRATIVE 20
- 3.1. Generalități 20
- 3.2. Factori endogeni de influență 20
- 3.2.1. Factorii endogeni de permanență 20
- 3.2.2. Factorii endogeni de evoluție 23
- 3.3. Factori exogeni de influență 23
- 3.3.1. Factorii exogeni de permanență 23
- 3.3.2. Factorii exogeni de evoluție 25
- Capitolul 4. PRINCIPII DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE A SISTEMELOR
- ADMINISTRATIVE 27
- 4.1. Considerații generale 27
- 4.2. Omogenitate și eterogenitate 28
- 4.3. Ierarhie și participare 31
- 4.4. Unitate și pluralism 33
- Capitolul 5. ORGANIZAREA AUTORITĂȚILOR ÎN SISTEME
- ADMINISTRATIVE CENTRALE 36
- 5.1. Guvernul central 36
- 5.2. Structuri guvernamentale și administrative în statele federale 44
- 5.3. Administrația centrală de specialitate 45
- Capitolul 6. SISTEME ADMINISTRATIVE CENTRALE IN STATE UNITARE 48
- 6.1. Marea Britanie 48
- 6.1.1. Fundamente constituționale ale administrației publice 48
- 6.1.2. Monarhia 49
- 6.1.3. Primul-ministru și cabinetul 50
- 6.1.4. Administrația publică centrală 51
- 6.2. Franța 52
- 6.2.1. Serviciile Președintelui 52
- 6.2.2. Serviciile primului-ministru 52
- 6.2.3. Miniștrii și secretarii de stat 52
- 6.2.4. Servicii atașate primului-ministru 52
- Capitolul 7. SISTEME ADMINISTRATIVE CENTRALE ÎN STATE FEDERALE
- 53
- 7.1. Canada 53
- 7.1.1. Regina 53
- 7.1.2. Primul-ministru și cabinetul 54
- 7.2. Statele Unite ale Americii (S.U.A.) 55
- 7.2.1. Președintele 55
- 7.2.2. Principiul federalismului 57
- 7.2.3. Guvernul federal 58
- 7.2.4. Guvernul statal 60
- Capitolul 8. COLECTIVITĂȚI ȘI REGIMURI IN SISTEME ADMINISTRATIVE
- LOCALE 62
- ...
Extras din curs
Capitolul 1. FUNDAMENTE CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMUL
ADMINISTRATIV
1.1. Conceptul de administrație publică în diferite state
Noțiunea de administrație publică a fost amplu și diferit analizată în literatura de
specialitate, atât în perioada interbelică, cât și în cea de după cel de-al doilea război
mondial, influența doctrinei franceze fiind determinantă în spațiul european. Delimitarea
conținutului și sferei noțiunii de administrație are atât importanță teoretică, cât și practică,
presupunând operațiunea de explicare a reglementărilor juridice în vigoare, prin raportarea
la ceea ce am putea numi constantele doctrinei într-un sistem democratic.1
Acceptarea unei definiții universal valabile pentru conceptul de administrație pare o
utopie2. Principala dificultate a acestui demers este dată de însuși câmpul funcțiilor
administrației publice care este determinat de organizarea constituțională a separației
puterilor specifică fiecărui stat, ceea ce face ca nici una din definițiile formulate să nu poată
reclama o valabilitate generală3.
Pornind de la sensul original al noțiunii provenit din vechiul drept roman, unde ad
minister avea sensul de a duce la îndeplinire o misiune comandată, vorbind despre
conceptul de administrație trebuie să facem distincția între administrație publică și privată,
care există într-un mediu social în care proprietarii lucrează prin administratori pentru
realizarea unor interese personale prin propria putere, iar guvernanții satisfac trebuințele
sociale prin administrația publică, în ambele cazuri fiind obligatorie respectarea legii.4 De
asemenea, profesorul Rivero arată că delimitarea administrației publice de cea privată este
dată de tipul interesului urmărit, care în cazul administrației private este unul personal, iar în
cazul administrației publice unul general, comun societății.
Noțiunea de administrație are în vedere două aspecte: sensul material/funcțional și
sensul formal/organic:
Figura nr. I.1. Sensurile expresiei administrație publică
În diferite state, căutarea unei înțelegeri conceptuale a administrației publice a
condus la încercări mai mult sau mai puțin cuprinzătoare de definire. Astfel5:
Belgia: Ca și în doctrina administrativă franceză, există o distincție între conceptul
funcțional și organizațional de serviciu public.
Danemarca: In doctrina administrativă daneză, se poate găsi încă o dată “definiția
negativă”, potrivit căreia administrația publică este descrisă ca acea parte a activităților
statului care nu sunt nici legislative, nici juridice.
Grecia: de asemenea este curentă distincția între conceptele formal și material de
administrație.
Irlanda: Administrația centrală, autoritățile locale și corpurile resurselor statului
sunt de obicei incluse în conceptul de administrație, în sens organizațional, deși trebuie de
notat că aceste ,,corpuri”, din punct de vedere funcțional, îndeplinesc nu numai sarcini
executive, dar și sarcini legislative și juridice.
Italia: Potrivit lui G. Landi și G. Potenza, funcția executivă poate fi distinsă de
funcțiile legislativă și juridică prin limitarea sa la urmărirea unor obiective concrete. De
altfel, dintr-un punct de vedere conceptual, există o distincție între activitățile administrației
și administrația publică în sens subiectiv.
