Noțiuni generale despre drept - partea 2

1.5. Norma juridica

1.5.1. Notiunea si caracteristicile normelor juridice

Norma juridical este o conduita, o regula instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei aplicare este asigurata prin constiinta juridica iar la nevoie prin forta de constrangere a statului.

Normele juridice au anumite trasaturi comune care le deosebesc de celelalte sociale:

• caracter general – norma juridica vizeaza totalitatea imprejurarilor concrete care cad sub formularea lor generala, conduita fiind tipica si se aplica la un numar nelimitat de cazuri

• caracter imperativ, obligatoriu – normele juridice nu sunt simple recomandari, ele trebuie indeplinite iar la nevoie se recurge la forta de constrangere a statului

• aplicabilitate continua – normele juridice se aplica la toate cazurile care intra sub incidenta lor atata timp cat ele sunt in vigoare

• caracter volitiv – normele juridice se aplica doar asupra manifestarilor de vointa ale oamenilor, nu si asupra manifestarilor independente de vointa lor

• prescrierea unei conduite tipice dupa care individul trebuie sa se conduca in activitatea lui, prefigurandu-i comportamentul in relatiile sciale

• normele juridice implica un raport intersubiectiv, ele imaginand omul in raport cu semenii sai. Fara aceasta legatura nu isi gaseste ratiunea de a exista.

In concluzie, prin norma juridica o sa intelegem reguli de conduita cu caracter general si impersonal care exprima vointa de stat si a carei respectare este obligatorie si garantata la nevoie prin forta de contrangere a statului.

1.5.2. Elementele si clasificarea normelor juridice

Norma juridica are o structura logico-juridica care ne arata in ce elemente componente si reciproc dependente este organizata prescriptia normei, indiferent de formularea ei textuala si de ramura de drept careia ii apartine. Ea mai are o structura tehnico-juridica care se refera la forma exterioara de exprimare si la modul in care normele se incadreaza in textul actelor normative.

A. Structura logico-juridica

Din acest punct de vedere orice norma juridica are o structura trihotomica, formata din ipoteza, dispozitie si sanctiune.

a) Ipoteza este acea parte a normei juridice care stabileste conditiile, imprejurarile sau faptele in prezenta carora se cere o anumita conduita precum si categoria de subiect la care se refera prevederile normei.

b) Dispozitia este miezul normei juridice, cuprinzand imperativul si contine conduita care trebuie urmata in cazul indeplinirii conditiilor din ipoteza, adica drepturile si obligatiile corelative ale persoanelor vizate de ipoteza. In functie de conduita prescrisa dispozitiile pot fi

• onerative – atunci cand prescriu o obligatie

• prohibitive – atunci cand interzic savarsirea unei actiuni

• permisive – atunci cand lasa actiunea la latitudinea subiectului/individului

• supletive – intervin doar atunci cand indivizii nu hotarasc ce conduita sa adopte

c) Sanctiunea contine urmarile nefavorabile care intervin in conditia nerespectarii dispozitiei sau ipotezei (sanctiune negativa) sau masuri stimulative de cointeresare a individului pentru promovarea conduitei (sanctiune pozitiva).

B. Structura tehnico-juridica

Structura tehnico-juridica reprezinta constructia sa externa si dinamica cu referire la redactarea ei si care trebuie sa fie clara, concisa/concreta, in corelatie cu principiile generale ale tehnicii juridice.

Articolul este elementul de baza al unui act normativ si contine de regula o dispozitie de sine statatoare. De cele mai multe ori articolul nu coincide integral cu continutul unei norme, dupa cum exista stituatii cand intr-un articol pot sa fie cuprinse mai multe norme de drept.

Aliniatul este o parte din articol si poate sa fie format dintr-o propozitie, o fraza sau mai multe fraze asezate in text intr-i anumita forma, inceperea fiind marcata printr-o usuoara retragere din aliniamentul textului.

Intr-un act normativ, articolele se grupeaza in capitole. Acestea la randul lor se impart pe sectiuni, pe titluri si in final pe carti.

1.5.3. Interpretarea dreptului

Interpretarea dreptului este acea operatiune logico-juridica si rationala care se desfasoara comform cu anumite reguli si metode specifice dreptului si consta in clarificarea continutului normelor juridice in vederea realizarii sau aplicarii legii, prin incadrarea adecvata a situatiilor de fapt in reglementarile legale.

Necesitatea interpretarii decurge din faptul ca normele juridice au un caracter general si impersonal, trebuie sa fie aplicate la anumite cazuri particulare iar reglementarea legala se caracterizeaza de multe ori prin utilizarea unor termeni a caror sens este diferit de cel obisnuit.

In functie de subiectul care face interpretarea precum si forta obligatorie a acestora avem interpretare oficiala si neoficiala.