Curs Agromarketing

1. Introducere

Pentru republica noastră conceptul de marketing este o orientare nouă în activitatea social-economică, necesitatea implantării căruia este demonstrată şi cerută de aşa-numita tranziţie la economia de piaţă.

Promovarea conceptului de marketing înseamnă, în primul rând, acceptarea ideii de orientare a activităţii întreprinderii către piaţă, către nevoile de consum în general. Conectarea producătorilor de fructe la mediul social-economic poate fi realizată în prezent numai prin intermediul politicii de marketing.

Marketingul urmăreşte cunoaşterea pieţei potenţiale actuale şi viitoare pentru adaptarea producţiei corespunzătoare satisfacerii consumatorilor şi realizarea de Profit de către întreprindere prin conceperea, schimbul şi distribuirea raţională şi eficientă a producţiei obţinute.

În prezent serviciile de marketing sunt accesibile numai pentru o mică parte din producătorii din ţară. Astfel de studii se efectuează în întreprinderi mari producătoare. Însă pentru fermierii şi producătorii mici acest serviciu este inaccesibil din mai multe motive, motivul de bază fiind lipsa acută de mijloace financiare.

Cu toate aceste dificultăţi, marketingul ocupă, pas cu pas, un loc din ce în ce mai însemnat în activitatea de producere şi, mai mult în cea de desfacere, a întreprinderilor. Studiul pieţei referitor la oferta şi cererea de produse pomicole, permite producătorului de a se conforma cerinţelor pieţei şi de a alege modelul cel mai favorabil în valorificarea produselor.

2. Metode şi materiale

Instrumentarul de analiză a subiectului în cauză este de origine statistico-matematică şi se foloseşte pe larg în agromarketing.

Metodologia respectivă presupune delimitarea sau efectuarea primei etape de investigare: descrierea procesului de distribuţie şi desfacerea producţiei pomicole în cadrul filierei pomicole, aprecierea dinamicii desfacerii pe parcursul a patru ani consecutivi, evidenţierea canalelor eficiente de desfacere, verificarea rezultatelor folosind metodele statistice şi cele econometrice.

În investigaţia de faţă se porneşte de la delimitarea în direcţie verticală a filierei pomicole. Filiera pomicolă în cazul nostru se prezintă printr-un set de elemente strâns conectate integrate vertical în procesul valorificării producţiei pomicole, având un scop comun de a răspunde prompt la cerinţele consumatorilor sau cumpărătorilor. Deaceea, la primul pas, s-a considerat filiera de producţie pomicolă drept un sistem închis pentru a efectua o analiză din interior a sistemului de valorificare a fructelor, şi anume, s-au determinat elementele principale din care este constituit sistemul. La al doilea pas, s-a efectuat o analiză a relaţiilor şi conexiunilor dintre elementele circuitului de distribuţie.

Rezultatele prezentate în continuare sunt o sinteză a studiului în cauză.

3. Rezultate

3.1. Circuitul de distribuţie a producţiei pomicole

Distribuţia regrupează toate operaţiile materiale care pun produsul agricol sau produsul agroalimentar la dispoziţia utilizatorului final. Deci, punctul de pornire într-un circuit de distribuţie este producătorul şi cel final – consumatorul.

Reieşind din această definiţie putem determina următoarele tipuri de circuite de distribuţie existente în cadrul filierei pomilegumicole din Republica Moldova (fig. 1).

Circuit direct Circuit indirect

integrat semiintegrat lung mai multe canale

de distribuţie

Produsul Produsul

A B

Figura 1. Tipuri de bază ale circuitelor de distribuţie

Circuitul de distribuţie a producţiei pomicole include distribuţia fizică şi distribuţia economică. Cea fizică presupune procesul operativ prin care trece produsul pentru a ajunge la consumator, iar cea economică are în vedere relaţiile ce intervin între agenţii de piaţă pe parcursul desfacerii producţiei. Schematic circuitul de distribuţie este prezentat în fig. 2.

Procesul tranziţiei la economia de piaţă a generat numeroase transformări la nivelul tuturor sectoarelor economice din ţara noastră. Distribuţia mărfurilor este unul dintre primele domenii în care s-au produs primele programe de reformă prin afirmarea proprietăţii private.