Luxemburg: Ca și în Franța, conceptul de ,,serviciu public” formează miezul
definiției de administrație: ,,administrația publică este ansamblul de servicii publice, care,
sub impulsul general al organelor puterii suverane, asigură multiple activități ale statului
pentru realizarea binelui public”.
5 Alexandru I., Cărăușanu M., Gorjan I., Ivanoff I. V., Manda C. C. , Nicu A. -L., Rădulescu C., Săraru C. S.,
Dreptul administrativ în Uniunea Europeană, Ed. Lumina Lex, București, 2007, p. 37
Noțiunea de administrație are în vedere două aspecte: sensul material/funcțional,
conform căruia administrația publică semnifică activitatea de organizare a executării și de
executare în concret a legilor, urmărindu-se satisfacerea interesului public prin asigurarea
bunei funcționări a serviciilor publice și sensul formal/organic - atunci când ne referim la
ansamblul autorităților publice, prin care, în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire
legile și se prestează serviciile publice.
Sisteme Administrative Comparate
7
Olanda: Conceptul de administrație publică descrie atât totalitatea organelor
administrative, cât și funcția administrației. Funcția administrației este descrisă în termeni
negativi cu referire la legislație și justiție, sau în termeni pozitivi, ca “întreprinderea oficială
a problemelor publice prin serviciul public”.
Portugalia: M. Caetano distinge între un concept organizațional de administrație
publică și conceptul de administrație publică în sens material. Ultimul din cele două
concepte este definit ca totalitatea deciziilor și măsurilor prin care statul și alte corpuri
publice, care acționează conform unor linii directoare determinante politic - direct sau prin
sprijinul, sfatul și coordonarea activităților private - asigură îndeplinirea nevoilor
comunității pentru bunăstarea indivizilor. În acest scop, se asigură măsuri corespunzătoare
la nivel național.
Spania: R. Entrena face distincție între conceptele subiectiv, obiectiv și formal ale
administrației publice. De asemenea, F. Garrido Falla, pornind de la înțelesul etimologic al
expresiei și utilizând mijloace comparative, încearcă o explicație detaliată a conceptului de
administrație publică.
In Franța, Germania și Regatul Unit al Marii Britanii dificultățile în realizarea unui
concept unic de administrație publică au fost în mare măsură rezultatul faptului că organele
administrative, care s-au maturizat ca o consecință a separației puterilor, au exercitat nu
numai funcții executive în sens restrâns, dar ele au fost și simultan active în domeniul cvasijuridic.
Bibliografie
1. Alexandru Ioan, Tratat de administrație publică, Ed. Universul Juridic, București, 2008
2. Barolin L., Guedon M.J., Organisation et methodes dans l'administration publique,
Paris, Ed. Berger-Levrault, 1971
3. Brezoianu Dumitru, Drept administrativ român, Ed. All Beck, 2004
4. Chevallier Jacques, Science Administrative, P.U.F., 1994
5. Dabin Jean, Theorie generale du droit, Dalloz, Paris, 1969
6. De Laubadére André, Traité de Droit administratif, LGDJ Paris, 1980
7. Debbasch Charles, Science administrative, 3 ed, Paris, Dalloz, 1976
8. Drago Roland, Science administrative, Paris, 1980
9. Goumay Bernard, Kesleir J.F., Siwek-Pouydsseau J., Administration publique, P.U.F.,
Paris, 1967
10. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Ed. Nemira, București, 1996
11. Iovănaș Ilie, Dreptul administrativ și elemente ale științei administrației, Ed. Didactică
și Pedagogică, București, 1977
12. Manda Corneliu, Știința administrației : curs universitar, București, Ed. Lumina Lex,
2004, sursă principală pentru elaborarea cursului
13. Miulescu Nicoleta, Știința administrației: curs universitar, București, Ed. Universul
Juridic, 2010, sursă principală pentru elaborarea cursului
14. Nedelcu Iulian M., Drept administrativ și elemente de știința administrației, București,
Ed. Universul Juridic, 2009, sursă principală pentru elaborarea cursului
15. Negoiță Alexandru, Drept administrativ și știința administrației, Ed. ATLAS, 1993
16. Negoiță Alexandru, Știința administrației, București, 1972
17. Negulescu Paul, Tratat de drept administrative, voi. I, ed. a Il-a, București, 1906
18. Oroveanu Mihai T., Introducere în știința administrației, București, 1994
19. Oroveanu Mihai T., Elemente ale Științei administrației, Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1982
20. Preda Mircea, Tratat de drept administrativ, Ed. Lumina Lex, 2004
21. Puget Henry, Les institutions administratives étrangères, Paris, Dalloz, 1969
22. Santai Ioan, Drept administrativ și Stiinta administrației, vol. I, Sibiu. 1998
23. Santai I., Tabără V., Administrație publică, Ed. Tehno Media, Sibiu, 2010, sursă
principală pentru elaborarea cursului
24. Starosciak Jerzy, Elemente ale științei administrației, Ed. Politică, București, 1967
25. Tabără Vasile, Știința administrației, București, Ed. Universității Naționale de Apărare
"Carol I" , 2013, sursă principală pentru elaborarea cursului
Preview document
Conținut arhivă zip
- Sisteme administrative comparate.pdf