Informatică Aplicată

ISTORIC

În ultimii 70 de ani calculatoarele au evoluat continuu, specialiştii în domeniu împărţind această perioadă în cinci etape, denumite generaţii de calculatoare. Criteriile care au stat la baza acestei clasificări includ: arhitectura sistemelor; tehnologia de construcţie a componentelor, modalităţile de procesare a programelor, caracteristicile sistemelor de operare, limbajele de programare folosite.

Prima generaţie în evoluţia calculatoarelor (1938-1953) a fost caracterizată de utilizarea tuburilor electronice iar calculatoarele erau destinate calculelor ştiinţifice şi comerciale. În această perioadă se încadrează calculatoarele Harvard Mark 1 şi ENIAC.

Generaţia a doua (1954 - 1963) a fost caracterizată de folosirea tranzistorului pentru realizarea circuitelor logice. Calculatoarele din cea de-a doua generaţie aveau în jur de 100 de instrucţiuni complexe, memorie de tip magnetic şi dispozitive periferice.

Limbajul de programare Fortan a apărut în anul 1956 iar limbajele Algol şi Cobol (Common Business Oriented Language - limbaj orientat spre aplicaţiile de afaceri) au apărut după anul 1960. În anul 1955 a devenit operaţional primul calculator cu tranzistori, denumit TRADIC (Transistor Digital Computer).

Generaţia a treia de calculatoare (1964 - 1980) se caracterizează prin utilizarea circuitelor integrate pe scară mică (SSI - Small ScaleIntegration) şi medie (MSI - Medium Scale Integration).

Generaţia a patra de calculatoare (1981 - prezent) se caracterizează prin construcţia de calculatoare ce utilizează circuite integrate pe scară mare(LSI -Large Scale Integration) şi foarte mare (VLSI - Very Large Scale Integration). Folosirea microprocesorului şi a microprogramării a oferit calculatoarelor posibilitatea utilizării unui set complex de instrucţiuni şi asigură un grad sporit de flexibilitate.

În această perioadă a fost scos pe piaţă primul calculator personal (PC- Personal Computer) de către firma IBM în anul 1981. Toate calculatoarele personale ce au fost construite ulterior şi au păstrat arhitectura originală IBM au fost denumite calculatoare compatibile IBM-PC. Primul IBM-PC avea următoarele caracteristici: Microprocesor pe 16-biţi 8088, Memorie ROM BASIC; Floppy-disc de 360KB; Sistem de operare DOS 1.0. În 1985 Intel introduce microprocesorul 80386 (primul membru pe 32-biţi din familia 80x86). În 1986 firma Compaq introduce primul sistem bazat pe 80386. În 1989 Intel introduce microprocesorul 80486, ce includea coprocesor matematic. În 1992 apar procesoarele Intel Pentium (cu 64-biţi pentru magistrala de memorie), AMD şi Cyrix (procesoare compatibile - „clone”). În 1996 apare Intel Pentium Pro. În 1998 apare Intel Pentium II. În 2000 apare Intel Pentium IV la 1.5 GHz. În 2003 este depăşită graniţa de 3 Ghz de funcţionare a procesoarelor comerciale.

Calculatoarele din cea de-a cincea generaţie (prezent - viitorii ani), sunt încă în faza de dezvoltare. Ele se bazează pe utilizarea inteligenţei artificiale, a circuitelor integrate specializate şi a procesării paralele. Există unele aplicaţii ale celei de-a cincea generaţii de calculatoare care sunt deja utilizate astăzi, cum ar fi recunoaşterea vorbirii. Utilizarea procesării paralele şi a superconductorilor face viabilă inteligenţa artificială. Scopul principal al celei de-a cincea generaţii de calculatoare este acela de a dezvolta echipamente capabile să răspundă limbajului natural uman şi să fie capabile de învăţare şi organizare proprie.

Ca domeniu distinct de activitate, informatica preia treptat toate sarcinile dintr-un sistem economico-social privind elaborarea de metode, tehnici, concepte şi sisteme pentru prelucrarea automată a informaţiei. Din acest punct de vedere informatica este definită ca fiind ştiinţa care se ocupă cu studiul şi elaborarea metodelor de prelucrare a informaţiei cu ajutorul sistemelor automate de calcul. În accepţiunea curentă, informatica cuprinde toate activităţile legate de proiectarea, realizarea şi exploatarea sistemelor de prelucrare automată a datelor, în scopul creşterii eficienţei activităţilor umane.