Figura 2. Circuitul de distribuţie a producţiei pomicole

Printre cele mai importante mutaţii care au avut loc în distribuţia fructelor, în special, şi a bunurilor de consum, la general enumerăm următoarele:

- apariţia operatorilor economici cu capital privat şi privatizarea unităţilor aflate în proprietatea statului;

- apariţia unor noi forme de desfăşurare a distribuţiei cu ridicata şi cu amănuntul;

- reducerea numărului distribuitorilor specializaţi în vânzarea anumitor grupe de produse;

- apelarea tot mai frecventă la canalele de distribuţie directă şi evitarea verigilor intermediare;

- utilizarea noilor tehnologii informatice la punctele de vânzare;

- sporirea şi diversificarea ofertei de mărfuri.

În comparaţie cu deceniile anterioare în care activităţile cu ridicata şi respectiv cele cu amănuntul erau realizate de întreprinderi specializate în desfăşurarea lor, în prezent are loc un proces de integrare verticală în aval sau in amonte.

Există, de asemenea, numeroase cazuri în care producătorii îşi constituie magazine proprii, iar firmele ce se ocupă de distribuirea producţiei se extind în amonte preluând sau creând unităţi de producţie.

Dimensiunile canalelor de distribuţie au suferit, la rândul lor, o serie de transformări. Mărfurile nu mai circulă prin canale ale căror număr de verigi este stabilit în mod centralizat. Se constată o tendinţă evidentă de utilizare a canalelor directe (producător → comerciant cu amănuntul, producător → consumator) care exclud firmele intermediare.

Trecerea comerţului cu fructe în regim privatizat şi lărgirea sortimentului produselor pomicole pe piaţa internă impune găsirea de noi modalităţi de valorificare a producţiei pe tot parcursul anului. În acest sens, este interesant de comparat fostul sistem de desfacere a producţiei pomicole cu noile modalităţi de desfacere în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă.

Desfacerea producţiei pomicole era una din funcţiile Complexului Agroindustrial (CAI). CAI este un complex de ramuri ce asigura producerea şi desfacerea producţiei agricole având o legătură directă cu producerea industrială şi cu deservirea agricolă.

În prezent desfacerea producţiei este problema cea mai acută pentru producătorii agricoli. În urma desfiinţării URSS s-au micşorat posibilităţile de desfacere a producţiei autohtone peste hotarele republicii, ceea ce reprezenta până în 1990 25% din totalul producţiei pomicole obţinute anual. În prezent exportul produselor pomicole constituie numai 12% din producţia totală de fructe. Ca urmare, piaţa agricolă din republică este suprasaturată cu produse pomicole, ceea ce influenţează puternic şi preţurile acestor produse. Preţurile de livrare a produselor pomicole nu întotdeauna acoperă cheltuielile de producţie.

Producătorii sunt nevoiţi să desfacă producţia prin forţe proprii deseori fiind descurajaţi de rezultatele obţinute. Pierderea timpului în căutarea pieţelor de desfacere şi deteriorarea unei părţi însemnate din producţia destinată vânzării sunt principalele dificultăţi pe care le înfruntă producătorul individual.

Întreprinderile producătoare mari, deşi nu întâmpină dificultăţi de ordin organizatoric, sunt nevoite să le depăşească pe cele de ordin financiar şi anume: producţia livrată conform contractelor este achitată cu mari întârzieri de partenerii de afaceri, ceea ce stopează continuitatea procesului de producere. Pentru a asigura continuitatea activităţii de producţie, se apelează la credite cu dobânzi mari.

Singura cale de desfacere pentru producătorii individuali este livrarea producţiei sale la întreprinderile de prelucrare. Dar şi aici apare o problemă care nu poate fi trecută cu vederea: impunerea preţurilor joase de către aceste organisme. Preţul stabilit de fabricile de industrializare este de două ori mai mic decât cel realizat pe piaţă. Astfel, producătorii individuali comercializează producţia la preţuri care nu le permit recuperarea cheltuielilor de producţie.

În ceea ce urmează, vom analiza sistemul de desfacere a producţiei pomicole în condiţiile economiei centralizate şi în condiţiile actuale ale tranziţiei la economia de piaţă.