Drepturi Reale

NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE PATRIMONIU ŞI DREPTURI PATRIMONIALE

1.1. Caracterele juridice specifice patrimoniului

1.2. Funcţiile patrimoniului

1.3. Conţinutul patrimoniului

1.4. Clasificarea drepturilor reale

1.4.1. Despre drepturile reale principale

1.4.2. Despre drepturile reale accesorii

1.5. Despre obligaţiile reale

Noţiuni introductive despre patrimoniu şi despre drepturile patrimoniale

Ce este un patrimoniu? De unde a izvorât noţiunea? Ce importanţă are? De ce o studiem la o facultate de drept? Există în prezent o definiţie a acestei noţiuni acceptată unanim? A evoluat noţiunea de la apariţie până astăzi? Cine sunt teoreticienii jurişti din România şi Europa care au pronunţat în doctrină păreri şi au dezvoltat teorii despre patrimoniu şi drepturi patrimoniale?

Iată câteva repere pentru acest curs care este prima treaptă spre documentarea dumneavoastră în studiul a ceea ce numim „Drepturi reale principale” în sistemul Codului Civil.

Indiscutabil noţiunea nu vă este o necunoscută, o întâlnim şi o folosim în a exprima părerea despre averea cuiva, ori chiar a noastră personală.

Dar, acum facem traducerea juridică a termenului de patrimoniu. Lăsăsm deoparte exprimarea laică, populară „de avere” şi preluăm termenul academic, juridic. În lumina acestor teremeni juridici patrimoniul ne face să înţelegem sau să ne gândim la totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care le are o persoană, drepturi şi obligaţii ce au neapărat o valoare economică (acest lucru însemnând neapărat o evaluare în bani).

Făcând un pas mai departe suntem în situaţia totalităţii drepturilor şi datoriilor actuale (la zi) şi totodată şi viitoare a unei persoane, în care drepturile deţinute răspund de plata datoriilor.

Exemplu: o creanţă este dreptul, unei persoane numită creditor, de a cere executarea unei prestaţiuni ce reprezintă un element activ al patrimoniului, iar obligaţia debitorului de a efectua prestaţia, este elementul pasiv al patrimoniului acestuia.

Dacă apelăm la Codul Civil vom constata că nu găsim o definiţie a patrimoniului. Doctrina juridică română şi europeană a formulat diverse definiţii care pe parcurs au dat naştere la critici din partea teoreticienilor, însă ca un punct de vedere personal la o analiză pur teoretică toţi rămân pe ideea enunţată că suntem în faţa „totalităţii drepturilor şi datoriilor prezente şi viitoare a unei persoane fizice sau juridice”. Nuanţele şi ajustările din definiţiile doctrinarilor fiind conjuncturale şi influneţate de dezvoltarea economică şi socială din perioada elaborării definiţiei.

Vă recomand următorii autori de tratate şi cursuri în care veţi găsi definiţii: Tudor Popescu, Drept civil; Ovidiu Ungureanu, Curs practic de drepturi reale; Felician Cotea, Drept civil. Drepturi reale principale; L. Pop, L. M. Harosa, Drept civil. Drepturi principale; V. Stoica, Drept civil. Drepturi reale principale; C. Bârsan, Drept civil. Drepturi reale principale; C. Stătescu, D. Bârsan, Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale; L. Pop, Dreptul de proprietate şi dezmembrămintele sale, E. Lupan, I. Reghini, Drept civil. Drepturi reale; Ionaşcu – Brădeanu, Drepturile reale principale în RS Română; I. Lulă, Drepturi reale.

Prezentăm câteva definiţii:

-Felician Cotea – nu face trimitere decât la textul art. 781 C. civ. Şi art. 1718 C. civ. o ri la art. 42 din D 31/1945 privitor la persoanele fizice şi juridice, art. 119 din Legea 215/2001 privind admininistraţia publică locală .

-Patrimoniul este o entitate juridică distinctă care reprezintă totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale şi obligaţiilor care aparţin unei persoane.

-Patrimoniul ca entitate juridică distinctă reprezintă totalitatea sau universalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale care aparţin unei persoane.

-Patrimoniul este totalitatea drepturilor şi obligaţiilor având o mare valoare economică, a bunurilor la care se referă aceste drepturi, aparţinând unei persoane ale căror nevoi sau sarcini este destinat să le satisfacă.

Din aceste definiţii rezultă pregnant două aspecte şi anume că ele cuprind o latură „activă” a patrimoniului şi în contrapunere, o latură „pasivă”.

Conţinutul laturii „active” este compus din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale aparţin care unei persoane. Facem referire atât la drepturile reale cât şi la cele de creanţă. Latura „pasivă” este compusă din valoarea tuturor obligaţiilor patrimoniale ce incumbă unei persoane. Este vorba de datoriile evaluabile în bani ce privesc exclusiv acea persoană care este titulară a patrimoniului despre care facem vorbire.

Aceste două laturi ale patrimoniului coexistă într-o legătură indestructibilă, ele condiţionează solvabilitatea patrimoniului, dar nu afectează universalitatea acestuia.

1.1. Caracterele juridice specifice patrimoniului

În doctrină veţi găsi în mod constant următoarele cinci caractere:

a) Universalitatea juridică a patrimoniului,

b) Personalitatea patrimoniului,

c) Unicitatea şi divizibilitatea patrimoniului,

d) Inalienabilitatea patrimoniului,

e) Realitatea patrimoniului.