Extras din curs
CAPITOLUL 4 SOCIETATILE COMERCIALE
SECTIUNEA 1 DEFINITIE. CADRU CONCEPTUAL
Pentru definirea societatii comerciale, cea mai apropiata acceptiune este data de dispozitiile
Codului civil român, care în articolul 1491 dispune ca:
“Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se învoiesc sa
puna ceva în comun, în scop de a împarti foloasele ce ar putea deriva”.
Definitia citata enunta trei componente principale care ar trebui sa fie reunite cumulativ
pentru existenta valabila a unei asemenea entitati:
1. necesitatea încheierii unui contract, denumit si pact societar.
2. constituirea unui fond comun, alcatuit din aporturi ale membrilor.
3. scopul asociatilor este de a realiza câstiguri si de a le împarti între ei.
Textul articolului 1491 omite totusi sa aminteasca explicit un alt element caracteristic si
anume, vointa comuna a asociatilor de a conlucra în vederea obtinerii de câstiguri. Aceasta vointa,
denumita “affectio societatis” întregeste notele specifice enumerate expres de legiuitor.
Trasaturile evocate sunt caracteristice societatii civile dar, printr-o interpretare extensiva,
pot fi aplicate si în cazul societatii comerciale. De altfel, între societatea civila si cea comerciala exista o
suita de asemanari si deosebiri.
Ö ambele au aceeasi esenta; fiecare reprezinta o grupare de persoane si de bunuri (capitaluri) în
scop lucrativ; asociatii urmaresc realizarea si împartirea beneficiilor. Sub acest aspect, ambele
tipuri de societati se deosebesc de gruparile fara scop lucrativ, respectiv asociatiile si
fundatiile.
Ö atât societatea civila cât si cea comerciala iau nastere printr-un contract de societate,
elementele esentiale ale contractului de societate civila se regasesc si în cel de societate
comerciala (contributii ale asociatilor = aporturi, intentia de a desfasura în comun o anumita
activitate cât si obtinerea si partajarea beneficiului) astfel încât, în ambele cazuri contractul de
societate are caracter de bi sau plurilateral, cu titlu oneros, comutativ, cu executarea succesiva
si consensual; cu precizarea ca, potrivit Ordonantei de urgenta a guvernului nr. 76/2001
republicata, actul constitutiv la societatea comerciala nu mai este supus obligativitatii
încheierii în forma autentica (anterior acestei reglementari forma solemna era obligatorie)
putând îmbraca forma unui înscris sub semnatura privata, cu unele exceptii (a se vedea pentru
enumerarea exceptiilor – sectiunea 3.1.).
® o prima deosebire se refera la obiectul sau natura operatiilor pe care le realizeaza societatea; o
societate este comerciala daca, potrivit contractului, are ca obiect efectuarea unor operatiuni
calificate de Codul comercial ca fapte de comert; daca societatea are ca obiect realizarea unor
activitati care nu sunt fapte de comert, ea este o societate civila (a se vedea si capitolul 2, sectiunea
2.2.).
De remarcat ca, în timp ce în cazul persoanei fizice, pentru dobândirea calitatii de
comerciant este necesar ca aceasta sa savârseasca efectiv fapte de comert, ca o profesiune obisnuita, în
nume propriu (a se vedea capitolul 3, sectiunea 2.2), în cazul societatii comerciale, simpla stabilire în
contract a unui obiect comercial îi confera acesteia caracter comercial, indiferent daca în fapt
realizeaza sau nu acest obiect . Concluzia ce se desprinde este ca persoana fizica “devine”
comerciant, pe când societatea “se naste” comerciala, daca obiectul ei este comercial.
O problema deosebita se ridica în cazul în care în actul constitutiv se stabilesc ca obiect al
societatii, pe lânga operatiuni comerciale si operatiuni civile. În asemenea caz trebuie sa se cerceteze si
Deosebiri
Asemanari
sa se determine care este în fapt activitatea societatii si ce rol joaca fiecare dintre cele doua categorii de
operatiuni în realizarea obiectului societatii. Daca operatiunile comerciale au o importanta redusa, ori
servesc numai ca mijloc de realizare a unor operatiuni civile, societatea va fi civila.
În dreptul român s-a formulat conceptia potrivit careia cei ce exercita profesiuni liberale
(medici, avocati, profesori, arhitecti, contabili etc.) nu se pot asocia când obiectul activitatii îl constituie
exercitarea profesiunii respective (liberale) decât sub forma de societati civile. Conceptia poarta
amprenta principiului ca obiectul civil atrage constituirea de entitati civile. Consideram anacronica
astazi o astfel de opinie, cu atât mai mult cu cât, asa cum am vazut, în agricultura este permisa optiunea
organizarii agricole fie sub forma de societate civila, fie sub forma de societate comerciala, în temeiul
Legii nr. 31/1990, republicata. Acceptând aceasta derogare, am ajunge la formularea unui nou principiu:
nu obiectul, ci forma comerciala atrage caracterul comercial al societatii.
® alta deosebire între societatea civila si cea comerciala consta în aceea ca, înca de la constituire,
societatea comerciala este investita cu personalitate juridica. Conform articolului 1 din Legea nr.
31/1990, republicata, “societatile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”.
Deci, societatea comerciala nu este numai un contract, ci este chiar un subiect de drept distinct de
asociatii ce o compun, având patrimoniu propriu, care îi permite sa-si asume obligatii si sa raspunda
pentru îndeplinirea lor (totusi exista si societati comerciale fara personalitate juridica, de exemplu
societatea în participatiune, reglementata de articolele 251-256 Cod comercial, asociatiile cu scop
lucrativ fara personalitate juridica si asociatiile familiale, reglementate de Decretul-lege nr.
54/1990). Cât priveste societatea civila, aceasta nu are personalitate juridica, ea ramâne un simplu
contract, fara a fi subiect de drept de-sine-statator.
® Între societatea comerciala si cea civila exista deosebiri privind conditiile în care aceasta se
constituie, functioneaza si se dizolva. În ceea ce priveste formele în care se poate constitui o
societate comerciala, articolul 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, prevede ca este admisa una
dintre urmatoarele forme:
Preview document
Conținut arhivă zip
- Drept Comercial - 4.pdf