Buget și Trezorerie

4.2.2. Metoda Managementului prin obiective

Este o metodă de dimensionare a indicatorilor bugetari, ce reprezintă rezultatul încercărilor de perfecţionare şi adaptare a metodei PPBS la cerinţele momentului (perioada 1970-1975) şi care se inspiră din politica de management promovată de marile companii private americane.

Aplicată la nivelul ministerelor, metoda managementului prin obiective pune accentul pe identificarea finalităţilor (ţintelor) pentru fiecare domeniu. Fiecare gestionar de resurse publice defineşte propriile sale obiective care să contribuie la atingerea ţintelor propuse, procedând, totodată, la rediscutarea şi coordonarea finalităţilor, obiectivelor şi resurselor.

Metoda a fost concepută în contextul unei planificări globale pe termen de cinci ani, astfel încât să permită o coordonare a obiectivelor între ministere. Spre deosebire de PPBS ea permite identificarea opţiunilor orizontale de repartizare a creditelor bugetare între ministere, iar selectarea obiectivelor nu se face de utilizator, decidentul fiind diferit de acesta.

Deşi oficial s-a renunţat la această metodă, principiile sale esenţiale se menţin în contextul elaborării bugetelor program şi aplicării metodei ZBB, care este înţeleasă ca o tehnică bazată pe obiective.

4.2.3. Metoda Bază bugetară zero (ZBB)

Este metoda de programare bugetară practicată în SUA după 1980, având ca scop preîntâmpinarea creşterii excesive a cheltuielilor publice de la un an la altul. Ea constă în a alege acea combinaţie de programe care minimizează costurile determinate de realizarea unui obiectiv şi la un anumit nivel al resurselor posibil de alocat.

"Baza zero" semnifică cel mai scăzut nivel de cost cu care se poate realiza obiectivul propus. Parlamentul reexaminează bugetul, în mod sistematic, la intervale regulate de timp din cinci în cinci ani, ca şi cum ar porni de la baza zero. Prin intermediul unor aşa-numite "pachete-program" sunt evaluate rezultatele diferite ce corespund unui nivel dat al costurilor, cât şi altor niveluri de cost situate sub şi peste nivelul considerat. Pentru fiecare program se determină nivelul minim al efortului (baza zero) şi se evaluează consecinţele reducerii cheltuielilor bugetare la acest nivel minim.

Un pachet decizional în contextul metodei ZBB include: obiectivul sau rezultatul ce se doreşte a fi obţinut; descrierea programelor şi subprogramelor de realizare a obiectivului; analiza costurilor şi avantajelor degajate; lista mijloacelor alternative de realizare a fiecărui obiectiv împreună cu costurile fiecărei alternative şi justificarea alternativei propuse.

Folosirea metodei ZBB se bazează pe identificare valorii prezente a programelor alternative şi pe ierarhizarea acestora în raport de două criterii:

- criteriul avantajului (beneficiului net) actualizat, stabilit ca diferenţă între avantajele directe şi cele indirecte (Bi) şi costurile reale, inclusiv cele generate de externalităţi, (Ci); beneficiile nete se actualizează în raport de rata dobânzii (r). Formalizarea acestui criteriu este următoarea:

- criteriul raportului avantaj/cost, sau al efectului obţinut pe unitatea de efort:

Orice proiect este eligibil dacă avantajul net este pozitiv (B-C>0) sau dacă raportul avantaj/cost este supraunitar (B/C>1). Selecţia programelor se efectuează în funcţie de importanţa lor, pe baza criteriilor de eficienţă menţionate şi în limita resurselor disponibile în anul pentru care se elaborează bugetul.

Dificultăţile în aplicarea metodei ZBB sunt legate, în principal, de identificarea şi evaluarea rezultatelor totale ce se pot obţine la un anumit nivel al cheltuielilor publice.

4.2.4.Metoda Raţionalizării Opţiunilor Bugetare (R.C.B.)

Introdusă pentru prima dată în 1968, această metodă este rezultatul eforturilor specialiştilor francezi de adaptare şi perfecţionare a metodei americane PPBS (lansată în 1961). Ea încearcă să pună în aplicare noi proceduri de adoptare a deciziilor bugetare, bazate pe analiza de sistem şi metode moderne de evaluare bazate pe calcule economice specifice, care permit fundamentarea alegerilor bugetare pe baza unor criterii raţionale. Metoda raţionalizării opţiunilor bugetare presupune definirea obiectivelor şi identificarea mijloacelor alternative de atingere a acestora, analiza de sistem şi evaluarea programelor, programarea bugetară, gestiunea şi controlul rezultatelor în vederea aducerii unor eventuale corecţii. Elementul de originalitate al metodei constă tocmai în capacitatea de adaptabilitate şi reformulare a opţiunilor, care asigură o anumită autoreglare a sistemului.

Tehnica raţionalizării opţiunilor bugetare se diferenţiază clar de tehnica bugetară tradiţională, ce consta în distribuirea anuală de credite bugetare între serviciile publice, în raport de posibilităţile existente şi nevoile lor materiale şi de personal. Rezultau, astfel, aşa-zisele "bugete de mijloace", în care accentul este pus pe structura economică a cheltuielilor. Tehnica RCB pune accentul asupra obiectivelor sau finalităţilor acţiunilor administrative, fie că este vorba de obiective permanente ale statului sau de obiective specifice fiecărei perioade. Ea tinde, deci, să substituie un "buget de mijloace" cu un "buget de obiective" în care sumele se aprobă pe programe, lăsându-se titularului de program libertatea de gestionare a fondurilor, aşa încât să se atingă obiectivul propus.