SISTEME INFORMATICE

Conceptul de sistem desemnează un ansamblu de elemente dependente între ele, formând un tot organizat care pune ordine în gândirea teoretică sau activitatea practică dintr-un domeniu sau altul. Un sistem economic reprezintă un ansamblu de elemente interdependente, prin intermediul cărora se realizează obiectul de activitate al unei unităţi economice. În analiza structurii organizatorice şi funcţionale a unui sistem economic se disting următoarele componente: sistemul decizional; sistemul operaţional; sistemul informaţional.

Sistemul decizional este format din ansamblul de specialişti care, prin metode şi tehnici specifice prognozează şi planifică, decid, organizează, coordonează, urmăresc şi controlează funcţionarea sistemului operaţional, cu scopul îndeplinirii obiectivelor stabilite.

Sistemul operaţional reprezintă ansamblul de resurse umane, materiale şi financiare precum şi întregul ansamblu organizatoric, tehnic şi funcţional, care asigură realizarea efectivă a obiectivelor stabilite prin deciziile transmise de sistemul decizional.

Sistemul informaţional cuprinde ansamblul informaţiilor, fluxurilor şi circuitelor informaţionale, precum şi totalitatea mijloacelor, metodelor şi tehnicilor, prin care se asigură prelucrarea datelor necesare sistemului decizional. Sistemul informaţional asigură gestiunea tuturor informaţiilor din cadrul unui sistem economic, folosind toate metodele şi procedeele de care dispune. Ansamblul informaţiilor şi deciziilor (caracterizate prin conţinut, frecvenţă, calitate, volum, formă, suport), necesare desfăşurării unei anumite activităţi sau operaţii şi care se transmit între două posturi de lucru, formează un flux informaţional.

Sistemul informatic este o componentă a sistemului informaţional şi anume, acea parte a acestuia care preia şi rezolvă sarcinile de culegere, prelucrare, transmitere, stocare şi prezentare a datelor, cu ajutorul sistemelor de calcul. Pentru a-şi îndeplini rolul în cadrul sistemului informaţional, sistemul informatic cuprinde ansamblul tuturor resurselor, metodelor şi tehnicilor, prin care se asigură prelucrarea automată a datelor. Resursele sistemului informatic se grupează în următoarele categorii:

• cadrul organizatoric al activităţii supuse informatizării, deci activitatea care face obiectul sistemului informatic şi datele primare vehiculate în cadrul acesteia;

• metodele şi tehnicile de proiectare a sistemului informatic;

• ansamblul de echipamente prin intermediul cărora se realizează culegerea, verificarea, prelucrarea, memorarea şi transmiterea datelor, respectiv redarea rezultatelor prelucrării, reunite sub denumirea generică de HARDWARE;

• sistemul de programe care asigură utilizarea eficientă a resurselor hardware precum şi rezolvarea unor clase de probleme specifice unui anumit domeniu, programe reunite sub denumirea de SOFTWARE;

• baza informaţională;

• ansamblul de resurse umane implicate.

Procesul de prelucrare automată a datelor în cadrul unui sistem informaţional constă în operaţii de culegere, transmitere, prelucrare şi stocare.

Culegerea datelor constă în sesizarea lor la locurile unde sunt generate şi transpunerea lor pe suporturi adecvate prelucrării automate. La acest moment datele se numesc date primare.

Prelucrarea datelor constă în transformarea acestora din date primare în rezultate finale, în urma parcurgerii unei succesiuni de operaţii impuse de cerinţele utilizatorilor, specificul echipamentelor de calcul şi a tehnologiei de prelucrare.

Transmiterea datelor asigură vehicularea atât a datelor primare de la sursele generatoare, către sistemele de prelucrare automată cât şi a rezultatelor prelucrărilor către beneficiari.

Stocarea datelor constă în memorarea şi păstrarea (arhivarea) lor pe suporturi de memorie specifice, în scopul unor consultări şi prelucrări ulterioare.