Contabilitatea Întreprinderii

Din antichitate ne-au parvenit diferite liste de cheltuieli sau de provizii, fãrã ca

ele sã fie componente ale unui sistem contabil articulat. În Evul Mediu,

dezvoltarea comertului în oraselele-state italiene a condus la aparitia unui sistem

complex de evidentã, si anume contabilitatea în partidã dublã. În 1494, cãlugãrul

franciscan Luca Paciolo a publicat un tratat de matematicã – Summa de

Arithmetica, Geometria, Proportione et Proprotionalita – care cuprindea si o

descriere a practicilor negustorului venetian al epocii, între care si cea a

contabilitãtii în partidã dublã. Paciolo nu a pretins cã a inventat contabilitatea în

partidã dublã, dar aceastã parte a cãrtii sale a fost tradusã în multe limbi,

contabilitatea în partidã dublã fiind denumitã “metoda italianã”. De aceea, o mare

parte a vocabularului contabil provine din limba italianã, de exemplu: casã, bancã,

capital, jurnal, cont, debit, credit, bilant etc.

Profesiunea contabilã liberalã s-a dezvoltat mult mai târziu, în secolul al XVIIIlea,

o datã cu crearea primului corp al contabililor în Marea Britanie (Institutul

Scotian al Contabililor Autorizati, în 1854). Tehnica partidei duble s-a schimbat

nesemnificativ de-a lungul timpului; s-a modificat, în schimb, perspectiva asupra

obiectului, scopului si continutului raportãrilor contabile. De la simpla evidentã a

averii negustorului si a afacerilor lui, prin implicatiile sale sociale, contabilitatea

s-a transformat într-un sistem informational care afecteazã distributia resurselor la

nivelul unei întregi economii.

Chiar înainte de a exista un sistem teoretic care sã-i precizeze rolul în mod formal,

informatia a fost motorul dezvoltãrii, astfel încât cunostintele noi se clãdesc pe

suportul celor existente. Multimea de date noi este filtratã, prelucratã cu un

aparataj conceptual specific fiecãrei discipline stiintifice, obtinându-se produsul:

informatia. Prin analiza si interpretarea informatiei se iau deciziile referitoare la

actiunile viitoare sau la evaluarea actiunilor anterioare. Contabilitatea este si ea o

disciplinã informationalã. Contabilitatea studiazã efectele tranzactiilor economice

si ale altor evenimente asupra situatiei economice si financiare, precum si asupra

performantei unei entitãti contabile, în scopul informãrii utilizatorilor interni si

externi. Prin limbajul sãu, prin sistemul propriu de concepte si proceduri,

contabilitatea este singura disciplinã care poate furniza informatii financiare

despre o organizatie. Aceste informatii formeazã baza pentru evaluarea

organizatiei de cãtre un ansamblu de utilizatori din interiorul si din exteriorul

organizatiei.

Dintre diferitele tipuri de organizatii (întreprinderi comerciale, fundatii si

asociatii non-profit, spitale, scoli, diferite institutii publice etc.), acest curs se

circumscrie sferei întreprinderilor comerciale al cãror scop este obtinerea

profitului si pe care convenim sã le numim, pe scurt, întreprinderi.

Informatiile contabile care trebuie furnizate de o întreprindere diferã în functie

de modul specific de organizare. Cu cât o întreprindere este mai "deschisã"

participãrii publicului, cu atât informatiile contabile diseminate vor fi mai

cuprinzãtoare. Încã de la 1887, Codul Comercial Român îi obliga pe comercianti

(persoane fizice sau societãti comerciale) sã-si înregistreze tranzactiile în registrul

jurnal si sã întocmeascã registrul cartea mare si registrul inventar. Anual,

comerciantii trebuiau sã prezinte tribunalului registrul jurnal si registrul inventar

Contabilitatea -

disciplinã

informationalã

Tipuri

de

întreprinderi

pentru a fi încheiate si vizate. Contabilitatea trebuie tinutã si de cãtre institutiile

publice, asociatii, fundatii, precum si de cãtre persoanele cu profesie liberã

(avocatii, notarii, expertii contabili, medicii etc.). Cursul de fatã reprezintã o

introducere în contabilitatea societãtilor comerciale, drept pentru care vom

prezenta pe scurt pricipalele tipuri de societãti comerciale asa cum sunt ele

reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societãtile comerciale.

Societatea în nume colectiv (S.N.C.) are drept caracteristicã obligatia solidarã

(în egalã mãsurã) si nemãrginitã (cu întregul patrimoniu) a asociatilor pentru

operatiunile desfãsurate în numele societãtii. Hotãrârea judecãtoreascã obtinutã

împotriva societãtii este opozabilã fiecãrui asociat.

Societatea în comanditã simplã are douã tipuri de asociati: comanditati si

comanditari. Fatã de asociatii comanditari, asociatii comanditati au în plus dreptul

de administrare a societãtii. Din punct de vedere al obligatiei pentru operatiunile

societãtii, comanditatii rãspund solidar si nemãrginit, în timp ce riscul

comanditarilor se limiteazã la capitalul subscris. Comanditarul are dreptul de a

cere o copie a bilantului contabil si a contului de profit si pierdere, precum si

dreptul de a cerceta autenticitatea acestora pe baza documentelor justificative.

Societatea în comanditã pe actiuni pãstreazã caracteristicile societãtii în

comanditã simplã, cu mentiunea divizãrii capitalului social în actiuni.

Administratorii pot fi revocati de cãtre adunarea generalã a asociatilor, iar un

asociat ales administrator devine automat asociat comanditat.

Societatea cu rãspundere limitatã (S.R.L.) are drept principalã caracteristicã

limitarea rãspunderii actionarilor pentru obligatiile societãtii la capitalul social

subscris de fiecare actionar. Capitalul este împãrtit în pãrti sociale care sunt liber

transferabile numai între asociati. Transmiterea cãtre persoane din afara societãtii

trebuie aprobatã de asociatii care reprezintã cel putin trei pãtrimi din capitalul

social.

Societatea pe actiuni (S.A.) pãstreazã limitarea rãspunderii la capitalul subscris

de fiecare actionar. Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative sau la

purtãtor se transmite liber, fãrã consimtãmântul celorlalti actionari.

Cele mai frecvent întâlnite societãti comerciale sunt societãtile cu rãspundere

limitatã, datoritã formalitãtilor mai simple prevãzute de lege pentru constituire si

înmatriculare. Capitalul social minim necesar pentru constituire este de numai

2.000.000 lei la societãtile cu rãspundere limitatã, fatã de 25.000.000 lei la

societãtile pe actiuni. Societãtile pe actiuni, în comanditã pe actiuni si unele

societãti cu rãspundere limitatã sunt obligate sã aibã cenzori alesi dintre actionari,

cu exceptia cenzorului contabil. Cenzorul contabil este un expert independent, de

regulã membru al Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din

România, care certificã faptul cã situatiile financiare întocmite de conducerea

întreprinderii prezintã o imagine fidelã a realitãtii. Sarcina cenzorilor este de a

supraveghea gestiunea societãtii, legalitatea întocmirii situatiilor financiare si

concordanta cu registrele societãtii, dacã acestea din urmã sunt regulat tinute si

dacã evaluarea patrimoniului s-a fãcut conform regulilor stabilite pentru

întocmirea bilantului contabil. Cenzorii întocmesc un raport pe care îl prezintã

adunãrii generale a actionarilor.